Duminică, 29 mai 2022, de Ziua Românilor de Pretutindeni, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu a efectuat o vizită în Regatul Belgiei, se precizează într-un comunicat.
În acest context, Ambasada României în Regatul Belgiei a organizat o reuniune cu reprezentanți ai mediului asociativ și ai comunității românești din Belgia, în cadrul căreia secretarul de stat le-a mulțumit celor prezenți pentru munca depusă în păstrarea și promovarea valorilor culturale românești și i-a îndemnat pe cei prezenți la întrunire să dezvolte proiecte în beneficiul comunității din care fac parte.
De asemenea, secretarul de stat a sărbătorit această zi specială în mijlocul românilor, la Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles, eveniment organizat de către asociația Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română.
Alături de secretarul de stat, Gheorghe Cârciu, la eveniment a mai participat ambasadorul român în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac, eurodeputatul Victor Negrescu și oficialități belgiene.
Foto: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni