Calea luminii și filosofia: O discuție cu Anca Vasiliu, filosof de prestigiu în Franța

Anca Vasiliu, filosof remarcabil cu o bogată carieră academică și de cercetare în domeniul filosofiei antice, este originară din București, a urmat studii la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu și și-a continuat formarea la universități din Franța. Cu un doctorat în filosofie la Universitatea Paris X Nanterre, sub îndrumarea lui Jean-Luc Marion, Anca Vasiliu a avut un parcurs academic impresionant, devenind director de cercetare de clasă excepțională la CNRS și profesor conducător de doctorate la Universitatea Sorbonne (Paris IV).

Este cunoscută pentru contribuțiile sale semnificative în filosofia antică, cu lucrări precum Du diaphane. Image, milieu, lumiere dans la pensée antique et médiévale (Vrin, 1997), Eikôn. L’image dans le discours des trois Cappadociens (PUF, 2010), Dire et voir. La parole visible du Sophiste (Vrin, 2008), Image de soi dans l’antiquité tardive (Vrin, 2012), Divines techniques. Arts et langage homérique à la fin de l’Antiquité (Classiques Garnier, 2016), Penser Dieu. Noétique et métaphysique dans l’Antiquité tardive (Vrin, 2018), Montre l’âme. Lecture du Phèdre de Platon (Sorbonne Université Presses, 2021).

Este directorul stiințific al revistei internaționale Chôra de filosofie antică și medievală, fondată în 2003. De asemenea, a coordonat, împreună cu Alexander Baumgarten, traducerea și adăugirile Vocabularului european al filosofiilor în limba română (Polirom, 2020), o contribuție remarcabilă la patrimoniul filosofic.

Anca Vasiliu a fost recompensată cu numeroase premii și distincții, inclusiv Marele Premiu de Filosofie al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă în 2022. Este, de asemenea, Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al Universității de stat din Ioannina (Grecia). Cu o carieră bogată și variată, Anca Vasiliu este o personalitate marcantă în lumea filosofiei contemporane.

 

În cadrul campaniei excelenței românești din afara granițelor, „Noi susținem excelența!”, lansată de Occidentul Românesc la 15 ianuarie 2015, Anca Vasiliu a fost premiată cu Trofeul Excelenței Românești, în cadrul unui eveniment de prestigiu desfășurat în noiembrie 2022, la Madrid. https://occidentul-romanesc.com/maratonul-superlativelor/

Anca Vasiliu face parte, alături de alte patru personalități române, din juriul concursului „Noi susținem excelența!”, ediția a IV-a, 2023-2024, care a cunoscut trei ediții până în prezent, în cadrul campaniei excelenței românești din afara granițelor, lansată de Occidentul Românesc la 15 ianuarie 2015.

În vara acestui an, cu ocazia selecției Timișoarei drept Capitala Culturală Europeană, Universitatea Politehnica din Timișoara a organizat un eveniment cultural de excepție la care a fost invitată și Anca Vasiliu. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a 10 seri consecutive și a constat într-un dialog între cei 10 români de valoare invitați și comunitatea locală. Evenimentul a fost moderat de către cunoscutul jurnalist Cătălin Ștefănescu de la TVR1. Aceste întâlniri au avut loc într-un cadru cultural și au oferit posibilitatea studenților și locuitorilor din Timișoara să intre în dialog cu personalități marcante din diaspora românească. După încheierea evenimentului, discuțiile și întâlnirile au fost transmise într-o serie de emisiuni difuzate pe TVR1 în fiecare vineri seara, prezentând astfel pe parcursul mai multor săptămâni poveștile și perspectivele celor 10 invitați de excelență.

Cum a început interesul dumneavoastră pentru filosofia antică și cum v-a influențat formarea la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu și apoi la universitățile din Franța?

Structura învățământului la Institutul de Arte Plastice era împărțită între partea teoretică (cursurile de istoria artei românești și universale, estetică, filosofie a artei, teorii culturale) și partea practică, dedicată tehnicilor artistice: pictură, desen, gravură, sculptură, restaurare etc. O excelentă formație, în care ochiul și mintea erau supuse unei discipline comune. Pentru mine formația vizuală a contat la fel de mult ca formația livrescă; ea m-a ajutat să învăț să privesc nu doar opere de artă ci și lumea din jur, și să încerc să înțeleg sensul lucrurilor plecând de la felul în care le percep și de la modul în care lucrurile însăși mi se revelă fie direct, vizibil, fie indirect, prin felul în care le văd prin „ochii” unui text.

