„Nu ne dăm seama niciodată cât şi ce putem până nu suntem puşi în faţa unor provocări”

Interviu cu Iulia Badea-Guéritée (Franța), jurnalist de limbă română și franceză și scriitor

Jurnalist în România, apoi jurnalist în Franța. A luat totul de la zero într-o altă țară, o altă cultură, o altă limbă. Iulia Badea scrie despre România, despre Republica Moldova, scrie în română și în franceză, inventează și povești pentru copii și visează la o publicație a românilor din diaspora franceză. Iulia Badea-Guéritée este nominalizată pentru premiile de excelență acordate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei Occidentul Românesc „Noi susținem excelența!”

Occidentul Românesc: Cum s-a petrecut mutarea în Franța, după ani de jurnalism în România?

Iulia Badea-Guéritée: Încă de mică mi-a plăcut foarte mult să călătoresc. Am crescut într-o familie care făcea economii pentru a călători atunci când se putea: în ţară, în străinătate… Pentru mine călătoria în sine a reprezentat mereu nu doar drumul, ci cunoaşterea, iar scopul nu a contat. Ci locurile văzute, persoanele întâlnite, sentimentele încercate. Adeseori spun că nu există drum, el se face mergând. Iar călătoria, ca gest, inclusiv călătoria în sine, este un aspect inerent muncii de jurnalist, de scriitor. Îmi place deci să călătoresc, cu orice mijloc de transport, inclusiv pe jos, şi încerc să transmit acest lucru şi copiilor mei. Franţa a fost o întâmplare, căci trebuia să fie Canada. Doream să plec spre Canada definitiv, în căutarea unei vieţi mai bune, sigur, dar şi dornică de a vedea lucruri nemaivăzute. Franţa trebuia să fie o etapă, un popas în care îl revedeam pe fratele meu. Dar a devenit o etapă… oare definitivă?… nu ştiu, dar ea durează de aproape 19 ani. Am plecat în 1999, crezând că voi reveni în România după trei luni şi nu a fost deloc aşa. Văzând acest lucru, această transformare, am acceptat şi am reconstruit.

Occidentul Românesc: Prin activitatea ta păstrezi o relație destul de apropiată cu România, cu limba română. Ce efect are acest fapt asupra ta și vieții tale din Franța?

Iulia Badea-Guéritée: Este o întrebare grea şi am să explic de ce. Activitatea care mi-a permis să ţin legătura cu ţara nu a venit imediat sau dintr-o căutare sau necesitate. În momentul când accepţi, când decizi să rămâi într-o altă ţară, eşti, cred eu, capabil să accepţi şi ideea că s-ar putea să trebuiască să o iei de la capăt cu totul. De la zero. Cu job-ul, cu casa, cu familia, cu viaţa. Eu am luat-o de la capăt. Am redevenit ziarist în Franţa doar după şapte ani grei, petrecuţi ca proaspătă mamă şi angajată în medii care n-aveau nimic de-a face cu jurnalismul. Lucrând ca recepţionistă, să spunem aşa, dar de fapt e hotesse d’accueil, la revista L’Express, întâlneam zilnic jurnalişti, aveam ziare la dispoziţie. Jurnalismul este ca un microb, nu se pierde niciodată. Continuam să scriu articole pe care nimeni nu le citea.

Într-o bună seară, concentrată fiind pe scrierea unui articol despre românii care trimit remitenţe acasă, în România, am fost surprinsă făcând altceva decât munca pentru care eram plătită de către directorul adjunct al revistei, Christophe Barbier. A vrut şi cerut să citească articolul, când era gata. Nu doar l-a citit, ci şi publicat! Iar în acel an, 2006, am primit premiul pentru cel mai bun jurnalist european, „Louise Weiss”, la categoria Speranţe. Acesta a fost declicul pentru jurnalism în Franţa şi apoi în România.

