„De 3 x femeie“: Am trăit comunismul din plin – Nu vreau să mai aud pe nimeni că-l regretă

„De 3 x femeie“

Mihaela Tatu (52 de ani) a explicat de ce a renunțat la televiziune, cum de s-a îndreptat către public speaking, dar și ce a însemnat să fie crescută de doi părinți diferiți într-o perioadă extrem de dificilă.

„Mihaela Tatu te învață cum să alegi cuvântul potrivit la momentul potrivit“, cam așa suna începutul anunțului celei de-a doua ediții a cursului de dicție și atitudine „Arta livrării discursului“, pe care fosta realizatoare de televiziune l-a susținut la Grand Hotel Continental București. Am vrut să mă conving dacă mă poate învăța și pe mine câte ceva. Ei bine, da! Şi-n plus, am aflat care-i povestea Mihaelei Tatu.

Reporter: Pregătiţi cea de-a doua ediţie a cursului „Arta livrării discursului“? Despre ce este vorba?

Mihaela Tatu: În primul rând, de când am terminat cu televiziunea, m-am apucat să studiez, şi pe lângă faptul că pun voce pe desene animate, predau cursuri de tehnică a livrării unui discurs. Nu sunt specialistă în logopedie, dar am în spate peste 20 de ani în media şi public speaking cu nişte rezultate remarcabile, pot fi exemplu personal la capitolul dicţie, plus că sunt membră Toastmasters Oradea şi Iaşi. Mai mult decât atât, sunt moderator la Business Day de trei ani. Am luat locul doi pe ţară pentru cea mai bună voce radiofonică, atunci când lucram în radio. Şi de doi ani şi jumătate asta fac. Este al doilea curs pe care îl ţin de tehnica livrării discursului sau arta transmiterii mesajului, pentru că este o artă. Programa şcolară din România nu cuprinde disciplina oratorie, spre deosebire de şcolile din alte ţări civilizate ale lumii. În anumite facultăţi există retorică. Am observat atunci acest minus în comunicare, pentru că toată lumea se orientează şi se concentrează pe conţinut şi mai puţin la formă sau la tehnică. Pentru cei care vorbesc în public, marea problemă este gestionarea emoţiilor, cum se raportează la cei din faţa lor, pentru ca mesajul să fie dorit. Am dezvoltat aceste cursuri, iar acum, iată, am ajuns la a doua întâlnire. În prima parte ne-am ocupat de dicţie, frazare, intonaţie şi respiraţie.

Reporter: Cum de v-aţi îndreptat către public speaking?

Mihaela Tatu: Eu sunt un comunicator, sunt un vorbitor, pentru că asta înseamnă televiziunea. Dar înainte de a lucra în televiziune, am lucrat în radio, iar pentru a lucra în radio ai nevoie de o dicţie bună, pentru că altfel „nu te vezi“. Eu chiar mi-am dorit să fiu foarte bună pe această arie de dezvoltare şi am aprofundat-o. Am văzut care sunt punctele minus ale celor care vorbesc, pentru că sunt foarte mulţi care au un conţinut extraordinar, dar nu ştiu să-l livreze.

Reporter: Cum facem ca să căpătăm încredere în noi?

Mihaela Tatu: Vii şi faci cursuri cu Tatu! (Râde)

Reporter: Aţi avut vreodată probleme cu încrederea de sine?

