Dan Caragea: Academia și dicționarele sale – DOOM, ediția a treia (8)

Vom încheia astăzi prezentarea ultimei ediții a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (2021), aducând în atenția cititorilor o serie de cuvinte absente din corpusul acestuia, dar și din DEX, a cărui ultimă revizie publicată datează din 2016. Sunt absente din dicționarele academice actuale, însă, cum vom arăta, continuă să fie prezente în surse documentare.

Este greu de acceptat faptul că Institutul de Lingvistică al Academiei Române nu poate disponibiliza online versiuni actualizate ale dicționarelor sale și nici inventare de „termeni noi”, pe măsură ce aceștia apar în mass media din România. Nu putem vedea în această letargie altceva decât rezultatul unui management deficitar, lipsit de motivație și aplomb, în tonul gri cu care Institutul pare că să se fi obișnuit să existe, ca orice instituție bugetară fără răspundere și control. Ne vom opri, așadar, asupra câtorva cuvinte dintr-o lungă lista de omisiuni semnalate de noi de-a lungul anilor.

Atlantism s.n. și atlantist, -ă adj. sunt omise din DEX, dar și din DOOM. Ambele provin din franceză, iar sensul lor este legat de doctrina NATO („Politique conforme au Pacte atlantique”, v. Le Robert. Dico en ligne). Primul a fost înregistrat de Dicționarul de neologisme (1986), iar adjectivul apare în Marele dicționar de neologisme (2000). De remarcat că acești termeni sunt prezenți în Dicționarul ortografic al limbii române (2002), în Republica Moldova, nu însă și în DOOM, care nu pare a avea criterii lesne de înțeles în privința selectării neologismelor sau a cuvintelor internaționale. Să mai menționăm că ambele vocabule apar incluse și în Noul dicționar universal al limbii române (2006). În privința atestării, iată două exemple:

Țin minte momentele de la Astana, într-un hol imens de palat satrapial, când am fumat o pipă alături de locomotiva pufăitoare Lavrov: nu mă privea pe mine, ci pe recalcitranta Românie, care s-a instalat după ’90 într-un supărător atlantism intransigent. || Teodor Baconschi, Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut), Iași ‒ București, Editura Polirom, 2018, ebook. 

Chestiunea este de importanță majoră căci ne scoate din capcana viziunilor așa numitului dualism geopolitic prin care „continentaliștii” îi acuză pe „atlantiști” și invers. || Ilie D. Bădescu, ‎Ciprian I. Bădescu, Conversiunea sistemelor, București, Editura Mica Valahie, 2014, ebook.

Din franceză am împrumutat verbul a delegitima și substantivul delegitimare (fr. délégitimer; délégitimation, v. Le Robert. Dico en ligne). Ambele se referă la pierderea legitimității, a autorității, a prestigiului, substantivul fiind atestat, în cercetările noastre, în 1995. Interesat este faptul că niciunul din dicționarele academice nu le înregistrează.

Pentru a arăta că o împărtășește, partidul de guvernământ era dispus să împartă posturi, funcții și onoruri și opoziției, obosită de atâta așteptare, cerând în schimb o atenuare a atacurilor și, mai ales, renunțarea la delegitimarea sistemului. || Vladimir Pasti, România în tranziție. Căderea în viitor, București, Editura Nemira, 1995, p. 162.

Încercare[a] stângace de a-l compromite în România, repet, în România, pe unul dintre cei mai străluciți intelectuali pe care-i avem în străinătate e parte a unui program mai vast de a-i delegitima pe toți cei care se opun regimului iliescian. || Vladimir Tismăneanu, Balul mascat: un dialog cu Mircea Mihăieș, Iași ‒ București, Editura Polirom, 1996, p. 213.

Să trecem acum la un alt cuvânt, cu o istorie lungă, dar ignorat în ultimii cincizeci de ani: a (se) fanatiza. În Dicționarul limbii române (1934), coordonat de Sextil Pușcariu, verbul a fanatiza este tratat astfel:

FANATIZÁ vb. Ia. Fanatiser. — Fact. A face pe cineva fanatic pentru ceva. (Refl. = pas.) În învălmășagul discuțiilor necontenite, ideile se ascuțesc, caracterele se întăresc, sentimentele se fanatizează. IORGA, L. II, 5.

N. din fran.

Ulterior, A. Scriban l-a inclus în dicționarul său (1939), fiind tratat apoi în DLRLC (1955-1957) și DLRM (1958), în acestea, cu indicația rar. Verbul apare și în Dicționarul de neologisme, dar este absent din DEX și DOOM. Doar Micul dicționar academic îl reia, dând ca primă atestare citatul din dicționarul lui Pușcariu (v. mai sus). La noi, prima atestare lexicografică o găsim însă mult mai devreme, la Raoul de Pontbriant, Dicțiunaru româno-francesu, București și Göttinge, Adolf Ulrich, Paris, Gustave Bossange & C-ia, Leipzig, E. F. Steinacker, 1862 (v. fanatisa, fanatisare, fanatisatu). După DLRLC, în documente, este atestat la I.L. Caragiale, într-un text publicat în Convorbiri literare, nr. 10, în 1881, și, mai apoi, în volum, în 1892 (aici sub numele Din carnetul unui vechi sufleur). Iată atestarea:

Terțetul final din actul întâi a mers admirabil, un brio rar. Aplauze nebune, galeria fanatizată. || I.L. Caragiale, Opere, II, București, Univers Enciclopedic, 2000, p. 724

Totodată va trebui să luăm în considerație și substantivul fanatizare, pe care MDA îl atestă în baza manuscris DA, din anii ’50 (apare însă mult mai devreme, în 1848, în vocabularul lui I.D. Negulici). MDA preferă să-l dea ca deverbal, după DA, deși în franceză există și substantivul (fr. fanatisation, cf. Larousse, ed. online), pe care îl puteam împrumuta. La fel, mai trebuie adăugat și adjectivul fanatizat, -ă, netratat în dicționarele noastre contemporane.

