Occidentul Românesc lansează campania românilor de excelență din afara granițelor, ediția a IV-a, 2023-2024!
În România există o constantă deplângere a faptului că țara pierde valori importante, forță de lucru calificată, minți educate, strălucite chiar, pentru că milioane de români au ales să emigreze. Occidentul Românesc și-a făcut o misiune din descoperirea acestor valori și prezentarea acestora românilor de acasă (și nu numai), pentru a demonstra că ele nu sunt pierdute pentru România, ci dimpotrivă, sunt cartea de vizită a României în atât de multe țări din întreaga lume.
Acești români care au plecat continuă să ne reprezinte cu cinste și onoare și, astfel, contribuie la eliminarea stereotipurilor care ne deranjau atât de mult în urmă cu nu mai departe de 30 de ani, când eram văzuți drept săraci, neinstruiți, hoți chiar – într-un cuvânt, înapoiați.
Campania „Noi susţinem Excelența!” lansată de organizația non-profit El Occidente Rumano în anul 2015 și-a propus să promoveze românii din străinătate, care prin pasiune şi dăruire fac performanță în țările lor de adopție și aduc plus valoare imaginii României.
Prin interviurile marca Occidentul Românesc care ne-au purtat virtual în diverse țări, am adus în fața publicului români care au răzbit în lumea afacerilor de top, români care au o carieră medicală strălucită (și ajută inclusiv mulți alți români), români artiști, care fac performanță în muzică, pictură sau chiar în modă, români scriitori, recunoscuți la nivel internațional pentru valoarea lor; români infirmieri a căror dedicare le atrage recunoștința și admirația colegilor și pacienților, români care lucrează ca funcționari în cadrul instituțiilor europene dovedind un înalt profesionalism, români ambasadori care și-au concentrat eforturile pentru a obține facilități pentru toți cetățenii României, români cercetători, profesori, profesori universitari, români implicați în activități caritabile impresionante cu real impact asupra vieților celorlalți.
Campania face cunoscute atât rezultatele deosebite ale acestora cât și eforturile care stau în spatele succesului lor și a ajuns la cea de-a IV-a Ediție (2023-2024). La fiecare ediție a campaniei „Noi susținem excelența!”, cei mai valoroși români (selectați și votați de un juriu de profesioniști în domeniile de activitate respective), au fost premiați simbolic în cadrul unei gale de excelență, care a reprezentat de fiecare dată o excelentă ocazie de a aduce în același loc profesioniști de înalt calibru, reprezentanți ai statului român și jurnaliști, creând astfel o rețea a valorilor și deschizând poarta unor colaborări de excepție.
Occidentul Românesc a căutat excelența românească, a descoperit-o și a adus-o în lumina reflectoarelor pentru a arăta tuturor românilor de acasă și de oriunde s-ar afla, că stereotipurile, mentalitățile se pot schimba atunci când ne demonstrăm valoarea.
Ediția I, 2015-2016:
Gala de premiere a Campaniei „Noi susținem Excelența!” – Benidorm 2016
Ediția a II-a, 2017-2018:
Ediția a III-a, 2020-2022:
Gala Excelenței Românești, Madrid (2020-2022) – MARATONUL SUPERLATIVELOR
Redacția – Occidentul Românesc