Mihaela Tatu: Da, sigur că da. Îmi aduc aminte de prima emisie la radio, la Radio Braşov, unde prezentam programul de dimineaţă şi mă pregătisem perfect, aveam şi textul în faţă şi am zis: «Bună dimineaţa! Aaaaa… Da.» Şi am lăsat calea jos. Noroc că rămăsese colega mea, care fusese în tura de noapte, şi a continuat emisia până mi-am revenit. Îmi amintesc de începutul meu în televiziune, când făceam „Viaţa bate filmul“. Vai! Nu puteam să citesc de pe prompter din cauza emoţiilor, dar cu timpul m-am obişnuit. Şi nu numai pentru că începi să ai încredere în tine, ci pentru că înveţi cum să gestionezi tumultul de emoţii, care oricum există, dar trebuie să înveţi să le canalizezi. În urma experienţei şi a rezultatelor pe care le-am avut, am învăţat câteva lucruri. În ultimii doi ani am început să învăţ, am făcut cursuri de logopedie, dar cel mai mult m-a ajutat faptul că mi-am revăzut emisiunile şi am văzut unde am greşit. Fără o pregătire temeinică, fără un strop de cultură generală şi informare nu capeţi suficientă încredere în tine.

Reporter: Cum v-a fost copilăria?

Mihaela Tatu: Copilăria mea a fost o minune. Părinţii mei m-au avut destul de târziu, mama avea 43 de ani, şi au avut mare grijă de mine. M-au educat cum s-au priceput mai bine, dar cu panica şi cu spaimele trecerii prin regimuri politice diferite. Pentru mama, care a fost născută în 1920, a fost mai dificil. A prins alte vremuri. Aşadar, a trăit perioada dintre cele două războaie mondiale. Da, perioada interbelică, când totul era strălucitor. A făcut parte dintr-o familie deosebită, a fost crescută la pension. După care a urmat cel de-al Doilea Război Mondial, când a suferit draga de ea, pentru că a rămas văduvă de primul soţ. Apoi, la 34 de ani, l-a cunoscut pe tata. A prins începutul comunismului care n-a fost chiar aşa de roz, a prins tihna şi aşezarea comunismului şi a venit revoluţia, când avea 69 de ani și era speriată. Şi atunci acest mod de abordare a tuturor regimurilor şi a societăţilor prin care a trecut s-a regăsit în educaţia mea. A fost un pic mai speriată şi a fost o mamă-zbir, dar nu-mi pare rău. Aşa am învăţat că nu există nu pot.

Reporter: Dar tatăl dumneavoastră?

Mihaela Tatu: Tatăl meu a fost un șantierist și un intelectual prin aspiraţii, m-a educat băiețește. Copilăria mi-a fost frumoasă, cu mamă crescută la pension şi cu tată şantierist. Mama şi-ar fi dorit să fiu o domnişoară, nu am avut buzunare la rochiţă, aveam mănuşi, pantofi de lac şi gentuţă, iar tata m-a învăţat să mă caţăr, să înot, să patinez, să merg cu bicicleta, să scuip, să înjur, să trag cu arcul, să dau la traforaj. Dormeam cu el în pădure, plecam de sâmbătă şi ne întorceam duminică seara. M-a crescut ca pe cercetași.

Reporter: Totuşi, v-aţi dorit să deveniţi actriţă, dar mama nu v-a permis.

Mihaela Tatu: Mi-am dorit mai multe. Mai întâi şi mai întâi, mi-am dorit să mă fac vânzătoare la aprozar. Nu mă gândeam o clipă la mizerie şi la pământ, mă fascina cântarul. După care, mi-aş fi dorit să mă fac cântăreaţă la Cerbul de Aur şi doar la Cerbul de Aur. Sunt braşoveancă. După care mi-am dorit să mă fac actriţă, artistă, că aşa se spunea atunci. Şi tatăl meu, ardelean, mi-a zis: «No bine, numa’ bine, fă-te tu ce te-oi face, da numa fii a mai bună. A mai bună vânzătoare, a mai bună cântăreaţă, a mai bună artistă.» Mama nu a fost de acord să fac teatru. Considera că moralitatea mea ar avea de suferit. Mă şi pregătisem cu Ion Jugureanu şi Jan Georgescu, dar mama a spus „nu“! Din ambiţie, nu am mers la nicio facultate atunci. Ca să îi fac în ciudă mamei. Ce copil! (Râde)

Reporter: Şi aţi ajuns să lucraţi ca… muncitor necalificat la Întreprinderea Hidromecanica Braşov.

