Turism în inima Transilvaniei

Dacă în secolul al II-lea d.Hr. aşezarea dacică Napuca era una dintre localităţile importante ale Daciei preromane, (menţionată şi de Ptolemeu) iar mai târziu a devenit unul dintre importantele municipii romane, după unele surse ştiinţifice, capitală a Daciei Porolissensis, astăzi Cluj-Napoca este capitala unui judeţ important, candidând la titlul de Capitală Culturală Europeană. Şi nu pot lipsi, din acest context, tot ceea ce o aureolează şi o ridică la rang european: valorile sale cu potenţial turistic, biodiversitatea acestui areal cu elemente peisagistice, ecologice, ştiinţifice şi culturale. De aici, grija de a valorifica şi a aduce la nivelul mileniului 3 aceste atracţii patrimoniale, pentru a fi incluse într-un circuit naţional şi internaţional. La acest demers, consider că, o contribuţie va avea şi revista Force Tourism, alcătuită pentru a susţine acest efort, preşedinta Asociaţiei cu acelaşi nume, Beatrice Chiriac, realizând împreună cu oficialităţile judeţului o adevărată enciclopedie (în a IV-a ediţie) în abordarea potenţialului geografic,economic, turistic, în perspectiva viitorilor ani pentru a informa şi populariza comorile din inima Transilvaniei. Invitaţia făcută de colega noastră, Beatrice Chiriac, de a vizita o parte dintre zonele turistice ale judeţului ne-a ajutat să ne facem o imagine în acest sens. Desigur, clujenii nu ezită să spună că vor să devină un brand, precum Maramureşul şi Bucovina. Recunosc faptul că, acolo se duc mulţi turişti şi în perspectiva deschisă de o capitală cu vocaţie europeană, cum speră să devină Clujul în 2020, trebuie ca întregul judeţ să poarte amprenta unei zone turistice de nivel european.

Turism rural montan

O importantă arie cu potenţial turistic rural se află în satele extinse pe pantele, dealurile şi podişurile munţilor Gilău sau Apuseni, de pildă. Am vizitat comuna Beliş, amplasată în ţinutul moţilor, la o altitudine de 1050 de metri, cu 15 pensiuni agroturistice, oferind peisaje montane inundate de păduri de brad şi de ozon, cum rar se mai găsesc în Europa. Localitatea extinsă şi pe pantele Măgurii Călăţele (cu 2 sate de vacanţă în Călăţele Pădure) dar şi pe malurile lacului antropic Fântânele, de pe cursul superior al râului Someşul Cald, are un nou certificat de naştere decât în 1737, când e pomenită în documente, fiindcă în 1970 pe vatra veche a satului s-a ridicat barajul Beliş – Fântânele (cu un volum de peste 200 milioane mc.). Pantele fac greu accesibile drumurile spre monumentele naturale, de aceea se impune pentru localităţile unde se dezvoltă turismul rural local, refacerea infrastructurii, pentru a se ajunge aici în condiţii de secol 21, meritând să asculţi renumitele tulnicărese sau să călătoreşti în zona carstică. Va fi accesat astfel Programul de modernizare şi reabilitarea drumurilor judeţene, avându-se în vedere şi acestea, fiind înscrise în cadrul celor 424 de km de reabilitare până în 2015, valoarea totală fiind de 349.368.865,78 lei. Aşadar, nu am ales să vă vorbesc despre cele 24 de arii naţionale protejate (30.200 de ha, 6 cu statut de monumente ale naturii), nici despre cele 16 rezervaţii naturale ale judeţului sau despre defileul Răcăţiului – fascinant prin importanţa dată lui Zamolxe, în zona stâncilor care au profiluri de uriaşi, loc unde invocându-l pe zeu, cum spune legenda, se îndeplinesc dorinţele oamenilor, ci despre acest areal al turismului rural montan, unde am întâlnit un elveţian fericit.

