Elevii români participanţi la a XXVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Biologie, desfăşurată în perioada 23-30 iulie la Warwick University din Coventry (Anglia), au obţinut o medalie de argint, o medalie de bronz și o mențiune.
Rareș Streza (Colegiul Naţional „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca) este câștigătorul medaliei de argint, iar Gabriel Vlad Sîmbotin (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui) este deținătorul medaliei de bronz. George Maier (Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca) a intrat în posesia unei mențiuni. Din echipa României a făcut parte și Alexandru Adam (Colegiul Naţional „Emil Racoviță” din Iași). Lotul olimpic a fost însoțit și coordonat de Georgiana Duță-Cornescu (profesor/Facultatea de Biologie – Universitatea București) si Adelhaida Kerekes (profesor/inspector ISJ Cluj).
România participă la Olimpiada Internaţională de Biologie din 1997, olimpicii români fiind o prezență constantă pe lista medaliațiilor. Ediţia din acest an a reunit peste 260 de concurenţi din 68 de ţări.