Spectacol de teatru despre viaţa departe de familie

226

Românii plecaţi la muncă în Spania şi Portugalia sunt invitaţi să participe la realizarea unui spectacol de teatru despre viaţa departe de familie. Proiectul aparţine Teatrului Dramatic „George Ciprian” din Buzău, care invită românii plecaţi la muncă în Spania şi Portugalia să ia parte la realizarea acestui spectacol de teatru inedit, bazat chiar pe poveştile de viaţă ale acestora. Produs în cadrul platformei Tele-Encounters, un proiect care cercetează absenţa celor apropiaţi şi relaţia cu cei de acasă prin internet (de exemplu, prin Skype), spectacolul va avea la bază interviuri cu românii plecaţi din ţară pentru a le asigura un trai mai bun copiilor lor.

Pornind de la faptul că, în 2016, în România, existau cel puţin 300.000 de copii cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare, echipa proiectului doreşte să discute cu emigranţi români din Spania şi Portugalia despre problemele vieţii lor de zi cu zi şi îi invită, astfel, să ia parte la scrierea scenariului spectacolului. Toate interviurile vor fi confidenţiale – cu acordul participanţilor, există posibilitatea de a fi traduse în engleză, iar ulterior postate anonim pe site-ul proiectului, www.tele-encounters.com. Cei care doresc să ia parte la procesul creativ pot trimite un email de intenţie la departedefamilie@gmail.com, iar echipa de proiect îi va contacta pentru a stabili un interviu faţă în faţă (cu echipele din Spania şi Portugalia) sau prin Skype.

Spectacolul va fi conceput şi regizat de Marina Diana Hanganu şi Ion Mircioagă, iar actori aflaţi în ţări diferite vor reconstitui prin video call-uri universul părinţilor şi al copiilor care se văd doar prin Skype. Spectacolul va avea loc simultan în Murcia şi Buzău, sălile de teatru fiind conectate în timp real pe internet. Proiectul este co-finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene şi realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău. Partneri sunt Universitatea „San Antonio” din Murcia, Spania şi Muncipalitatea din Lousada, Portugalia.