Concurs de proză scurtă organizat cu scopul evidenţierii importanţei lecturii în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii
Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii pentru Copii şi Tineret – 2 aprilie, Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda invită copiii şi tinerii cu vârste între 11-19 ani, din ciclul gimnazial şi liceu, să participe la cea de-a XIII-ediţie a Concursului de proză scurtă organizat cu scopul evidenţierii importanţei lecturii în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii.
În acest an se propun două teme, la alegerea participanţilor: Lumea cărţilor şi Poveşti şi amintiri din oraşul meu. Lucrarea trebuie să aibă între 3 şi 6 pagini, poate fi scrisă cu mâna sau la calculator (cu fonturi Times New Roman, mărimea 12, folosind şi diacritice). Fiecare participant va specifica pe lucrare numele, prenumele, vârsta, şcoala, pentru contactare în cazul premierii.
Lucrările se pot trimite pe adresa de e-mail a instituţiei: bmtmturda@yahoo.com, până în data de 1 aprilie 2016. Premianţii vor fi anunţaţi după data de 7 aprilie.
Informaţiile despre această activitate sunt postate pe pagina web a bibliotecii www.bibliotecaturda.ro, la rubrica anunţuri. La aceeaşi rubrică se va posta lista premianţilor şi lucrările premiate.
Concurs şi expoziţie de fotografii cu tema „Lectura în zeci de ipostaze”, ediţia a VII-a
Cu ocazia Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor Publice din România, 18-24 aprilie, Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda organizează, concursul şi expoziţia de fotografii cu tema „Lectura în zeci de ipostaze”, ediţia a VII-a.
Vă invităm să participaţi cu una sau mai multe fotografii format A4, listate pe hârtie fotografică, care surprind o ipostază de lectură (citire, răsfoire, cumpărare de carte). Actul de lectură poate fi în orice mediu: într-o locuinţă, în biblioteca şcolii, în biblioteca publică, în natură, în autobuz, în librărie, pe stradă etc. Lucrările trebuie să fie originale, nu copiate/prelucrate de pe site-uri din reţeaua internet.
Concursul se adresează elevilor de gimnaziu şi tinerilor liceeni.
Fotografiile participante la concurs se vor depune prin poștă, împreună cu datele personale ale autorilor: nume, prenume, clasa, şcoala/ liceul, la adresa sediului central al bibliotecii, Str. Republicii nr. 52, Turda, jud. Cluj, până în data de 15 aprilie 2016. Pe verso-ul fotografiei participanţii sunt rugaţi să îşi exprime una sau două idei personale legate de lectură.
Cele mai reuşite fotografii vor fi premiate cu cărţi, se vor expune în holul sediului central şi vor fi postate pe pagina de facebook a bibliotecii. Lista premianţilor, împreună cu opiniile lor despre lectură, va fi postată pe pagina web a bibliotecii, la rubrica anunţuri.
Transmite:
Director, NICOLINA HALGAŞ
MUNICIPIUL TURDA
BIBLIOTECA MUNICIPALĂ
„TEODOR MURĂŞANU”
Tel./fax. 0264 31.38.37 –secţia adulţi; 0264 31.25.02 – secţia copii-centru
Filiala Oprişani – 0264 322711
E-mail: bmtmturda@yahoo.com