Insula elveţiană din inima Transilvaniei

Mergeam spre Cascada Vălul Miresei, de pe vârful Lespezi, drum de circa 5 km, dar timpul era măsurat şi Consiliul local a hotărât să ne pună la dispoziţie câteva mijloace de transport adecvate, autocarul neavând acces pe drumul îngust, forestier. Am mers la întâmplare într-o maşină 4×4. Am rămas impresionată. Se asculta muzică din opera Traviata. L-am întrebat cum îl cheamă şi de unde este… Petre Shieriez mi-a răspuns că, din Dealul Negru. Dar îl trăda accentul şi câte un cuvânt stâlcit. De unde veniţi? am insistat eu, ca să aflu că, de fapt era elveţian, dar el se socotea, după 10 ani de şedere în România, dintre care şapte ani la Cluj-Napoca şi trei ani la munte, în judeţul Cluj, „de-al casei”. L-am întrebat apoi, de ce a plecat din Elveţia. Răspunsul a fost uluitor: ”Unde mai găseşti în Europa, o zonă atât de frumoasă, nepoluată şi cu terenuri atât de ieftine? În Elveţia o casă costă o jumătate de milion de euro, aici am mai mult decât o casă fiindcă am cumpărat încă 7 ha de teren. Au venit după mine încă 5 familii. Am peste 30 de prieteni, care mă vizitează permanent. Nu sunt niciodată singur într-o aşa mare întindere unde fac o fermă. În Elveţia nu poţi cumpăra teren, dacă nu eşti fermier. Dar cum să fii, într-o Elveţie atât de mică, unde pământul e aşa de puţin şi atât de scump! Aici, curând va fi o zonă cu asfalt spre Parcul Naţional Apuseni, realizat cu fonduri europene”. L-am întrebat apoi, despre familia pe care o are în Elveţia. Dacă îl vizitează: „Dacă mă vizitează? Păi cei doi nepoţi au învăţat aici 8 clase, la Cluj, între 1994-2002. Am 3 copii născuţi în Elveţia, un băiat tehnician-arhitect dar a învăţat şi tâmplărie, o fată asistentă medicală şi cealaltă profesoară de limbi străine dar ca şi ceilalţi copii ai mei a învăţat şi o meserie, cea de bucătar. Soţia mea mai stă peste an, până se fac mai mari nepoţii, dar toată vara e cu mine, aşteptând cu nerăbdare să stea în acest minunat colţ de România, unde vin bucuroşi toţi din familie”. L-am întrebat, firesc, cu ce se ocupă toată ziua şi ce profesie are: „Sunt constructor de case din lemn. Cum să mă plictisesc, dacă ziua are numai 24 de ore şi eu fac o casă, fără ajutor, că n-am nevoie, în câteva zile?! Apoi mi-am împrejmuit ferma cu gard înalt de 2 m si cu adâncime de ½ m, ca să nu intre ursul, lupul sau vulpea, cum „vizitează” celelalte gospodării, făcând pagube. Aşa că, nu am de ce să nu fiu fericit aici, între brazi, într-o zonă ecologică montană!” Şi aşa am întâlnit un elveţian fericit în România, care ştia toate legendele locului, povestindu-mi despre cascada Răchiţele, denumită şi Vălul Miresei, situată pe Valea Stanciului, în comuna Mărgău, judeţul Cluj, a cărei legendă spune că, numele îi vine de la o mireasă care a căzut de pe stâncile abrupte iar voalul ei a rămas agăţat de stânci, formând o cascadă. De fapt, Cascada Vălul Miresei este impresionantă prin căderea apei de la 20 de metri, apele creând un evantai din două cascade, care pe timp de iarnă transformă pereţii ei stâncoşi în gheaţă, un minunat loc de escaladare pentru pasionaţii acestui sport.

Şi mă întreb, dacă cele câteva familii de elveţieni, care îşi fac sau şi-au făcut în munţii din inima Transilvaniei, pensiuni şi case de locuit, învăţând traseele turistice, pentru a fi ghizii oaspeţilor, a turiştilor ce vin aici, nu pot să ne înveţe să facem turism şi afaceri, ca în Elveţia? Transilvania ar putea să devină, o mică Elveţie turistică! Un deziderat, care ar putea să se transforme în realitate.

Un material realizat de Elisabeta Iosif