Am avut de la început o atracție spontană pentru cultura antică și medievală, poate pentru că în culturile vechi importanța vizualului este mai mare decât în epoca clasică sau modernă în care supremația textului și mediația limbajului sunt formatoare și structurante cultural. Ajunsă în Franța am continuat să acord în studiile de filosofie un interes major problemelor legate de percepție așa cum sunt ele prezente atât în forme specifice de discurs, cât și în domeniul facultăților intelective (memorie, imaginație, raționament, contemplație) care au imaginea drept obiect și mijloc specific de exercițiu. În loc să scrutez un peisaj sau un chip în pictură, am trecut la analiza structurilor formale și a teoriilor vizuale și optice în textele de filosofie antică și medievală. Raportul este cât se poate de natural. Doar calea ajungerii la acest domeniu de studiu a fost în cazul meu mai neobișnuită.

Care sunt temele sau aspectele particulare din filosofia antică care v-au captivat și care v-au inspirat să vă dedicați cercetării în acest domeniu?

Tema luminii, a condițiilor necesare pentru exercițiul văzului și a privirii, posibilitatea expresiei lingvistice și literare de a construi un tablou și de a revela sensul unei scene vizibile, apoi relația dintre ochi, suflet și minte, condiția lor comună și condiția specifică fiecăruia – acestea sunt temele majore ale studiilor realizate de-a lungul întregii activități. Definirea statutului filosofic al imaginii este de asemenea centrată în lucrările realizate. Am căutat o aprofundare teoretică a temei imaginii, plecând de la imaginea cu care se confundă o operă de artă și mergând către imaginea interioară cu care se confundă sufletul și chipul pe care îl purtăm în noi.

Corespondența dintre simțuri, de pildă faptul că pot „atinge” cu privirea ceea se află la distanță, că pot măsura un loc și situa în perspectivă obiectele și ființele cu forța ochiului și cu puterea privirii care captează amplitudini spațiale și le dă un sens dinamic, este de asemenea una din temele abordate în mai multe studii. Dar toate aceste teme nu pleacă singure la drum, adică nu le abordez direct; ele pornesc întotdeauna de la texte antice, adesea din antichitatea târzie sau din prima perioadă medievală, prescolastică, texte în care astfel de subiecte sunt abordate sau cel puțin ies la iveală prin intermediul temelor clasice de studiu: fizica, optica, teoriile sufletului, noetica și metafizica.

Cum vedeți relația dintre artă și filosofie în contextul filosofiei antice și cum aceasta vă influențează lucrările și abordarea filosofică? 

Filosofia însăși este considerată o artă, o tekhnê, o artă a diferitelor ei discipline și domenii: logica, retorica, dialectica pe de-o parte, studiul naturii, a științelor matematice, a eticii, a politicii, a legilor, pe de altă parte. Ceea ce noi numim „artă” corespunde artelor plastice, ori acestea nu erau considerate „arte majore” în cultura veche, ci țineau mai degrabă de meserii artistice și de genuri ale expresiei: sculptura monumentală, arhitectura, arta portretului, ceramica, țesăturile, armele și bijuteriile. Despre ele vorbesc mai degrabă textele literare decât textele filosofice.

E rar să întâlnești evocarea unei opere de artă într-un text de filosofie propriu-zisă (de pildă statuia lui Zeus la Plotin, în Tratatul 31 [Enn.V,8], sau scutul lui Ahile la Homer, în Iliada 18) și atunci, nu opera de artă este importantă ci semnificația ei și interpretarea care i se dă. Adesea funcția operei (politică, religioasă, socială) este mai importantă decât opera însăși care era concepută într-un acord perfect cu funcția sa și dispărea practic în spatele acesteia. Există însă și o altă relație pe care textele filosofiei clasice o pun în evidență și care a devenit ulterior o temă proprie artei.

Este vorba de tema frumosului; frumosul este o formă sau un concept pe care filosofia nu-l asociază direct cu arta, ci îl definește ca expresie a perfecțiunii unei opere care nu e neapărat o operă de artă. Frumosul este o expresie a perfecțiunii ființei și a relației ei cu lumea totală, cosmosul, considerat el însuși ca o operă în care frumosul se împlinește neîncetat. Perfecțiunea formelor geometrice este de pildă o expresie a frumosului, sau raportul armonic al părților unei compoziții arhitecturale sau muzicale.