Paradoxal, acest premiu a cauzat concedierea mea: era ruşinos pentru jurnaliştii acelui grup de presă ca recepţionista să aibă un premiu pe care ei nu l-au avut niciodată. M-am dus din nou la şcoală – o şcoală de jurnalism online. Încetul cu încetul, am obţinut diplomele, apoi angajarea la revista cu care colaborez încă, Courrier International, ocupându-mă de atunci de observarea atentă a României şi Moldovei. Au urmat colaborările cu L’Express, Ouest France ș.a.., cu articole despre România. Ajunsă la 46 de ani, realizez că de aici pot face mai mult pentru ţara mea decât dacă aş fi rămas acolo. Acesta este gândul bun care mă face să scriu în continuare cu şi despre România. Este o necesitate pentru mine posibilitatea de a face bine într-un fel sau altul, celor din jur sau ţării care te-a format, te-a „dat”, într-un fel, lumii. Scriind despre România mă simt europeană. A scrie despre România nu este însă uşor, dar fiecare reuşită este o mare sursă de bucurie.

Occidentul Românesc: Care au fost diferențele surprinse între felul în care se făcea (și încă se face) presă în România și abordarea franceză?

Iulia Badea-Guéritée: Tot întâmplarea face ca azi să scriu atât pentru presa franceză, cât şi pentru presa din România! Adevărul, Revista 22, Dilema veche, Qmagazine, Historia, Catchy.ro (unde am un blog de scriitor). Diferenţele sunt marcante şi nu întodeauna reprezintă un punct în minus pentru presa din România, dimpotrivă. De exemplu, ceea ce am învăţat de la mentorii mei (Eduard Huidan, Tudor Ştefan) din presa regională din Braşov, de unde am pornit, a rămas şi e de bază. Obiectivitatea, respectarea surselor, ieşirea pe teren şi interviul realizat faţă în faţă, perfecţionarea continuă, cultivarea permanentă şi curajul de a nu avea limite au rămas. Ce e diferit – și rău în România – este faptul că experienţa sau lipsa de experienţă nu mai au importanţă, că formarea continuă nu există, că adeseori articolele nu sunt plătite, că superficialitatea şi comoditatea au luat locul seriozităţii şi că goana după senzaţional a distrus iubirea pentru munca bine făcută. Desigur, vorbesc în general. Există și minunate excepţii, iar asta e foarte bine. Eu cred în şi apăr mereu şcoala românească, de jurnalism sau de bază. Ceea ce am învăţat în România este inestimabil, că e vorba de latină sau practica unor aptitudini.

Occidentul Românesc: În perioada de adaptare de la o cultură la altă, de la o limbă la alta, ai trecut printr-un proces de reinventare – sau poate a fost doar o redescoperire?

Iulia Badea-Guéritée: Redescoperire, fără îndoială. Nu ne dăm seama niciodată cât şi ce putem până nu suntem puşi în faţa unor provocări sau situaţii complicate, noi. Experienţa franceză, să-i spunem aşa, m-a învăţat un lucru esenţial, şi anume că singurele limite pe care le avem sunt cele pe care ni le impunem. Limba franceză, scrisul, gânditul, vorbitul în această limbă sunt o provocare permanentă. Asemeni lui Emil Cioran cândva, lui Matei Vişniec acum, iubesc această limbă, mă simt bine în ea, dar sunt conştientă de limitele mele şi încerc să le depăşesc. Acum însă până şi limba română a devenit o provocare, pe care o iau în serios; citesc mult, cât de mult pot, pentru a nu pierde nici contactul, nici bazele. Noi, ca români, gândim mai larg, mai vast, mai spaţial; franceza rămâne o limbă precisă, concisă, compresată şi care uneori nu-ţi permite să visezi.

Occidentul Românesc: Ce anume îți place cel mai mult la țara ta adoptivă?

Iulia Badea-Guéritée: Capacitatea pe care o are încă de a-ţi permite realizarea viselor. Darul de a accepta că cineva care are experienţă este la fel de capabil sau chiar mai mult decât cineva care are şcoală. Pentru sistemele social şi medical, foarte bune. Pentru faptul că nivelul de trai este suficient de ridicat pentru a permite oricui vacanţe, trai decent, maşină, un surâs pe buze dimineaţa şi o cină fericită cu familia, seara.

Occidentul Românesc: Care sunt lucrurile care îți plac (și poate îți lipsesc) din România?

