Modelul Kubuqi: O viaţă nouă pentru oamenii deşertului

O casă de zece metri pătraţi făcută din paie şi lut. Un pat pentru toată familia, o masă şi o sobă în care iarna erau arse chiar şi fecale de animale pentru puţină căldură. Haine trecute de la fiul cel mare la fiicele mai mici, peticite şi ponosite. O viaţă de păstori de cămile în deşertul fără sfârşit, străbătut de furtuni de nisip ce schimbau mereu locul dunelor. Dar în afară de ele nimic altceva nu părea că avea să se schimbe vreodată.

Treizeci de ani mai târziu, un sat modern şi-a aşezat cochet geometria colorată pe nisipurile cândva inamice. Locuitorii săi se bucură de apă potabilă, electricitate, internet şi televiziune. Au locuri de muncă, o şcoală pentru copii. Vieţile a peste 100.000 de oameni s-au schimbat radical datorită unei iniţiative ce s-a dovedit un adevărat model internaţional în domeniul controlului deşertificării. O necesitate a dat naştere unei idei, ideea a creat un parteneriat, iar parteneriatul a făcut ca în aproape trei decenii viaţa păstorilor şi fermierilor din deşertul Kubuqi, situat în regiunea autonomă Mongolia Interioară din China, să se schimbe în bine.

Babu este unul dintre aceşti oameni: are 40 de ani acum şi a crescut în acea casă de chirpici. Părinţii săi nu au văzut niciodată altceva decât întinderea de nisip. Au supravieţuit păstorind animale şi săpând după rădăcină de lemn-dulce, pe care o vindeau pentru a câştiga nişte bani. Însă cea mai apropiată piaţă se afla la peste 20 de kilometri distanţă, adică o călătorie de trei zile – dus-întors – pe cămile. Fără drumuri, fără apă, fără curent, fără servicii medicale, fără vegetaţie – aceasta era viaţa păstorilor din deşert. Alături de soţia sa, Yao Liyuan, Babu nu făcea decât să urmeze rutina păstrată de generaţii şi să spere că viitorul său va cunoaşte altă cale.

În 1988, când avea 28 de ani, Wang Wenbiao (acum CEO al companiei Elion Resources Group) a fost numit şeful unei fabrici de sare situate departe în deşertul Kubuqi. Acesta este al şaptelea cel mai întins deşert din China, desfăşurat pe o suprafaţă de 18.600 de kilometri pătraţi. Desele furtuni de nisip generate aici ajungeau până la Beijing, capitala Chinei. Aceste furtuni împiedicau constant activitatea fabricii de sare: cel mai afectat era transportul, căci vehiculele erau nevoite să facă un ocol de aproape 300 de kilometri. Profitul companiei era serios diminuat, în aceste condiţii. La acel moment, Wang Wenbiao a avut ideea unor acţiuni ce aveau să deschidă drumul unei incredibile aventuri ecologice, astăzi recunoscută ca model internaţional.

Astfel, compania Elion a decis să planteze copaci pentru a stabiliza dunele de nisip şi să construiască o autostradă prin deşert. Această iniţiativă privată, generată de raţiuni de afaceri, a stat la baza unui viitor parteneriat public – privat – comunitar ce a vizat controlul deşertificării prin readucerea la viaţă a unei porţiuni din deşert şi dezvoltarea unei economii verzi, bazată pe energie regenerabilă şi resurse locale. Din vânzarea fiecărei tone de sare, compania a pus deoparte un procent, constituind un fond destinat împăduririi, care a pornit la drum cu o echipă de 27 de oameni ce plantau copaci, întâi în jurul fabricii. În China, teritoriul afectat de deşertificare este de peste 2,6 milioane de km pătraţi (aproximativ 27% din suprafaţa totală) şi afectează modul de viaţă a unei treimi din populaţie. Deşertificarea este recunoscută drept una dintre marile provocări de mediu ale prezentului şi un factor major generator de sărăcie, migraţie şi instabilitate socială. Iar China deţine, totodată, un nedorit loc întâi în lume la capitolul emisii de carbon. În acest context, guvernul chinez a adoptat o serie de politici publice menite să corecteze situaţia. Prin eforturi legislative, financiare şi tehnologice, această ţară a devenit una dintre foarte puţinele din lume ce au reuşit să îşi reducă suprafeţele deşertice, modelul de bază fiind lecţia din deşertul Kubuqi. Parteneriatul între guvern (ca autoritate publică), compania privată şi localnici, aplicat în termenii economiei de piaţă, este reţeta câştigătoare, pe care acum China o implementează şi în alte regiuni şi pe care se pregăteşte să o exporte în alte regiuni ale lumii.

Viaţa lui Babu şi a oamenilor deşertului s-a schimbat în 30 de ani. După o investiţie de sute milioane de euro venită din partea Elion Group, 6.000 de km pătraţi de deşert au fost preschimbaţi în teritoriu verde şi fertil. În 1988, sub zece specii de animale populau deşertul. În 2016, 530 de specii de animale, păsări, reptile şi insecte vieţuiau aici. Tehnologiile verzi şi perseverenţa oamenilor implicaţi au dus la găsirea celor mai bune soluţii economice. Localnicii din Kubuqi au fost învăţaţi cum să cultive plantaţii întregi de lemn-dulce, o plantă extrem de utilizată în medicina tradiţională chinezească. Această plantă creştea sălbatic în regiune, acum este catalizatorul principal al activităţii agricole. Este rezistentă la secetă, nu necesită irigaţii sau îngrijiri speciale; în plus, îmbogăţeşte solul cu azot, transformând deşertul sau orice tip de sol alcalin în teren fertil. Astfel, după ciclul său de 3 – 4 ani, planta este culeasă, iar în locul ei oamenii pot cultiva cartofi, roşii sau chiar viţă-de-vie. Sprijinul logistic şi răsadurile de plante sunt oferite de către Elion, în schimb, oamenii pun la bătaie terenurile lor şi se angajează să îngrijească plantaţiile şi să obţină recolte. La final, recolta este achiziţionată tot de către Elion, în baza unui preţ stabilit cu fermierii.

