Lecţia unui campion român: de la succesul individual la schimbarea mentalităţii şi educarea generaţiilor

„Despre campioni se pot spune multe poveşti, unele se pot transforma în legende, altele devin lecţii de viaţă. Povestea mea s-a transformat însă din succes în agonie şi din agonie în poveste de campion mondial în doar câteva momente”, mărturiseşte Eduard Novak pe site-ul său, unde orice vizitator poate vedea un impresionant palmares de titluri şi medalii obţinute de el în diverse competiţii sportive. Ceea ce se află abia la o privire mai atentă asupra poveştii sale este că Eduard, singurul campion român la paraciclism (medaliat cu aur şi argint la două ediţii ale Jocurilor Olimpice), are laba piciorului drept amputată, ca urmare a unui accident de maşină suferit pe când avea 19 ani.

Născut în 1976 la Miercurea Ciuc, Eduard Carol Novak şi-a început cariera sportivă la o vârstă fragedă, alegând un sport de echipă – hocheiul. Ulterior, s-a dedicat patinajului viteză (un sport individual), pe care l-a practicat timp de zece ani, obţinând 25 de titluri naţionale, 30 de recorduri naţionale şi locul al treilea la cupa mondială de juniori. Părea că nimic nu îl opreşte pe calea sa înspre titluri mondiale şi, de ce nu, un aur olimpic. Însă în drum spre un concurs, în anul 1996, un accident de maşină l-a făcut să îşi piardă laba piciorului drept, fapt care a năruit speranţele şi munca ultimilor 15 ani din viaţa lui. În 2009, într-un interviu acordat publicaţiei TOTB.ro, Eduard se amuza rememorând accidentul, ca şi când ar fi vorbit despre o banală căzătură în faţa blocului, deşi, atunci, ajuns la spitalul din Luduş, s-a trezit operat de un medic care „nici măcar nu era specialist în domeniu”; ulterior, ajutat de relaţiile părinţilor săi şi la îndemnul altui medic, a ajuns la un spital de traumatologie din Ungaria, unde se operau, din nou, cazuri nereuşite. „Mi-au întors osul de la călcâi şi l-au înşurubat împreună cu tibia, ceea ce îţi dă un sprijin foarte bun”, rememorează atletul, care acum poartă proteză.

S-a înscris la Facultatea de Drept, dar a realizat repede că nu este făcut pentru această ramură, aşa că, fără niciun sprijin financiar din partea statului, şi-a deschis singur propria afacere (cu dispozitive medicale), pentru a-şi finanţa participările la competiţii sportive. A ales ciclismul şi a început să se antreneze. Îşi aminteşte că, la primul concurs, îl întreceau până şi fetele. Dar nu a dat înapoi, ci dimpotrivă, s-a ambiţionat să continue. „Nu talentul va decide cine sunt, ci hotărârea”, spunea el. Cum în România nu există campional naţional de paraciclism (ciclism pentru persoane cu dizabilităţi), a participat direct la campionatul european din 2003 şi a câştigat locul întâi. Ambiţionat de rezultat, s-a pregătit pentru paralimpiada de la Atena, unde a ieşit pe locul al patrulea. Apoi a organizat, în România, propriu lot de ciclism paralimpic, ocupându-se de toate detaliile, de la cumpărarea roţilor pentru biciclete la achiziţia biletelor de avion. A format prima echipă profesională de ciclişti paralimpici din România şi, între timp, se pregătea din nou pentru jocurile olimpice (paralimpiade).

În ciuda ambiţiei şi rezultatelor sale, Eduard a avut de înfruntat lipsa de sprijin din România venită din partea asociaţiilor de ciclism, a federaţiilor sportive, cel puţin în prima fază. Până când nu a câştigat prima medalie paralimpică pentru sportul românesc, la Beijing (medalia de argint) nu a fost băgat în seamă. Apoi, au început să curgă felicitările şi a venit şi sprijinul. În 2012, a câştigat şi medalia de aur la Jocurile Paralimpice (Olimpice) de la Londra. În 2013 a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism. A participat şi la Jocurile de la Rio de Janeiro din 2016, unde a obţinut locurile cinci, şase şi nouă în trei curse. „La Rio nu a ieşit exact cum mi-am dorit”, mărturisea sportivul pe contul său de Facebook, aşa că a decis să se retragă, cel puţin temporar, axându-se, din acest an, pe dezvoltarea ciclismului – în special a ciclismului paralimpic – în România. Participarea la Jocurile Paralimpice de la Tokyo din 2020 rămâne, încă, un vis posibil pentru sportivul român.