Ce au însemnat pentru dumneavoastră distincțiile și premiile primite, în special Marele Premiu de Filosofie al Academiei Franceze pentru întreaga dvs. operă?

Am primit premiile și distincțiile care s-au acumulat în ultimul timp cu uimire și cu temerea că drumul meu nefiind încheiat (îmi place să sper acest lucru), ceea ce urmează ar putea să nu fie la înălțimea așteptărilor. Nu am lucrat niciodată cu gândul la vreo răsplată sau la vreun omagiu. Dimpotrivă. Am lucrat întotdeauna cu ideea de a răsplăti cât pot eu de bine pe cei care m-au educat și mi-au acordat timpul, știința și încrederea lor. Am vrut să le dovedesc că nu s-au înșelat în investiția făcută. Aș dori în continuare să lucrez în așa fel încât să pot mulțumi astfel, fie și post mortem, celor care mi-au acordat sprijinul, și uneori admirația și chiar prietenia lor. Pe de altă parte, consider premiile primite drept un imbold nu pentru mine ci pentru generația mai tânără de intelectuali care se simte poate inconfortabil în lumea de azi, o lume orientată tot mai puțin către educație, cultură, artă, cunoaștere.

În toamna anului trecut ați fot premiată cu Trofeul Excelenței în cadrul unui eveniment desfășurat la Madrid la care au participat elite românești din afara granițelor de pe trei continente. Ce înseamnă pentru dvs. această distincție venită din partea unei organizații non-profit, care editează de 14 ani publicația Occidentul Românesc, publicație independentă, fără afilieri politice sau religioase, dedicată românilor din afara granițelor României?! 

A fost un moment neașteptat pentru mine și deosebit de emoționant. Mărturisesc că nu cunoșteam existența acestei organizații și a publicației Occidentul Românesc. Descoperindu-le, am acceptat spontan invitația și am participat cu uimire la evenimentul organizat, având ocazia să descopăr în felul acesta o lume românească pe care nu o cunoșteam: chipul românilor care trăiesc în Occident, muncesc și au rezultate remarcabile în numeroase domenii specializate. Români integrați societăților „occidentale”, venind din cele patru colțuri ale lumii și asumându-și cu mândrie deopotrivă originea românească și succesele în domeniile lor de specialitate.

Nu am avut niciodată ocazia să întâlnesc medici, scriitori, profesori, antreprenori, ziariști, artiști plasticieni, muzicieni, diplomați români strânși laolaltă, într-o atmosferă destinsă, firească, împărtășind-și experiențele extrem de variate și având cu toții bucuria de a face cunoștință și a se simți bine cu „oameni de acasă”. Deși solitară de felul meu, m-am simțit mândră că aparțin acestei comunități și că pot împărți experiența proprie cu oameni pe care îi întâlneam pentru prima și poate singura dată, dar de care nu mă simțeam străină. În fond, experiența fiecăruia dintre noi comportă o doză de asemănare cu experiența celuilalt, chiar dacă venim din orizonturi geografice și disciplinare diferite. Cred că este o inițiativă remarcabil de sănătoasă, de umană și de salutară. E un model de unitate dincolo de determinismul granițelor și a opțiunilor politice; e poate un model al unei societăți viitoare, care să-și respecte valorile și să încurajeze deopotrivă fraternitatea și libertatea.

Care sunt proiectele sau direcțiile de cercetare în care sunteți implicată în prezent și care sunt așteptările și obiectivele dvs. viitoare?

Continui în direcția de cercetare pe care am schițat-o mai sus. Am încheiat în primăvara trecută o carte despre funcția demiurgică a limbajului plecând de la un studiu comparativ a două dialoguri platoniciene, Sofistul și Timaios. Această funcție demiurgică nu înseamnă că limbajul fabrică efectiv lumea obiectivă ci că el este cel care construiește realitatea acesteia, realitatea pe care mintea o acordă sau nu existenței unei lumi obiective.

