Sărbătorile de iarnă la români

Tradiţiile româneşti de Crăciun sunt vaste, arătând complexitatea mitologiei populare, în care elemente religioase creştine se îmbină în mod fascinant cu elemente străvechi păgâne. Marea sărbătoare a Naşterii Domnului Iisus Hristos are, ca multe alte sărbători importante ale românilor – Sfântul Nicolae, Sfântul Ignație, Sfântul Andrei – conotaţii păgâne, acum uitate: în vechile calendare, ziua de 25 decembrie era considerată drept ziua Anului Nou. Crăciunul a păstrat îmbinate elementele creştine cu cele păgâne, mai puţine, rămânând o sărbătoare importantă a lumii creştine, cea în care se celebrează naşterea Mântuitorului Iisus, comparabilă doar cu miracolul Învierii. Tradiţiile româneşti de Crăciun, în esenţa lor de natură religioasă, reprezintă o erupţie de vitalitate şi fast, un spectacol desfăşurat pe scena comunităţilor mai mici sau mai mari unde, rând pe rând, fiecare este actor sau spectator. Colindatul, ursul, irozii, haiducii şi altele sunt tradiţii de Crăciun care pun în valoare încărcătura emoţională a vestirii naşterii lui Iisus şi preamăresc venirea Sa pe lume.

Moş Crăciun este şi el un personaj care este legat de momentul acesta; tradiţiile româneşti de Crăciun povestesc că el s-a supărat pe soţia sa, Crăciuneasa, care o moşise pe Maica Domnului şi ca pedeapsă că nu l-a ascultat, i-a tăiat mâinile. Maica Domnului a suflat peste mâinile ei şi acestea au crescut la loc. Înfricoşat de acest lucru, Crăciun a devenit iubitor al Domnului şi un simbol al sărbătorii, al dărniciei şi al credinţei, ziua lui devenind ziua naşterii lui Isus. Colindatul se află printre tradiţiile româneşti de Crăciun cele mai importante ale acestei sărbători. Se spune că Dumnezeu a lăsat aceste fermecătoare cântece – colindele – pe lume pentru ca în fiecare an, la Crăciun, să fie pomenit numele sfânt al Domnului, ca el să fie auzit de către toţi oamenii şi astfel ei să fie feriţi de păcate. Se spune că atunci când nu se vor mai auzi pe pământ cântate colinde, atunci diavolul va pune stăpânire pe lume. Cele mai frumoase creaţii ale culturii populare româneşti, colindele – sau „cântecele de stea” cum le numeşte A. Pann – sunt minunate şi enigmatice, îmbinând magia repetabilă a ritualurilor cu sentimentul modern al mesajului cristic. În spaţiul intim sau în cel public, colindele reprezintă cea mai folosită modalitate de celebrare a venirii lui Isus pe lume, spre mântuirea noastră. De o vechime considerabilă, provenind parcă dintr-o perioadă de copilărie a umanităţii, ele îşi păstrează prospeţimea şi actualitatea. Ca dovadă putem cita superbul poem eminescian:

„Colinde, colinde,

E vremea colindelor

Căci gheaţa se-ntinde

Asemeni oglinzilor.

…Se bucur copiii,

Copiii şi fetele,

De dragul Măriei

Îşi piaptănă pletele…

De dragul Măriei

S-al Mântuitorului

Luceşte pe ceruri

O stea călătorului.”

Una dintre cele mai frumoase tradiţii româneşti de Crăciun este Steaua – din prima zi a Crăciunului până la Bobotează, cei mici şi cei tineri umblau şi încă umblă cu steaua, tradiţie încă vie şi întâlnită aproape în orice ţară creştină. Steaua este simbol pentru acea sfântă stea care a vestit odată naşterea Mântuitorului şi a călăuzit pe cei trei magi. Încă auzim cu drag cântecele frumoase ale celor ce umblă cu steaua: Steaua sus răsare, Trei crai de la răsărit, În oraşul Vitleem.