Iulia Badea-Guéritée: Prietenii apropiaţi îmi spun că aerul din România îmi face bine, mă stimulează pozitiv… Unele obiceiuri româneşti, cele de Mărţişor, de exemplu, faptul că Ziua Copilului chiar există, este aniversată. Zăpada. Unele arome, gusturi, senzaţii. Locuri. Oameni.

Occidentul Românesc: Ai câteva cărți publicate; mai urmează și altele, în viitorul apropiat?

Iulia Badea-Guéritée: Visez să scriu o carte despre Europa, o carte care s-ar numi „I love EU” şi care ar fi un eseu despre Uniunea Europeană. Şi undeva, cândva, ştiu că trebuie să scriu o ficţiune care ar fi nu chiar… imaginară. Un roman în care lupta mea cu cancerul să fie personaj principal. Încă nu am acest curaj. Dar nu renunţ, există un timp pentru toate.

Occidentul Românesc: Ce faci în timpul liber, care sunt pasiunile tale (în afara scrisului)?

Iulia Badea-Guéritée: Când nu scriu, când nu proiectez sau când nu trebuie să traduc sau să merg la birou, timpul meu este dedicat fetiţei mele, care are 7 ani. Băiatul are deja 17 ani, deci cu el ies la cinema! Când pot, privesc filme cu ei, revăd şi clasici. Cititul este o pasiune, înotul, călătoritul, tot cu ei. Am redescoperit pictura, cu fetiţa mea. Sunt multe lucruri pe care le facem acum împreună, dar care îmi plăceau deja înainte să apară ei. Muzeele, plimbatul pe jos, răsfoitul cărţilor… Fotografiile. Marea, scoicile. Când am timp de dat, îl dau celor care au nevoie de ajutor. Când copiii sunt la tatăl lor și am timp liber, fie el limitat, să merg să citesc poveşti sau să predau limba română sau limbi străine copiilor din diaspora sau din ţară. Merg în şcoli sau biserici şi dau din timpul, viaţa şi experienţa mea. Şi ceea ce primesc fără să cer, zâmbetele lor sau uneori o floare, mă umple de fericire.

Occidentul Românesc: Cum vezi viitorul presei românești din țară, în contextul european?

Iulia Badea-Guéritée: Viitorul presei este dat, în România, Europa sau oriunde în lume, de ceea ce ne dorim de la presă. Atât ca jurnalişti, cât şi ca cititori. În condiţiile în care există încă jurnalişti care reflectează la acest aspect, viitorul sună bine. Greu, dar bine. În Franţa tocmai a apărut o revistă tipărită, fără publicitate: Ebdo. În România există tot felul de experimente web în căutarea păstrării unui jurnalism de calitate. Deci nimic nu este pierdut. Ce ar fi necesar este un sprijin serios din partea României pentru presa diasporei. Faptul că Franţa nu are o publicaţie cum e Occidentul Românesc, de exemplu, este pentru mine o mare durere şi o mare dezamăgire. Iar unul din proiectele mele este să fac să dispară această lacună. Încă nu ştiu cum.

Occidentul Românesc: Dacă ai avea puterea de a schimba peste noapte trei lucruri la România, care ar fi acestea și de ce?

Iulia Badea-Guéritée: Rezistenţa la schimbare. Mă întristează încăpăţânarea românilor de a nu face nimic atunci când schimbarea se impune nu ca moft, ci ca necesitate. Faptul că văd mereu răul în toate. Şi că nu profită de rău pentru a merge altfel înainte, de a vedea în eşecuri ocazii pentru a face mai bine şi mai mult. Incapacitatea de a zâmbi. Este teribil să văd că oamenii uită să zâmbească pe stradă, să-i privească pe ceilalţi cu bunăvoinţă. Când schimbarea se va fi făcut în noi, totul va fi bine.

Occidentul Românesc: Și ce anume nu ai schimba la România?

Iulia Badea-Guéritée: Iubirea pentru părinţi, grija pentru copii. Acele lucruri care s-au cam pierdut în Ocident.

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii: arhiva personală Iulia Badea-Guéritée

Citește și