Mihaela Tatu: În primele trei luni am fost muncitor necalificat, după care în alte trei luni am muncit foarte mult şi mi-am dat trei categorii. Când am terminat stadiul de muncitor, devenisem muncitor categoria a III-a, prelucrător prin aşchiere, rectificare. Este uluitor cât de bine este să faci multe lucruri ca să ştii cât mai multe, să cunoşti psihologia omului de uzină, cum trăieşte, cum gândeşte, cum reacţionează şi ce priorităţi are. Nouă ani am fost

contabil-şef de atelier, dar nu oricum. Am urmat şcoala de contabilitate, cursuri de dansuri populare şi de desenator tehnic, şi alte câteva. Şi toate posturile în care am lucrat, le-am obţinut prin concurs.

Reporter: Cum a fost perioada din uzină?

Mihaela Tatu: Am crescut, am căpătat experienţă, m-am căsătorit şi am avut-o pe Ioana. Am învăţat să fiu mamă. Nu, să fii mamă nu o să ştii şi nu o să înveţi niciodată. (Râde) Am învăţat să fiu soţie. Nici asta. (Râde) Eu nu cred în ideea „întâi cariera şi apoi familia“. Nu. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel. Aş face copilul repede şi aş creşte odată cu el. Pentru că poţi să faci asta odată cu copilul tău. Eu am educat-o pe Ioana, ea m-a educat pe mine, „am chemat“ nevoia, ne-a învăţat şi am format o echipă imbatabilă.

Reporter: Ştiu că atunci când aţi născut-o pe Ioana, v-a fost foarte greu, locuiaţi într-o garsonieră.

Mihaela Tatu: Am născut-o pe Ioana în luna februarie, într-un an cu zăpada până la umeri. Mă mutasem la o garsonieră, pentru că stătusem patru ani într-una confort IV, fără baie, fără bucătărie. Atunci când am născut-o nu aveam nici apă caldă, nici apă rece. Am luat zăpadă din faţa blocului, am pus-o într-un cazan şi am aşteptat să se topească pentru a avea cu ce să o spăl pe Ioana şi să-i spăl scutecele, triunghiurile acelea de tifon. Mi-a fost greu şi în spital, am stat cu încă două femei în pat.

Reporter: Nu aveaţi niciun privilegiu? Eraţi bine văzută în uzină.

Mihaela Tatu: Nici vorbă! Nu, cu toate că am fost vicepreşedinte de sindicat în întreprindere, iar tatăl Ioanei a fost maistru, deci nu am fost fieştecine. A fost crunt. Nu vreau să mai aud pe cineva că deschide gura şi spune că regretă comunismul.

Reporter: Ce vă înverşunează?

Mihaela Tatu: Am trăit comunismul din plin. Când a venit revoluţia aveam 26 de ani. Nu aveam ce să mâncăm. Eu aveam pile la Hidromecanica şi mai luam de acolo, pe sub mână, mere, conserve de carne, dar îmi aduc aminte că erau nişte cozi la banane, la unele mici şi verzi. La un moment dat, în timpul sarcinii, tatăl Ioanei s-a dus şi a rugat-o pe o doamnă să-i dea şi lui o banană pentru că are soţia însărcinată şi ea i-a zis: „Da’ ce domne, eu am lăsat-o însărcinată?“

Reporter: Cum aţi depăşit acele momente?

Mihaela Tatu: Ştii ce m-a salvat în toată viaţa mea? În primul rând, învăţămintele tatălui meu, apoi, felul pozitiv de a vedea viaţa şi simţul umorului. Eram încrâncenată, la 26 de ani mă îmbolnăvisem şi a venit tata la mine şi mi-a zis: „Mă, tată, mă, de tu vei lua viaţa în serios, aşa te-o lua şi ea pe tine şi te va trânti de nu te-oi vedea, apăi dacă tu vei lua viaţa în râs, aşa te va îngădui şi ea pe tine şi ce bine ţi-ar fi.“

Reporter: Şi l-aţi ascultat.

