Între Costa Blanca și Valea Vaser cu… Mocănița
Costa Blanca (Coasta Albă sau Țărmul Alb) se întinde pe 200 de km pe coasta Mediteranei, de la Denia în partea de nord până la Torrevieja în sud și aparține provinciei Alicante din Comunitatea Valenciană. Are o industrie turistică foarte bine dezvoltată fiind o destinație populară pentru turiștii din Anglia, Germania, Olanda, Belgia, Franța, Norvegia sau Suedia. Numele de Costa Blanca datează din anul 1957 când compania aeriană British Europa Airways a lansat zborurile între Londra și Valencia și a folosit numele pentru a-și face publicitate.
Coasta Albă are multe de oferit vizitatorilor. De la zonele cosmopolitane și animate, până la zonele cu aer rural. Peisajul este extrem de variat și atrăgător: văi înverzite, livezi de portocali, dealuri terasate și livezi colorate. Stațiuni tradiționale precum Calpe, Moraira sau El Portet oferă condiții minunate pentru familiile aflate în vacanță, Benissa sau Altea sunt renumite pentru vilele cu piscine, terase și grădini, iar Benidorm este una dintre cele mai renumite staţiuni din Spania, fiind cel mai frumos oraș de pe Costa Blanca.
Benidorm este foarte popular printre turişti datorită hotelurilor înalte denumit adesea și „Manhattan-ul Spaniei” sau „Beniyork”, a pachetelor de vacanţă excelente din zonă, a barurilor, cluburilor şi vieţii de noapte intense. În Benidorm în fiecare vară au loc evenimente importante: Benidorm Internaţional Song Festival – unde s-au lansat nume celebre ca Julio Iglesias sau Raphael -, festivaluri sportive, muzicale, artistice şi gastronomice. Zona veche a oraşului contrastează cu marile bulevarde pline de construcţii moderne și terase ce se desfășoară de-a lungul celor peste 6 km de litoral.
Plajele Levante și Poniente din Benidorm sunt renumite pentru curățenie și igienă, pentru sporturile nautice, pentru prezența polițiștilor care oferă turiștilor siguranță, pentru nisipul fin renumit în toată Europa, fiind premiate cu steaguri albastre în fiecare an. Blue flag este un premiu internaţional pentru ecologie şi prezervarea mediului, care se acordă plajelor şi porturilor de agrement. Steagul albastru – Blue flag înseamnă pe scurt: ape excelente, nisip excelent, servicii excelente, siguranță maximă!
Cu dor de Maramureș
Titiana Mihaela Moisa este originară din Maramureș și a emigrat în Spania în luna februarie a anului 2003. Viața de imigrant a Mihaelei a debutat într-un restaurant din Benidorm unde a deprins secretul tuturor serviciilor de calitate pe care le oferă o unitate renumită în alimentația publică. În cei opt ani de muncă în restaurant Mihaela a înțeles că dacă ești bun într-un domeniu, serios, corect și responsabil, în Spania poți ajunge pe culmi fără ca cineva să-ți pună piedici…
După o experiență de patru ani în turism ca trabajador autónomo – persoană fizică autorizată, Mihaela a decis să deschidă o agenție de turism în Benidorm și să promoveze România în Spania. Cu dor de locurile natale și pasionată de tot ce înseamnă frumusețile Maramureșului, Mihaela a pus pe picioare prima ei afacere în Spania: Agenția de turism Mika Viajes Benidorm având ca principal obiect de activitate turismul receptor (care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceştia având domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor reprezintă pentru ţara primitoare o sursă de încasări valutare deosebit de importantă) și o firmă în România: Destinație Perfectă SRL având ca activitate principală: turismul emițător (reprezentând acea parte a turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări în străinătate).
În anii care au urmat, Titiana Mihaela Moisa a organizat numerose pachete turistice pentru spanioli oferindu-le posibilitatea să cunoască și să descopere frumusețile din Maramureș, promovând cu succes cultura și tradițiile românești. A participat la târguri internaționale de turism, a organizat diverse prezentări de succes în domeniu. Datorită rezultatelor de excepție, Agenția Mika Viajes Benidorm condusă de Titiana Mihaela Moisa a fost invitată să facă parte din Grupo Europa Viajes, un grup format din 250 de agenții de turism în Spania.
Oferta generoasă de a face parte dintr-un astfel de conglomerat național recunoscut în materie de turism a fost poarta care s-a deschis pentru un proiect la care Mihaela visa de multă vreme: promovarea Coastei Albe din Spania în România și promovarea în paralel, a României în Spania. În acest sens a organizat mai multe evenimente în Benidorm, ocazie cu care și-a prezentat proiectul care a avut un succes neașteptat.
Pentru pasiunea și profesionalismul cu care lucrează, Titiana Mihaela Moisa a fost propusă pentru funcția de director de marketing în grupul celor 250 de agenții din Spania – Grupo Europa Viajes -, excelând în modul de organizare a tuturor evenimentelor care s-au desfășurat în cadrul organizației.
În perioada 30 mai – 10 iunie 2015, Mihaela a organizat împreună cu Nicoleta Borada – Viajes Punto de Mira și Agenția Mika Viajes Benidorm, una dintre activitățile care fac parte din grandiosul proiect de promovare a României, în colaborare cu Cristina Pătrașcu și Mocănița Vișeu din România. La eveniment au participat 40 de jurnaliști și tour-operatori din Italia, Bulgaria, Olanda și 15 profesioniști renumiți în domeniul turismului din Spania.
Pe parcursul a 11 zile, cei 55 de profesioniști din mass-media internațională și turism au avut ocazia să descopere zone spectaculoase, de o frumusețe unică în diverse regiuni ale României, necunoscute pentru ei, fiind impresionați de locurile extraordinare descoperite în Brașov, Sinaia, Râșnov, Sighișoara, Sibiu și București.
