Pușa Roth: Despre marele umanist Nicolaus Olahus

,,Tu, izvor de vorbărie,
De o vreme eşti zălud:
Faci atâta gălăgie
Că şi musca o aud!”

Lui Iacobus Danaus, care fiind îndrăgostit, devenise taciturn.

Epigramă de Nicolaus Olahus, traducere de Mircea Trifu.

„Cel dintâi mare european de sânge românesc”, așa cum îl numea profesorul Ştefan Bezdechi de la Universitatea din Cluj pe Nicolaus Olahus (10 ianuarie 1493, Sibiu – 15 ianuarie 1568, Pojon), umanist, istoriograf, poet și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării.

Despre marele umanist Nicolaus Olahus, cercetătorul Tóth István afirmă că „prin opera vieţii sale a pus temelia tradiţiei comune în literatura română şi maghiară şi a făcut toate acestea la un nivel european”. Bibliografia operelor sale cuprinde 12 titluri, toate în latină. Un Tratat de Alchimie (Frankfurt, 1525), Principiile religiei creştine catolice (Viena, 1560), Catehism (Tyrnavia, 1560), Istoricul şi diplomatul (Bruxelles, 1536), etc.

Opera sa poetică a fost publicată în anul 1906, la 338 de ani de la moartea sa ,,Carmina Nicolai Olahi, poezii”, apărută la Budapesta şi Lipsca. Din tot ce a scris, se poate alcătui portretul acestui mare umanist, care a strălucit în Europa în prima jumătate a veacului al XVI-lea.

M-am gândit să-l prezint pe Nicolaus Olahus, amintindu-mi de manualul după care am învățat eu în școală. Astăzi, manualele fiind alternative, am găsit de cuviință să-l reamintesc pe cel despre care Nicolae Iorga spunea că deși departe de țara lui nu a omis niciodată să spună că este român. Frumoasă profesiune de credință pentru acest mare învățat care și-a marcat secolul! „Arhiepiscopul de Strigonium primatul şi cancelarul este cel mai de seamă umanist al regatului maghiar din secolul al XVI-lea. El nu şi-a ascuns originea, ci a iscălit cu hotărâre Olahus-românul”.

O altă dovadă de suflet  ne convinge de faptul că acest cărturar descendent după tată din neamul lui Vlad Dracul și după mamă din familia voievodală a lui Iancu de Hunedoara, s-a mândrit cu originea sa românească și elocventă în acest sens este Elegie la moartea fratelui Matei.

„Eu care zac în această hrubă. Matei, zis valahul,
Jude pe vremuri am fost și-n Orăștie primar.
Țara de peste Carpați a străbunilor dintr-o vestită viță
Viață-mi dădu; fost-am doar oaspe aici”.

Este un poet original atât prin temele abordate, laice sau religioase, îmbinând elemente ale Antichităţii precreştine cu imaginea lui Dumnezeu numit, alături de Jupiter, Tată ceresc.

Elegiile sale descriu bucuriile sau dramele vieții, iar in scrisoarea din 1 aprilie 1538, pp. 201‑202, cuprinsă în ,,Olahus, Corespondenţa”, prietenul său Nannius, asistat în lectura poeziilor lui Olahus de Conradus Goclenius somitatea de la catedra de latină de la Louvain, i se adresează astfel, dovadă a aprecierii de care se bucura: „După cum lebăda cântă mai frumos înainte de a muri, tot aşa şi tu ai compus cele mai suave şi mai elegante poezii la cea mai grea pierdere.”

În 1510, Olahus este paj la curtea regelui Vladislav al IV-lea, iar din 1516 este secretar al episcopului de Pecs, Szakmani Gyorgy, apoi canonic de Pecs, canonic de Strigoniu și protopop de Komarom. În 1526, este chemat la curte ca secretar al regelui Ludovic al II-lea. În 1562 Nicolaus Olahus a fost ales cardinal al Bisericii Catolice de către papa Pius al IV-lea.

În anul 1561 Nicolaus Olahus a înființat Colegiul iezuit din Trnava (Nagyszombat), ridicat de Petrus Pázmány în 1665 la rang de academie, instituție considerată ca fiind prima universitate modernă din Regatul Ungariei. În calitate de umanist și cărturar a întreținut o vastă corespondență cu intelectualii epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus de Rotterdam. Cei doi umanişti nu s-au întâlnit niciodată în timpul vieţii, ei au ţinut legătura doar prin scrisori. Prietenia dintre ei a fost atât de mare, încât până la sfârşitul vieţii sale, Erasmus, de fiecare dată când mânca, punea pe masa sa un tacâm şi o farfurie în plus, pentru Nicolaus Olahus.

Lucrările sale cele mai importante, Hungaria (1536) și Attila (1537), redactate probabil în perioada șederii în Olanda, oferă informații valoroase cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei, fiind prima lucrare în care se afirmă unitatea de neam și de limbă a românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania, oferind astfel o adevărată cronică despre etnogeneza comună a poporului român din toate ţările, dar şi despre ceea ce au specific locuitorii tuturor provinciilor.

Pușa Roth – Scriitor, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România