Mihaela Tatu: Da. Anul trecut am fost la un training al lui Tony Robbins. Este uriaş, este cel mai bun. La acel curs au participat peste 7.000 de oameni. Am rămas cu ceva deosebit: succesul în viaţă îl ai atunci când trăieşti cu bucuria, entuziasmul şi curajul unui copil. Noi pierdem asta pe parcurs pentru că avem impresia că nu se cade, că nu dă bine sau din dorinţa de apartenenţă la o gaşcă, la un nivel social. Uităm să ne bucurăm de nişte lucruri elementare: primăvara, haina roşie a acelui om care trece pe stradă, frişca de pe o prăjitură. Uiţi să te bucuri, să râzi, să te dai în leagăn, să te uiţi la desene animate. Uităm.

Reporter: Faceţi toate aceste lucruri?

Mihaela Tatu: Nu sunt o cititoare, sunt o trăitoare. Lucrurile astea m-au ajutat când mi-a fost foarte greu.

Reporter: Când v-a fost foarte greu?

Mihaela Tatu: Când m-am mutat din Braşov în Bucureşti sau când am plecat de la Acasă TV şi m-am dus la Antena 2. Mi-am adus aminte că dacă iau viaţa în serios, mă ia şi ea şi mă trânteşte. Când am făcut alegeri, am ţinut cont să nu-mi pierd statutul de om şi consider că nu l-am pierdut. Şi, indiferent în ce profesie am activat, m-am străduit din răsputeri să fiu, dacă nu prima, printre cei mai buni.

Reporter: De exemplu, la Acasă TV cum aţi ajuns?

Mihaela Tatu: Mi s-a propus în urma unor concursuri, să realizez emisiunea „Viaţa bate filmul“, pentru că m-a văzut Adrian Sârbu şi m-a plăcut. Am făcut un an emisiunea şi după aceea am realizat timp de şapte ani „De 3 x femeie“.

Reporter: „De 3 x femeie“ v-a consacrat, a avut un succes enorm.

Mihaela Tatu: Nu am ştiut ce înseamnă „De 3 x femeie“ până nu am renunţat la televiziune.

Reporter: Cum aşa?

Mihaela Tatu: Am început să mă plimb prin ţară şi prin lume şi am întâlnit oameni care mă recunosc după zâmbet, după timbrul vocii. Au venit femei la mine care mi-au mulţumit pentru că le-am schimbat viaţa, pentru că viaţa mea a fost un exemplu personal pentru ele sau pentru că invitaţii mei le-au deschis minţile iar specialiştii pe care i-am adus în emisiuni le-au învăţat lucruri. Când am început să fac „Viaţa bate filmul“ aveam ca subiect sexul, vorbeam despre metode contraceptive, educaţie sexuală. Educaţia sexuală este un subiect intens dezbătut şi zilele acestea. Nu s-a schimbat nimic, femeile fac copii fără cap, habar nu au de metode contraceptive. Emisiunea asta trebuia să continue nu să se transforme. Educaţia sexuală degeaba se face la televiziunile din oraşe, pentru că în zona rurală se fac copii pe bandă rulantă şi sunt abandonaţi. Ce facem cu femeia care produce copilul? Pentru că ei îi lipseşte educaţia. Iar la capitolul educaţie stăm extrem de prost. La televizor este circ, scandal, moderatorul îi lasă, ba chiar îi plăteşte pe invitaţi să se certe. Nimeni nu încearcă să rezolve problemele, scopul lor este ratingul. Să nu cumva să mă întrebi de ce nu mai apar la televizor. Acesta e motivul. Nu vor educaţie, nu vor oameni deştepţi. Nelson Mandela spunea că cea mai importantă şi cea mai puternică armă a unui popor este educaţia. Nu accepţi orice, nu accepţi să fii călcat în picioare, umilit. Asta face un om deştept şi educat. Noi, românii, avem ceea ce merităm, din plin.