În luna iunie a acestui an, Eduard Novak a lansat prima academie specializată de ciclism din Estul Europei, având drept obiectiv selectarea unui număr de 50 de copii care să fie antrenaţi pentru performanţă în următorii 12 ani. Novak Cycling Academy s-a lansat chiar de 1 iunie, la Miercurea Ciuc, cu un concurs de îndemânare pentru micii biciclişti. „Avem deja 17 copii şi tineri care s-au înscris la Academie. Pentru primul an avem o ţintă de 30 de sportivi, urmând ca apoi să creştem numărul de locuri la 50 de persoane. Este un proiect pilot foarte important pentru viitorul ciclismului din România, deoarece poate deveni un exemplu de urmat şi pentru alte judeţe”, declara campionul român citat de agenţia Agrepess. Tot în acest an, cvintuplul campion mondial la paraciclism, unic campion paralimpic al României şi manager al Tuşnad Cycling Team, singura echipă continentală din România de paraciclism, a fost reales preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.

Pentru mandatul obţinut din nou la conducerea federaţiei, sportivul îşi propune mai multe obiective, printre care: obţinerea finanţării anuale pentru ciclul olimpic şi paralimpic 2017-2020, atragerea de sponsorizări, calificarea a cel puţin unui sportiv şi a unei sportive la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 la proba de şosea, calificarea a măcar unui sportiv la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 la disciplina mountain bike, precum şi calificarea a cel puţin trei sportivi şi a unei sportive la Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020 şi obţinerea cel puţin a unei medalii. Dar nu sunt singurele lucruri la care visează Eduard: el doreşte continuarea dezvoltării tuturor ramurilor ciclismului, organizarea de cursuri şi seminarii pentru formarea şi perfecţionarea de antrenori, mecanici, team manageri, instructori sportivi şi masori, construirea unui velodrom la standarde internaţionale cu ajutorul autorităţilor locale, reluarea Turului României, înscris în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale şi implementarea Cupei României la fiecare disciplină.

Pe lângă antrenamente şi munca sa în cadrul federaţiei sau pentru toate proiectele în care este implicat, Eduard este şi vorbitor motivaţional. Prin discursurile sale, el încearcă să le arate oamenilor că nu există „nu se poate”, că oricine are puterea de a trece peste dificultăţi şi poate deveni un învingător, indiferent că e vorba de o carieră sportivă sau de altă alegere profesională. „În toţi aceşti ani în care m-am pregătit pentru a câştiga titlul paralimpic am învăţat că visurile pot deveni realitate dacă ai curajul să crezi în ele. A trebui să depăşesc foarte multe obstacole, încă de la începutul carierei mele ca sportiv, însă nu mă refer aici la cele de pe pistă, ci la acelea financiare, logistice sau legate de oameni, implicare şi viziune”, mărturiseşte sportivul chiar pe blogul său. „Deşi într-o continuă competiţie atât cu mine, cât şi cu ceilalţi, pentru a nu mă lăsa depăşit de adversari, nu am fost niciodată prea obosit să învăţ de la cei din jur, să ascult activ şi să mă dezvolt continuu ca om şi ca sportiv. Din fericire, povestea mea a însemnat un succes românesc cunoscut la nivel internaţional ce este susţinut de 25 de ani de muncă şi de lecţii învăţate de la viaţă”, mai spune el. Hotărât să împărtăşească şi altora experienţa sa de viaţă, Eduard a început să susţină discursuri în care abordează teme motivaţionale diverse, de la ambiţie şi disciplină până la valori, performanţă şi calea spre a fi un învingător, indiferent de domeniu.

„Pentru că îmi doresc să arăt că nimic nu poate doborî un vis şi pentru că dizabilitatea nu stă în calea succesului, mi-am propus să găsesc în fiecare zi în mine motivaţia de a merge mai departe şi să le arăt celor din jur de ce şi în România paraciclismul poate fi un sport practicat şi iubit de public. Cu o medalie de aur la gât, pasiune şi dorinţa de a-mi purta visul către următorul obiectiv, vreau să transmit că în sport şi mai ales în paraciclism fiecare cursă, fiecare concurs şi fiecare victorie sunt însoţite de muncă şi susţinere necondiţionată din partea celor din jur. Chiar dacă medaliile strălucesc frumos, eu cred că scopul sportului de performanţă este că poate schimba viaţa oamenilor. Puterea exemplului, evenimentele la care particip şi proiectele în care m-am implicat de-a lungul timpului stau mărturie dorinţei mele de a aduce în atenţia românilor importanţa paraciclismului. Vă invit pe toţi ca data viitoare când urcaţi pe o bicicletă să vă bucuraţi de două ori, pentru dumneavoastră şi pentru cei care poate nu au avut încă posibilitatea să facă acest lucru. Cred că aşa vom învăţa să nu mai renunţăm la visuri, indiferent de circumstanţe!” (Eduar Novak – www.eduardnovak.ro 

Autor: Camelia Jula
Fotografii: pagina oficială Eduardnovak.ro
 

Citește și