Procesul de educaţie este unul complex şi nu oricine este interesat să-l urmeze. De la indivizi până la instituţii, desfăşurarea procesului de muncă este în acord cu desfăşurarea procesului de educaţie. Relaţiile sociale, relaţiile profesionale, cât şi cele interumane au la bază educaţia, instruirea, formarea indivizilor în planul comunităţii în care trăiesc.
Educaţia aparţine cunoaşterii, dar este şi un gest de generozitate şi de sacrificiu. Nu oricine deţine calitatea de-a fi educator. Din comoditate, din confort, din dezinteres, aceşti făuritori de spirite, pot fi însă distrugători. Indiferenţa poate naşte „monştri”. Astfel, răul poate fi încurajat şi prin tolerare. Gradul ridicat de civilizaţie, de cultură, de conduită se îndreaptă spre o educaţie reuşită. Uniformizarea prin educaţie este imposibilă, deoarece fiecare individ îşi construieşte propriul stil de viaţă şi deţine o anumită mentalitate.
A fi educat înseamnă o posibilă cale spre reuşită, spre succes. Cu siguranţă, individul educat este acela care are şansele cele mai mari de a progresa. Există forme ale educaţiei care provin din diferite experienţe economice, politice, religioase, artistice, filosofice, tehnice, sociale sau profesionale. Orice experienţă constituie o posibilitate de instruire, o formă de educare.
Binele poate fi în relaţie cu educaţia? Iar răul cu lipsa acesteia? Cu cât omul este mai evoluat, cu atât instinctul primar poate fi controlat, iar prin înţelepciune, poate discerne binele de rău. Dobândirea cunoştiinţelor este un produs al educaţiei. În acest sens, Aristotel afirma că „Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.”
Astăzi, deşi educaţia deţine destule carenţe reflectate în multe moduri de a fi, aceasta este imperios necesară pentru relaţiile dintre oameni, pentru armonia dintre ei şi pentru evoluţia societăţii, în general.
Oamenii au multe trăsături comune, dar și multe diferențe. Ne deosebim între noi prin opinii, pasiuni, interese, preferințe, obiceiuri etc. Pentru a putea conviețui în armonie, trebuie să cunoaștem și să acceptăm aceste diferențe. Lumea ar fi plictisitoare, chiar urâtă, dacă am fi toți la fel. Diversitatea oamenilor, a locurilor și a ideilor face lumea mai frumoasă, mai interesantă, mai bogată. Din mulțimea de idei și lupta dintre ele se naște adevărul! Să ne bucurăm și să apreciem această diversitate!
Opiniile nu sunt bune sau rele. Acestea sunt puncte de vedere pe care trebuie să le respectăm, chiar dacă nu suntem de acord cu ele. Unele opinii sunt mai bine argumentate, mai convingătoare decât altele. Dacă nu suntem de acord cu o opinie, nu trebuie să etichetăm, să insultăm sau să atacăm persoana care o susține. Putem veni însă cu argumente mai bine construite, mai convingătoare. Lupta se dă între idei, nu între persoane! Atunci când nu sunt acceptate, diferențele de opinie pot provoca numeroase conflicte.
Referitor la educație, consider că aceasta reprezintă cel mai important factor în dezvoltarea unei persoane. Viața fără educație ar fi un adevărat haos. Astfel, concluzionând semnificația citatului „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește” (Confucius), putem spune că acesta conține un adevăr general valabil, deoarece în societate întâlnim diverse caractere, atitudini, manifestări ale oamenilor, care sunt rezultatul unei educații mai mult sau mai puțin amplă.
Pandemia cu care ne confruntăm astăzi a arătat care este nivelul de educație la scară mondială, cât rău face lipsa acesteia și câte pierderi de vieți omenești aduce. A fost o oportunitate pentru mulți să înțeleagă că educația reprezintă principalul scut de protecție al civilizației umane. Că este o crimă ca un lider sau o organizație politică să folosească incultura oamenilor pentru a obține voturi „ieftine”, apelând la populism și la frică.
Autoritățile fac acum apel la rațiunea, calmul și respectul oamenilor pentru a putea să impună metode de protecție precum carantina, izolarea, distanța socială, dar să creeze și solidaritate pentru a reuși să limiteze efectele epidemiei. Pe lângă corupție, putem spune că și lipsa de educație ucide.
Așadar, pandemia a scos la iveală deficiențe grave în domeniile sănătății, economiei, educației, protecției sociale, drepturilor omului, părțile rele din oameni și din comunitățile în care trăiesc.
Cum putem clasifica un sistem social în care medici, asistente și infirmiere își dau demisia sau intră în concediu medical exact când oamenii au mai multă nevoie de experiența și efortul lor?! În cazul României, apare chiar un paradox. Cei mai afectați de epidemie par a fi reprezentanții sistemului de sănătate. Și acest fenomen se întâmplă pentru că sistemul de sănătate este la pământ.
Autoritățile din România au luat multe decizii bune, dar au clacat în ce privește funcționarea sistemului public în condiții de criză. S-a văzut, de această dată la scară largă, că nepotismul, pilele și corupția politică au generat un sistem public fragil, rigid și plin de lipsuri.
Mulți dintre cei ajunși pe pile în prima linie cu epidemia au generat dezastre. „Grupurile” politice locale au arătat că spitalele județene nu numai că nu funcționează, dar se transformă în adevărate focare epidemiologice din cauza incapacității unor manageri numiți politic. Epidemia a scos eroismul, dar și lașitatea la suprafață.
„Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.” (Albert Einstein)
Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean (Director editorial – Occidentul Românesc, jurnalist investigații, membru CCNMA)
FOTO: Arhiva OR