Reporter: Vi se pare că femeile sunt mai bine reprezentate în mass-media, că s-a schimbat percepţia asupra femeilor?

Mihaela Tatu: Femeia continuă să fie un obiect. Femeile care se hotărăsc şi care sunt puternice nu reuşesc să facă diferenţa între dedicare profesională şi carieră, iar după 30 de ani plătesc un preţ. A scăzut natalitatea. Întâmplător, de înmulţirea naţiei nu se ocupă bărbatul, ci femeia. Pe de altă parte, tot femeia se ocupă de creşterea şi educarea copilului. Nu suntem mulţumite de bărbaţii noştri, pentru că sunt slabi, sunt bădărani, grobieni, dar trecem cu vederea faptul că noi i-am crescut, noi i-am făcut, noi i-am educat. Femeia este cea care generează transformarea, este cea care menţine echilibrul de nezdruncinat dintr-o familie, contribuţia ei în familie nu se mai vede pentru că îşi doreşte carieră, să acceadă profesional. Unele pot, altele nu. Şi cele care nu pot, dau chix. Nu e un lucru rău ca o femeie să-şi dorească împlinire profesională înainte de toate. E un lucru rău când laşi pe planul secund menirea ta. Menirea ta este să te ocupi de familie, să aduci pe lume copii. Ancestral, nu eu am zis-o.

Reporter: Vorbeaţi de femeia puternică. Ce înseamnă o femeie puternică?

Mihaela Tatu: Să ştie să tacă într-un conflict. Să nu pună etichete. Să meargă pe drumul ei fără să se uite în grădinile altora. Să se dezvolte profesional, necălcând pe cadavre. Să ştie să spună „nu“ atunci când nu e tratată cu respect. Să aibă încredere în ea şi demnitate. Să ştie să aibă timp să se ocupe de copiii ei. Să ştie să-şi educe copilul. Să păstreze echilibrul familiei. Să ştie să-şi admire soţul şi să nu uite niciodată că cel mai important lucru pentru el e să fie admirat. Să ştie să se comporte în societate şi să inspire feminitate, graţie, gingăşie. Să ştie că într-un conflict cel deştept cedează. Asta înseamnă să fii femeie puternică, să păstrezi un echilibru între profesie şi viaţa de familie.

Reporter: Faceţi toate aceste lucruri?

Mihaela Tatu: Mi-am dat seama târziu despre ce înseamnă să fiu femeie puternică. Mă întrebi acum, la 52 de ani, ce înseamnă să fii femeie puternică. Dacă m-ai fi întrebat acum ceva timp, ţi-aş fi răspuns altceva. Pe de-o parte, da. Bila neagră aş avea-o la capitolul relaţii, dar nu o simt, pentru că în acest moment am un echilibru interior de nezdruncinat şi mi-am găsit drumul în ceea ce fac. Am învăţat să văd partea frumoasă a lucrurilor. Trecând prin tot felul de lucruri neplăcute, mi-am dat seama că viaţa e cel mai preţios dar pe care îl primeşti pe acest pământ. Şi atunci, o femeie puternică este cea care ştie să preţuiască orice clipă. Noi considerăm că ni se cuvin toate. Nu ni se cuvine nimic. Am învăţat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce primesc, să mă bucur că mă trezesc într-o zi şi nu mă doare nimic şi am posibilitatea să întâlnesc oameni minunaţi, am posibilitatea să dăruiesc, am posibilitatea să zâmbesc, am posibilitatea să te cunosc pe tine, am posibilitatea să mănânc o prăjitură bună, să beau o cafea, să călătoresc. Cam aşa stau lucrurile pentru mine.