Printre tradiţiile româneşti de Crăciun populare în rândul tineretului se numără cea numită Irozii. Ca şi altele, este o repetare a unor momente importante din biografia lui Iisus, în fapt o scenetă ce presupune jocul „ pe roluri” şi costume şi care rememorează venirea Magilor şi relaţia lor cu Irod. Odată considerat un ritual important, acum încă se practică mai mult ca un joc amuzant pentru cei mici şi cei tineri. Tradiţiile româneşti de Crăciun cer ca pe fiecare masă să fie aşezat un colac uns cu gălbenuş de ou, pentru a sclipi precum mâinile Craciuniței după ce au crescut la loc. Aceasta este foarte importantă pentru sănătatea familiei şi a vitelor. Tot tradiţia impune ca în noaptea de Crăciun să nu se stingă focul, iar cenuşa lemnului ars trebuie împrăştiată în grădină pentru a ajuta la rodirea ei. După cum arată zilele de Crăciun, calde sau friguroase, se ştie cum va fi vremea de Paşte. Bineînţeles, nu se poate vorbi despre tradiţii româneşti de Crăciun fără a vorbi şi despre unul mai nou, întâlnit peste tot în lume şi anume cel al cadourilor aduse de Moş Crăciun copiilor cuminţi sub bradul frumos împodobit. Ca şi Moş Nicolae, Moş Crăciun îşi notează de-a lungul anului faptele bune şi cele rele ale copiilor într-o carte magică (după unele tradiţii fiind ajutat de către micii spiriduşi), pentru ca în dimineaţa Crăciunului să ştie care dintre copii merită daruri frumoase. În timp ce Moş Nicolae aduce mici daruri – dulciuri, fructe – de la Moş Crăciun, cei mici au aşteptări mai pretenţioase! Aşadar, cei mici care au fost cuminţi vor primi negreşit de la Moş câte un meritat dar în dimineaţa Naşterii Domnului. S-a vorbit şi despre frumosul brad de Crăciun – acest obicei are origini vechi, probabil provenite de la popoare nordice – dar şi în cadrul tradiţiilor vechi româneşti se întâlnea obiceiul împodobirii bradului (copac cu multiple semnficații în mitologia românească, printre care forţa, generozitatea, viaţa lungă) cu ocazia nunții sau a înmormântării unui om; bradul simboliză astfel comuniunea omului cu natura. În ziua de astăzi, lumea respectă acest obicei, oferindu-le copiilor, dar şi celor mari bucurie şi veselie. Timpul petrecut în familie la împodobirea bradului este preţios şi unul din puţinele momente cu adevărat magice în viaţa copiilor.

Personaje mitologice populare de provenienţă creştină, Moş Ajun şi Moş Crăciun stau în centrul tuturor tradiţiilor prilejuite de sărbătoarea naşterii lui Isus Cristos, tradiţii româneşti de Crăciun care, prin repetarea lor, recuperează momente unice ale istoriei umanităţii.

 

Steaua sus răsare

 

Steaua sus răsare

Ca o taină mare

Steaua străluceşte

Şi lumii vesteşte

Şi lumii vesteşte.

 

Că astăzi Curată

Preanevinovată

Fecioara Maria

Naşte pe Mesia

Naşte pe Mesia.

 

Magii cum zăriră

Steaua şi porniră

Mergând după rază

Pe Hristos să-l vază

Pe Hristos să-l vază.

 

Şi dacă porniră

Îndată-L găsiră

La Dânsul intrară

Şi se închinară

Şi se închinară.

 

Cu daruri gătite

Lui Hristos menite

Luând fiecare

Bucurie mare

Bucurie mare.

 

Care bucurie

Şi aici să fie

De la tïnerețe

Pân-la bătrâneţe

Pân-la bătrâneţe.

 

Un material realizat de Timeea Oprean – Cluj Napoca