Pușa Roth: Ca robul ce cântă amar în robie

pusa roth

Ca robul ce cântă amar în robie

Dimitie Bolintineanu

„Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr’ de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!…”

Dimitrie Bolintineanu  debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morţii (din care am reprodus un fragment), apărută în „Curierul de ambe sexe”, la 15 mai 1842, publicată de I.H. Rădulescu, poezie cu accente melodramatice, care evocă moartea timpurie a iubitei, înscriindu-se astfel în spiritul  epocii romantice.

Poezia a fost invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii (Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,/Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -/Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;/Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,/Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare/Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său..) Bolintineanu a avut ca model poezia La jeune captive (Tânăra prizonieră), de André Chénier.

Poet, om politic, diplomat, participant la Revoluţia de la 1848, de origine macedonean aromân, s-a născut  în anul 1819, sau după alte surse în anul 1925, la Bolintin-Vale, unde părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în ţară din Ohrida. Foarte repede, căci în anul 1831 aceasta a murit, ca de altfel şi soţia lui, mama poetului, şi-a făcut un rost, fiind arendaş, mic proprietar, apoi subprefect, cu reşedinţa la Bolintin, sat aflat în  apropiere de Bucureşti, însă el  nu a reuşit să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.

Stabilindu-se peste câțiva ani în Bucureşti, viitorul poet urmează cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, avându-i colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Creţulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron. Orfan de ambii părinţi încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susţine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcţionăreşti.

În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843, secretar la departamentul „pricinilor suditeşti”. Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar, sau poate şi pentru faptul că Heliade îl lăudase la debutul lui literar. Înainte cu trei ani de declanşarea Revoluţiei paşoptiste, în 1845, poetul pleacă la studii în străinătate, la Paris, cu o bursă din partea „Asociaţiei literare”, sprijinită de fraţii Alexandru şi Ştefan Golescu, şi audiază cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz.

Doi ani mai târziu, în 1847, îi apare la București, primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba.

În anul1848, anul Revoluţiei, Bolintineanu editează revista „Poporul suveran”, „gazetă politică și literară”, la care colaborează Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac. Întrucât Revoluția a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească țara împreună cu alți conducători ai mișcării și se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului. În anul 1851, poetul părăsește Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în țară şi călătorește prin Bulgaria, Constantinopol, Palestina, Egipt și Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ținută romantică.

În 1855 apare romanul Manoil. Roman naţional în „România literară” a lui Vasile Alecsandri, iar sub îngrijirea lui G. Sion și cu prefața lui Radu Ionescu, volumul Poesii vechi și nouă, structurat pe următoarele cicluri: Elegii, Balade, Florile Bosforului, Epistole, Cântece, Poeme.

În anul 1858 publică volumul Legende sau Basme naționale în versuri, urmat de Melodii române și proza memorialistică și de voiaj, Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria dar și Cântarea României, în versuri, precum și ziarul unionist „Dâmbovița”, toate tipărite la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov. Întorcându-se în ţară intră în politică, iar pe 12 octombrie 1863 este numit ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice, în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu.

La 19 iulie 1864 demisionează din guvern şi este numit de Alexandru Ioan Cuza, membru al Consiliului de Stat. Prin stăruinţele lui, ale lui Costache Negri şi ale lui V. A. Urechia, sunt înfiinţate primele şcoli la românii macedoneni. Tipăreşte volumul de satire Nemesis, urmat de Legende noui şi de romanul Elena.

Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia. Pentru a se întreţine, începe să publice seria de „vieţi” romanţate ale unor personalităţi istorice: Viaţa lui Vlad Ţepeş şi Mircea Vodă cel Bătrân, Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare, Viaţa lui Mihai Viteazul.

În anul 1864 apare în publicaţia „Dâmbovița” un fragment din epopeea Traianida (neterminată), iar în anul următor se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite.

Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse. În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătoreşte la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipăreşte culegerea de satire Menadele şi volumul de poezii Plângerile României.

Colaborează, până în aprilie, la „Românul”, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-şi întrerupă munca. În 1871 boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor. Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din iniţiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu.

La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Naţional din Bucureşti, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale. La 25 iunie, un grup de deputaţi (printre care şi Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naţionale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existenţa de toate zilele”. Trimisă spre studiu la secţiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare.

Poetul este internat la Spitalul Pantelimon. În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”.În dimineaţa zilei de 20 august 1872, acesta încetează din viaţă în spital. Este înmormântat la Bolintinul din Vale. Astăzi, Bolintineanu nu mai este citit aproape deloc, deşi el reprezintă unul dintre pionierii romantismului românesc.

El este totodată primul autor al unui roman, Manoil. Roman naţional, înainte de Ciocoii vechi şi noi scris de Nicolae Filimon. Nicolae Iorga nu l-a considerat nici măcar un scriitor mărunt, dar critica mai nouă i-a acordat un loc de merit în fruntea scriitorilor români din secolul al XIX-lea.

În  Istoria literaturii române de la origini până în prezent, George Călinescu precizează: „Bolintineanu este un poet fragmentar remarcabil şi o bună operă de izolare dă o colecţie surprinzătoare de instantanee poetice. El este primul versificator român cu intuiţia valorii acustice a cuvântului, care caută cuvântul dincolo de marginile lui noţionale şi face din vers o singură arie. Bolintineanu este auditiv şi mecanic şi asta duce mai aproape de poezia modernă”

Puşa Roth – Bucureşti

Material publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc / Iulie 2015.

Citește și