Hoinar prin România: Târgul de fete de pe Muntele Găina

De Sfântul Ilie (20 iulie) sau în duminica cea mai apropiată de această dată, locuitorii din zona Apusenilor urcă, cu mic, cu mare, pe muntele Găina, pentru a participa la un târg vechi de secole. Cândva, aici veneau fetele de prin satele apusene, cu zestrea lor cu tot, în căutarea unui soţ, iar localnicii făceau schimb de (ori vindeau) produse. Acum, meşteşugarii autohtoni sunt concuraţi de produse „made in China”, portul popular se mai vede doar pe scenă, iar în ani electorali apar şi actorii politic în peisaj. Cu toate acestea, târgul de fete de pe Găina a rămas renumit în Transilvania şi adună, an de an, mii de vizitatori. Originile lui sunt atestate prima dată în anul 1816, dar istoricii cred că sunt chiar mai îndepărtate.

Locul evenimentului a fost mereu acelaşi: un platou deschis, cu o privelişte minunată, situat la altitudinea de 1467 de metri, pe vârful Găina. Aici se adunau locuitori din cinci judeţe învecinate cu muntele: Alba, Hunedoara, Arad, Bihor şi Cluj. Două legende distincte se povestesc încă la focurile de pe munte despre vârful Găina. Una din ele spune că locuitorii comunei Vidra de Sus, aflată la poalele muntelui, lucrau pe vremuri la băile de aur din munţii Bihariei. Ei tot vedeau o găină de aur ieşind din băi şi mergând să îşi clocească ouăle într-un cuib din vârful muntelui. Au încercat de multe ori să o prindă, dar găina, speriată, a fugit cu tot cu aur în adâncuri. Se spune că de atunci oamenii nu au mai găsit aur în acea zonă şi au încetat să mai sape după el. Muntele a luat numele Găina şi a despărţit, ca graniţă naturală, ţinuturile moţilor de cele ale crişenilor.

Cealaltă legendă vorbeşte despre o zână frumoasă şi foarte bogată, care avea o găină ce făcea ouă de aur. O dată pe an, zâna dăruia câte un astfel de ou unei fete sărace şi cuminţi, ca să aibă şi ea zestre pentru măritiş. Multă vreme, oamenii au trăit în armonie cu zâna, pentru că îi cereau sfatul şi ajutorul când aveau nevoie. Dar, într-o zi, cinci feciori din comuna Vidra, travestiţi în fete,

s-au furişat până la adăpostul zânei, au aflat unde ţine găina cu ouăle de aur şi au furat-o, cu tot cu coşul plin cu ouă. Însă, în fuga lor cea iute, cel care ducea coşul l-a scăpat, iar ouăle au ajuns în apele învolburate ale Arieşului, care şi acum mai are, ici – colo, sclipiri de aur. Speriaţi, feciorii au ascuns găina în munţii Abrudului (renumiţi şi acum pentru bogăţia lor). Zâna s-a supărat pe lăcomia şi îndrăzneala oamenilor şi a părăsit meleagurile, plecând în zări îndepărtate. Se spune că de atunci tot urcă tinerii pe acel platou de munte, în a treia duminică a lunii iulie, doar – doar zâna se răzgândeşte şi o vor afla din nou acolo.

Istoricii, însă, au altă explicaţie pentru apariţia acestui târg. Cum satele din zonă erau izolate, răspândite pe văi, dealuri, coame de munte, oamenii nu prea aveau ocazia de a interacţiona, iar asta dăuna din punct de vedere al comerţului şi social. Tinerii aveau nevoie de un spaţiu unde să se întâlnească şi în care părinţii să poată pune la cale căsătorii. Iar părinţii aveau nevoie de un loc bun pentru schimbul de produse, în era trocului şi, mai târziu, pentru vânzarea acestora. Astfel, nevoia de comunicare şi de comerţ i-a împins pe oameni să îşi creeze un spaţiu de întâlnire. Rezultatele au fost pe placul tuturor, astfel că, generaţii după generaţii, târgul s-a păstrat. Dincolo de schimbul de produse, el a permis căsătorii între tineri din zone diferite, fapt care a dus la evitarea încrucişărilor între rude şi apropiaţi.

Numele de „târg de fete” i-a rămas tocmai de la această tradiţie a aducerii fetelor de măritat cu tot cu zestre pe platou şi a oficierii unor căsătorii direct acolo. Preoţii veneau anume cu acest scop pe munte, mai ales că localnicii credeau că o cununie încheiată pe Găina este însoţită de noroc şi prosperitate, iar cei doi soţi vor fi fericiţi. Tinerele soseau cu zestrea împachetată în lăzi tradiţionale, cu motive florale, care de care mai frumoase, aduse pe cai sau în căruţe. Cele mai bogate aduceau cu ele şi vite sau stupi, iar familia ridica un cort în care etala averea. Însă adevărul ştiut chiar din bătrâni este că niciodată vreo fată nu a fost „vândută”, ca un obiect. Feciorii veneau în peţit (fie că ştiau fata dinainte, fie că îşi încercau norocul pe loc), iar dacă tatăl fetei şi părinţii feciorului cădeau la înţelegere, iar tinerii se mai şi plăceau, începeau negocierile de nuntă.

Încet – încet, târgul a devenit un eveniment turistic, marcat de un spectacol folcloric, de focul torţelor şi de prezenţa meşterilor populari. Punctul culminant, la capitolul participanţi, a fost atins la jumătatea anilor ’90, când statisticile spun că pe platou au fost 100.000 de oameni. În rest, numărul lor a oscilat între 10.000 – 20.000 sau chiar 50.000, în funcţie şi de vreme. Tradiţiile vechi au fost completate cu mofturile (sau avantajele, uneori) modernităţii: pe lângă joc popular, pe platou se face şi discotecă, noaptea. Pe lângă tradiţionalele concerte de tulnice, există şi DJ-i care pun muzică de club. Pe lângă focurile care aprindeau cerul, au apărut show-urile cu lasere, vizibile de departe.

Pe lângă produse precum oale, brânză, fluiere, cojoace de lână, cergi, unelte sau diverse alte obiecte de gospodărie, au apărut casetele cu muzică, mai apoi CD-urile, tricourile imprimate cu sclipici, şlapii coloraţi ţipător, dulciuri precum vata pe băţ sau ursuleţii gumaţi; berea la doză concurează cu ţuica, pălinca, vinul de casă, iar hot-dog-ii se bat cu turta dulce şi cârnaţii. Poveştile în jurul focului au fost completate de proiecţii de filme. Tarabele cu plăcinte s-au transformat în expoziţii culinare, cu felurite mâncăruri, din toate zonele participante la eveniment.

Portul costumelor tradiţionale s-a mutat în expoziţii de artă populară, parade sau în demonstraţii de jocuri bătrâneşti. Nelipsite de la târg sunt tulnicăresele şi tulnicele lor, instrument considerat cel mai vechi în zona munţilor Apuseni. Ele deschid evenimentul şi anunţă momentele sale principale, exact aşa ca în vechime. Şi tot ca în vechime, sunt mânuite de femei, unele atât de plăpânde, de te întrebi de unde au forţa necesară să ridice instrumentul şi să sufle în el cu aşa putere. Dar secretul, spun tulnicăresele, stă în tehnică şi în exerciţiu.

Aşadar, dacă sunteţi în zona Apusenilor în a doua jumătate a lunii iulie, puteţi da o fugă sus pe muntele Găina pentru târgul de fete, care are loc în acea perioadă. Ignoraţi produsele pe care le găsiţi oricum prin târgurile orăşeneşti şi uitaţi-vă după sumane cu postav colorat şi broderii, vase de lut ars, pictate de mână, ulcioare cu zurgălăi, spete pentru războaie de ţesut, fluiere şi fluierici, diverse decoraţiuni din lemn, toate muzicale, tulnice mai mari sau mai mici, unelte agricole, vase de lemn (în special ploştile ornamentale, datate) sau căutaţi vinarsul de cireşe şi coarne, ţuica de mere, plăcintele subţiri cu măr sau brânză dulce, friptura în baie de grăsime ori vişlele cu muştar.

O posibilitate de acces (auto sau pe jos) este din comuna Avram Iancu, judeţul Alba, pe drumul judeţean DJ 762, care se ramifică din DN 75. Dar din oricare cele cinci judeţe participante tradiţionale la târg puteţi găsi modalităţi de a ajunge pe Găina. Vă trebuie un cort sau măcar un sac de dormit şi izolir, iar dacă aveţi noroc de vreme bună, veţi vedea cerul aşa cum nu-l vedeţi niciodată din oraş şi veţi adormi la mirosul torţelor de cetină, în legănatul poveştilor despre vremuri de demult.

Autor şi fotografii: Camelia Jula – Redactor-șef OR

Citește și