În 2006, un sat nou a fost ridicat de către Elion, cu o investiţie de peste două milioane şi jumătate de euro şi sprijinul guvernului local. Casele sunt spaţioase şi moderne, drumurile accesibile, utilităţile la îndemână. Relocarea oamenilor deşertului a fost una ecologică şi a creat noi posibilităţi de afaceri sau locuri de muncă pentru ei. Venitul pe cap de locuitor a ajuns la peste 3.800 de euro, de la nici 300 de euro înainte. Oamenii nu îşi mai fac griji pentru haine, mâncare sau pentru educaţia copiilor. Povestea lui Babu a devenit una de succes. Şi-a deschis un restaurant, împreună cu familia lui, unde servesc mâncare tradiţională mongoleză. Ajutorul pentru deschiderea afacerii a venit tot din parte grupului Elion: Babu a folosit compensaţia financiară primită în schimbul terenului său deşertic. Şi guvernul local a acordat subvenţii fermierilor în schimbul terenurilor ce au fost împădurite. Tot autoritatea locală a oferit cursuri anuale de instruire în domeniul bucătăriei mongoleze, la care a participat şi Babu. El a urmat şi un curs de instruire în conducerea vehiculelor off-road de curse prin deşert. Şi-a luat carnetul de conducere şi împreună cu doi vecini au mai deschis o afacere, cu astfel de vehicule, cu care plimbă turiştii printre dunele de nisip. Noua afacere îl ţine ocupat de dimineaţa până seara: are 16 vehicule off-road (Big Wave, UTV, Farmer, VJ, Great Shatuo) şi zece şoferi. Investiţia iniţială şi-a recuperat-o în doi ani. Profitul net al fiecăruia dintre cei trei parteneri ai afacerii a fost, apoi, de peste 1.200 de euro.

„Acum, fiindcă locuim într-o regiune cu apă din belşug, aş vrea să dezvolt o altă afacere, cu activităţi acvatice: plimbări cu bărci cu motor pentru turişti. Aş mai dori să extind reţeaua de restaurante şi poate să deschid unul sau mai multe hoteluri, tot alături de partenerii mei”, mărturiseşte bărbatul de 40 de ani, stând în mijlocul familiei sale – o soţie ce l-a urmat în deşert pentru că era „bun şi onest” şi cele două fiice ale lor. „Îmi doresc să le pot oferi o educaţie bună, ca să ajungă, dacă vor dori, să trăiască într-un oraş mare, într-o bună zi. Vreau să le ofer o viaţă mai bună decât cea pe care am avut-o eu când eram copil”, spune Babu. Chipul său măsliniu radiază fericire, o fericire pe care acum 30 de ani nu o credea posibilă. „Atunci rutina mea era simplă, fără perspectivă. Acum, într-o zi plină din sezonul turistic, câştig şi peste 500 de euro pe zi”, mai spune bărbatul. Cea mai bună perioadă pentru a vizita regiunea este din aprilie în octombrie. Recent, fluxul de turişti a trecut de 200.000 anual. „Avem vizitatori din toată lumea, nu doar din China. Chiar dacă noi nu prea ştim engleză, ne descurcăm cu ajutorul copiilor noştri, care o învaţă la şcoală. Dar mulţi turişti străini îşi angajează translatori sau ştiu ei puţină chineză, aşa că reuşim să comunicăm”, explică Babu, fostul păstor al deşertului devenit om de afaceri.

Succesul din Kubuqi a dat startul altor proiecte similare, ce se desfăşoară deja în provinciile Gansu, Hebei, Xinjiang şi Tibet. Echipe din Arabia Saudită şi Pakistan au studiat cazul, iar China are acum posibilitatea să îl exporte în alte ţări. Succesul reţetei a fost fără îndoială asigurat de excelenta cooperare între cele trei component ale parteneriatului: politicile guvernamentale, ca sprijin şi fundament; mediul de afaceri, având rolul esenţial de investitor şi lider; implicarea comunităţii locale, beneficiar direct – totul coordonat prin mecanisme specifice economiei de piaţă şi impulsionat de inovaţie tehnologică în scopul unei dezvoltării verzi, bazate pe energie regenerabilă. China este, în prezent, liderul pieţei de energii regenerabile: cinci din cele mai mari şase companii producătoare de panouri solare se află în China. Numai în deşertul Kubuqi se află 650.000 de panouri solare care generează o mie de megawaţi de electricitate în reţeaua naţională.

Modelul Kubuqi ilustrează perfect modul în care companii private pot lupta cu degradarea mediului, ajutând comunităţile să prospere şi să protejeze mediul şi, totodată, obţinând profit. Acest proiect a adus companiei Elion premiul „2013 Global Dryland Champion Award” oferit de ONU, prin compartimentul de combatere a deşertificării, ca recunoaştere a impactului uriaş asupra vieţilor oamenilor şi asupra mediului. Este suficient să ne uităm la povestea păstorului Babu ca să înţelegem ce a însemnat transformarea deşertului pentru o întreagă populaţie – şi ce ar putea însemna pentru viitorul planetei.

Autor: Camelia Jula

Fotografii: BON Cloud

Citește și