Nu vom ști, desigur, motivul neincluderii acestor cuvinte în DEX (1975 și urm.) și DOOM, deși dovezi de folosire sunt ușor de găsit:

Prostia aceasta se poate lua, se poate transmite, ea poate fanatiza oameni, îi poate vrăji, în numele ei se poate tortura și ucide, din cauza ei se pot declanșa războaie. || Gabriel Liiceanu, Despre limită, București, Editura Humanitas, 2011, ebook (ed. I, 1994)

„Eu sper să întreținem acest spirit de combativitate, să-l anticipăm, pentru că numai prin acțiunea hotărâtă a oamenilor de bine, a tuturor cetățenilor țării, vom ține în frîu elementele degenerate, elementele declasate, fanatizate, care vor să destabilizeze țara.” || Stelian Tănase, Istoria căderii regimurilor comuniste, București, Editura Humanitas, 2016, ebook.

Absolutul crezului și fanatizarea trăirilor sale în mase aveau să-l fascineze pe tânărul Cioran, marcându-i prima și ultima rătăcire politică a vieții. || Dan C. Mihăilescu, Stângăcii de dreapta, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999, p. 119.

Să trecem acum la un alt cuvânt: islamist, absent din DOOM și DEX, deși islamism este înregistrat. Islamist, -ă, s.m. și f. apare doar în Marele dicționar de neologisme (2000). Mai întâi, o observație: trebuie introdus și adjectivul, impunându-se încă o intrare în dicționar.

Frenezia culpabilității pregătește frenezia pedepsirii, extinsă și la pedepsirea de sine, mergând de la autocritica stalinistă până la autoflagelările islamiste și chiar creștine în America Latină. || Pavel Câmpeanu, Ceaușescu, anii numărătorii inverse, Iași ‒ București, Editura Polirom, 2002, p. 67.

Blocul islamiștilor poate părea solid în Parlament, însă nu e absolut sigur că va și rezista, de vreme ce în general partidele de proveniență islamistă au viziuni diferite despre cum și în ce măsură trebuie introdusă șaria în legislația pe baza căreia funcționează statul. || Carmen Gavrilă, Revolta Orientului, Iași ‒ București, Editura Polirom, 2013, ebook.

De la islam, ar mai trebui să luăm în considerație și islamit, -ă, împrumutat din franceză, („Qui est de religion ou de civilisation islamique”, TLFi), limbă în care apare atestat la 1759. În română, poate fi găsit în Dicționarul limbei române (vol. II, 1875), de Laurian și Massim (ISLAMITU, adj. s., nume ce se da celloru ce ținu de islamismu.”), dar și în surse documentare:

In jurul Andrianopoleĭ, ca și la Constantinopole, se construiră solide întărirĭ; contingente nouĭ fură redicate în Asia, acea fecundă și nesleită oficină umană; Anatolienĭ, Curḑĭ, Lazĭ, Zeibecĭ, Arabĭ, tóte soiurile de némurĭ şi semințiĭ diferite, dar legate tóte între ele prin fanatismul islamit și prin devotamentul pentru Padișah , fură transportate în Europa spre a fi incadrate în oștirile otomane. || T.C. Văcărescu, Luptele românilor în resbelul din 1877-1878, vol. I, București, Editura Tipografiei Curții Regale F. Göbl Fiii, 1888, p. 173.

Aceste povestiri și întreg eposul popular a pătruns prin predominarea arabă în regatul islamit al Asiei, în Africa și Europa, și chiar în Occidentul creștin, care avea atâtea puncte de contact, îndeosebi prin imperiul bizantin … || Gheorghe Vrabie, Folklorul: obiect, principii, metodă, Tipografia Cărților Bisericești, 1947, p. 23.

Veacurile au pentru ei tot atât de puțină însemnătate, ca și pentru Islamiți, pentru biserica greacă și pentru Parși. || Henric Sanielevici, Noi probleme literare, politice, sociale, București, Editura Ancora, 1927, p. 53.

În încheiere, vom mai aminti termenul musulmanism, inclus doar în MDA. Împrumutat din franceză, acesta apare, mai întâi, în 1870, în Vocabularu romano-francesu, al lui Ion Costinescu („Religia mahometană”). Iată și o atestare recentă:

Ienicerii erau recrutați direct dintre tinerii popoarelor învinse, trecuți la musulmanism și formați să slujească sultanului în războaiele lui contra popoarelor din care fuseseră recrutați. || Ilie Bădescu, Noopolitica, București, Editura Mica Valahie, 2011, p. 478.

Și, cu această ultimă sugestie, încheiem seria articolelor dedicate dicționarului nostru normativ, DOOM3.

Autor: Profesor Dan Caragea (Lisabona, Portugalia)

Nota Redacției:

Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, scrie la Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.