24 februarie – Tradiții de Dragobete

dragobete-romanian-love-day

Tradiții de Dragobete

Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, când Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon al romanilor și Eros, al vechilor greci. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următoarea zi de Dragobete.

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.

Cu ocazia zilei de Dragobete, batrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvara, Dragobetele oficia nuntirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în aceasta zi.

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpadă cunoscuta drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

În anumite sate ale României, din pământ se scot, de Dragobete, rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin.

Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi așteptă o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.

Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise de Dragobete. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie nici să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În unele zone ale țării, ajunul zile de Dragobete este asemănător ca simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

Autor: Andra Mateescu Gutierréz

FOTO: Petre Dadu

Citește și