La Cazinoul din Sinaia participanții au fost invitați de primarul orașului Sinaia – Vlad Gheorghe Oprea la o conferință de presă, unde au avut ocazia să-și exprime opiniile în legătură cu edificiile vizitate, să schimbe opinii legate de importanța dezvoltării turismului în România.
În drumurile lor, invitații au fost surprinși de tot ceea ce au reușit să viziteze. Unii dintre ei au rămas să descopere tradiţia şi viaţa maramureşenilor, alții și-au continuat drumul spre Bistrița și Cluj.
O atracție deosebită pentru participanți a fost valea Vaser care traversează munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje din România. Râul Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formează o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci abrupte alternează cu păduri dese, poieni minunate şi izvoare de apă minerală.
Punctul de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus care este şi punctul de pornire pentru Mocăniţa – un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop este de a coborî în vale bușteni. Calea ferată se desfășoară de-a lungul râului Vaser şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi care încă mai există în Europa.
Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate călători într-un vagon tras cu puterea aburilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea oferindu-le călătorii de neuitat. Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, pe parcursul celor 60 de km şi înapoi, bucurându-se de frumuseţile naturii. De asemenea, există posibilitatea ca turiștii să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte şi să pornească într-o excursie prin munţi.
Urmând râul în cascade, Mocănița trece mai întâi pe lângă casele din Vişeu de Sus, apoi, după aproape 7 km ruta intră în pădurea sălbatică trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase. Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară pe pante abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti, unice.
După aventura de neuitat petrecută în România, cei 55 de profesioniști vor împărtășii cu cititorii, ascultătorii, prietenii și colaboratorii din țările lor, din impresiile extraordinare și momentele unice trăite și descoperite în România.
Oameni care până acum nu știau prea multe despre România sau aveau alte impresii despre această țară și despre români, vor contribui cu succes la imaginea pozitivă în ceea ce privește frumusețile naturale, tradițiile, obiceiurile și cultura poporului român. Întrebați despre drumurile, șoselele și mijloacele de transport din România, invitații au preferat să păstreze în amintire doar farmecul deplasărilor cu… Mocănița.
Pentru noi însă, e dureros faptul că 600 de km în Spania se parcug în 4 ore și jumătate, iar în România în 14 ore și jumătate. Acest aspect este real și din păcate nu îl putem ignora. România este o țară neasemuit de frumoasă, ar putea atrage foarte mulți turiști din toată lumea, dar din păcate, îi lipsește ceea ce este mai important: terasamentul rutier. Este același ca și acum 25 de ani…
Printre participanții la evenimentul organizat de Nicoleta Borada și Titiana Mihaela Moisa s-a remarcat prezența Anei Jurado – jurnalist, Jesús Martínez – Vero4 travel, Aida Aguirre – TV, Miguel A. Diez de Cerio Ortigosa – revista Viajeros por el mundo, Elvira Medina – Viaja-J, Fernando Martínez – Halcon Viajes, Antonio Martin – Turismo Vivencional, Celia de Andrés Dacio – Plans de viajes Sabadell, Juan Jose García Fernández – Artesol Viajes, Isabel Mercier – Viajes Pels Cinc Sentits, Alex Cazar Lijano – Jugo Viatges, Marta Ferrer Tórrela – Non stop Viajes, Lydia Go – Amundear.
Turism receptor și turism emițător
Turismul intern şi internaţional reprezintă două forme de exprimare ale aceluiaşi fenomen, raportul dintre ele fiind net în favoarea celui intern, cu valori diferite de la ţara la ţară. În cazul ţărilor bogate din punct de vedere al patrimoniului turistic precum Spania, Italia, Franța, turismul intern deţine peste 70-80 % din totalul vacanţelor, iar în ceea ce priveşte cele mai puţin dotate ca Germania, Olanda proporţia turismului intern este mai redusă aproximativ 50 %. Urmărind curentele turistice internaţionale care se produc într-o zonă delimitată ca suprafaţă, se poate reda următoarea clasificare a turismului internaţional:
- turism receptor (de primire sau pasiv) care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceştia având domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor reprezintă pentru ţara primitoare o sursă de încasări valutare deosebit de importantă
- turismul emiţător (de trimitere sau activ) reprezentând acea parte a turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări în străinătate
Raportul dintre numărul plecărilor şi cel al sosirilor de turişti în şi din străinătate determină situarea unei ţării într-o categorie sau alta, iar din punct de vedere economic influenţează aportul de valută al activităţii turistice şi implicit echilibrul balanţei de plăţi. Unul din cele mai complexe şi mai de importanţă majoră criterii de clasificare a formelor de turism este tipul de comercializare a vacanţelor, de angajare şi de plată a prestaţiei turistice.
Documentare:
Interviu cu Titiana Mihaela Moisa.
Cărți: Brandul ospitalității, Territorio y recursos turísticos, La actividad turística española, Carta del Turismo Sostenible.
On-line:
http://economia.elpais.com/economia/2015/05/06/actualidad/1430908896_668329.html
http://www.exteriores.gob.es/Consulados/SHANGHAI/es/InformacionParaExtranjeros/Paginas/Turismo.aspx
http://www.tripadvisor.es/Tourism-g187427-Spain-Vacations.html
Un material realizat și editat de Kasandra Kalmann Năsăudean.
A fost publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc / Iulie 2015!
Nota redacției Occidentul Românesc:
Titiana Mihaela Moisa a fost nominalizată pentru Gala Campanei de Excelență ce se va desfășura în luna noiembrie a acestui an în Spania!