Reporter: Privind înapoi vi se pare că emisiunea „De 3 x femeie“ a fost apogeul carierei dumneavoastră în televiziune?

Mihaela Tatu: Mie mi se pare că „De 3 x femeie“ nu a apucat să ajungă la vârful vârfului. Au fost nişte schimbări. Totul s-a modificat, felul în care managerii au văzut în ce se transformă televiziunea, apariţia OTV-ului care a adus acest val de otevizare la nivel naţional. Eu am fost un angajat al televiziunii mai atipic. Eu m-am dus la televizor ca la un serviciu. Pentru mine a fost importantă audienţa, să ştiu că nu înşel încrederea şi aşteptările celor care m-au angajat, asta a fost în mintea mea. Mă duceam să fac treabă. Când am plecat de la Acasă TV mi-am dorit să merg la un post mic, mic de tot, care să nu pună un aşa mare preţ pe audienţă. Voiam doar să creez şi aşa a fost până la un moment dat, până când problemele de sănătate m-au îndreptat către altceva. Şi când am revenit, după acea pauză, totul se transformase. Totul era schimbat. Tot. Absolut tot.

Reporter: V-a fost greu să renunţaţi complet la televiziune?

Mihaela Tatu: Nu mi-a fost greu, pentru că deja făcusem acea pauză. Mi-ar fi fost greu dacă aş fi renunţat brusc. Pe lângă faptul că eram plină de energie, m-am întors şi am văzut un mare jeg. Dacă nu mai rezonam, ce puteam face? Acei doi ani au fost ani de conştientizări, de cunoaştere şi autocunoaştere, de descoperire a sinelui. În plus, tata, dragul de el, când începusem să lucrez în media mi-a zis: «Mă, da’ ce zici tu acolo, e bine ce zici tu acolo? Îi verificat? Îi sigur? Îi oblu?» Iar eu i-am spus: «Tu nu te pricepi, vezi-ţi de treburile tale, eu trăiesc în altă lume.» Când am intrat în televiziune, la fel: «Vezi tu, numa’ vezi, azi eşti pe sticlă, mâne nu. Azi eşti la televiziune, mâne nu. Azi eşti portar, mâne nu. Azi eşti primar, mâne nu. Azi eşti portar, mâne primar şi invers. Da’ statutu’ de om nu ţi-l ia nimeni.»

Reporter: Deci, învăţămintele tatălui v-au influenţat.

Mihaela Tatu: Da, au contat foarte mult atunci când am luat decizia de a nu mă mai întoarce în televiziune. După ce am avut problemele de sănătate şi am luat o pauză de doi ani, am călătorit în toată lumea şi când m-am întors şi am văzut ce se întâmplă de jur împrejur, am stat şi m-am gândit foarte bine. Mă întorc într-o lume care nu-mi aduce satisfacţii şi există posibilitatea ca, neplăcându-mi ceea ce fac, să mă îmbolnăvesc mai tare sau ies din zona de confort.

Reporter: Şi aţi ales să ieşiţi din zona de confort.

Mihaela Tatu: Da, deşi habar nu aveam ce o să fac, dar am luat-o de la început. Asta a cântărit foarte mult, să nu-mi pierd statutul de om, să fiu cu conştiinţa împăcată, să păstrez acele valori cu care am fost educată, acel sistem de referinţe etic şi moral, să nu rănesc pe nimeni, să câştig onorabil, chiar dacă sunt bani mai puţini, dar să am onoare, demnitate, să am valoare. Consider că eşti ceea ce alegi tu să fii şi nu există vârstă pentru un nou început.

Reporter: Iar dumneavoastră aţi dovedit-o de mai multe ori.