Platon, urmându-l pe Parmenide și pe Empedocle, pune astfel bazele primei metafizici, cum se va numi mai târziu știința prin excelență a filosofiei. Această carte va apare în primăvara lui 2024 la PUF. Acum lucrez la un alt studiu închinat relației pe care privirea o întreține cu lumina. Această relație este pentru mine o parabolă a capacității privirii (care este o facultate mentală) de a crea o legătură între corporal și incorporal, dat fiind că lumina pentru cultura antică și medievală nu este un fenomen fizic. Ne dispunând de instrumente de măsură a luminii ci doar de instrumente de observație, cultura antică nu avea o teorie fizică a luminii, aceasta ne fiind nici corp nici energie ondulatorie precum în științele moderne. Tema este desigur imensă. O abordez plecând de la felul în care Platon, Aristotel și Plotin abordează problema luminii ca o condiție a văzului, și schițez în epilog două ecouri târzii ale acestei problematici, la Dante și la Marsilio Ficino, reluând studii mai vechi dintr-o perspectivă nouă. Sper să pot publica această nouă carte la sfârșitul lui 2025 sau în 2026. Am și alte proiecte în perspectivă, dar cum ele sunt doar în stadiul de schiță prefer să nu vorbesc despre ceea ce nu este încă început.

Cum vedeți importanța filosofiei antice în contextul contemporan și care credeți că sunt principalele contribuții pe care le aduce acest domeniu în dialogul filosofic actual? 

E o întrebare dificilă fiindcă vizează mai multe planuri. În primul rând filosofia antică este filosofia însăși, această disciplină a gândirii și a adecvării dintre gândire și limbaj care s-a format în lumea antică, greco-romană, în dialog cu lumea biblică, apoi cu cea creștină. Traducerile vechi în latină, arabă, siriacă, armeană și comentariile textelor antice în antichitatea târzie și în evul mediu au pus bazele filosofiei clasice și moderne. Filosofia contemporană își construiește în continuare teoriile cognitive și intelective, teoriile fizicii și cele ale eticii sociale, politice, juridice și religioase, precum și teoriile limbajului plecând de la conceptele, disciplinele și temele stabilite în antichitate de Platon, Aristotel, filosofii stoici și epicurieni, marii teologi neoplatonicieni și creștini, precum și savanții arabi. Dialogul filosofic actual este în mod fundamental un dialog între temele gândirii științifice actuale, cele ale societății moderne, și marile teme ale filosofiei antice și medievale.

Limbajul filosofic actual este el însuși rezultatul evoluției vocabularului filosofic al antichității. Dovada se află de pildă în amplul Vocabular european al filosofiilor, pe care l-ați menționat, editat în Franța în 2004 sub coordonarea Barbarei Cassin și care a fost tradus și în română în 2020. Subtitlul acestui volum de peste 1500 de pagini este „Dicționarul intraductibilelor”; acestea sunt cuvintele lexicului conceptual care migrează dintr-o limbă în alta, cel mai adesea din greacă către limbile moderne, aducând cu ele tot tezaurul de gândire conceptuală al culturii în care s-au format.

Cum ați văzut evoluția studiilor și a cercetării în filosofia antică de-a lungul carierei dvs. și cum credeți că se poate promova și dezvolta mai departe această disciplină?

În ultimii 30 de ani studiul filosofiei antice este înfloritor, cel puțin în universitățile occidentale. El evoluează atât în planul descoperirii de texte necunoscute și al edițiilor critice a textelor, pe baza unor manuscrise noi și a unei științe filologice mai avansate, cât și în planul analizelor și a interpretării textelor din punct de vedere filosofic. În general, a aborda istoria filosofiei înseamnă a face filosofie în sensul propriu al termenului. Nu poți înțelege și studia un text de filosofie antică, medievală sau clasică dacă nu ai nu numai o pregătire metodologică ci și un interes filosofic propriu, fie analitic, fie în direcția tradițională a istoriei conceptelor și a doctrinelor filosofice. În Franța și în Italia, în universitățile pe care le cunosc mai bine, filosofia antică cunoaște un real succes, datorat poate și faptului că în aceste universități, dar și în ciclul liceal învățământul limbilor clasice s-a menținut și permite tinerilor accesul direct la textele vechi. Filologia clasică și filosofia merg împreună și deci ambele trebuiesc promovate în continuare. Desigur, sunt discipline de elită, dar orice știință care are ambiția de a se împlini necesită o disciplină și conduce, ascetic aș spune, la o formă de elitism în sensul bun al cuvântului.

Un material marca Occidentul Românesc realizat de: Kasandra Kalmann Năsăudean
Fotografii: Anca Vasiliu (Arhiva personală)