Mihaela Tatu: Da, la 50 de ani am luat-o din nou de la capăt, într-o altă lume. La 30 de ani am plecat din contabilitate la radio, din radio în televiziune. La 38 de ani am plecat din Braşov şi am venit în Bucureşti, iar la 50 de ani am renunţat la televiziune şi am luat-o de la început, într-un alt domeniu al comunicării. Dar am avut grijă să nu fac compromisuri majore. Atât timp cât în viaţă faci compromisuri, atât timp cât în viaţă faci lucruri care sunt împotriva fiinţei tale şi a crezului tău, visceral simţi revoltă. Te trezeşti cu diverse boli pe sistem nervos, doar pentru că zici „las’ că merge şi aşa“. Nu, nu merge şi aşa, pentru că destinul te pocneşte.

Reporter: Vorbeaţi de compromisuri? Dumneavoastră nu aţi făcut niciodată?

Mihaela Tatu: Cum să nu? Toată viaţa este făcută din compromisuri şi din manipulări. Dar nu am făcut compromisuri majore, pentru că statutul de om nu mi l-am pierdut niciodată. Dacă m-aş fi întors în televiziune împotriva voinţei mele şi doar pentru a câştiga bani mulţi, acela ar fi fost un compromis.

Reporter: În 2011 aţi avut operaţia. Cum v-a schimbat acea încercare?

Mihaela Tatu: Mi s-a mai dat o şansă. Dacă ţie ţi se dă şansa să te duci mai departe în viaţă, nu te apuci să o strici întorcându-te tot acolo. Am făcut lucruri pentru mine. Am devenit mai înţeleaptă, m-am poziţionat pe mine pe primul loc în ordinea priorităţilor mele. Am început să privesc oamenii şi tot ceea ce mă înconjoară cu alţi ochi. M-am recunoscut pe mine aşa cum eram. Dacă eşti într-o ţară străină, pe un drum de dificultate maximă şi eşti singur pe acel drum al suferinţei fizice, începi să te vezi aşa cum eşti. Dumnezeu te lasă cu nişte însuşiri, dar cu foarte multă muncă ţi le transformi în calităţi. Există, totuşi, şi posibilitatea să le laşi la stadiul de însuşiri ori să devină defecte. Depinde ce faci cu viaţa ta, nu cum te schimbă viaţa. Oamenii se transformă constant, esenţialul rămâne acolo, dacă vrei. Eşti ceea ce tu alegi să fii. Reporter: Şi dumneavoastră ce aţi ales să fiţi?

Mihaela Tatu: Eu am ales să fac ceva frumos cu viaţa mea, ceva armonios, pentru ceilalţi. Mi s-a spus că trebuie să ridic comunicarea la nivel de artă, întrebându-i pe alţii care ar fi lecţia mea de viaţă. Omul trebuie să fie dispus să iasă din zona de confort şi asta se face cu sânge şi cu sacrificiu. Trebuie să fii liderul propriei tale existenţe şi abia atunci poţi spune că te simţi împlinit, atunci intri într-o stare de excelenţă a propriei tale existenţe, dăruieşti din tot ce ai tu, nu din ce ai auzit de la alţii.

Reporter: Credeţi în Dumnezeu?

Mihaela Tatu: Este tot ceea ce ne mână, totul în jurul nostru e Dumnezeire. Dacă nu ar fi fost El, nu ştiu dacă mai eram eu aici. Trăiesc într-o iubire faţă de Creator, nu-ţi poţi imagina. Mi se întâmplă câteodată să merg pe stradă şi să plouă şi sunt uimită de stropii care se sparg pe asfalt, când văd bucuria câinelui meu care aleargă prin ploaie şi se tăvăleşte prin noroi… Doamne, ce frumos! Totul e Dumnezeire, cum să nu-L iubesc. Suntem ai Lui. Uneori mă iau la harţă cu El, dacă tot sunt fiică-ta de ce m-ai abandonat? Dacă tot vrei să mă înveţi o lecţie, de ce nu eşti mai blând cu mine? Cred şi îl iubesc cu toată ființa mea.

Un interviu realizat de Alexandra Constanda