Vizita de lucru a ministrului Natalia-Elena Intotero în Comunitatea Valenciană

Sâmbătă, 14 aprilie a.c., ministrul Natalia-Elena Intotero a avut o întrevedere cu Amparo Marco Gual, primarul orașului Castellón de la Plana. Un subiect important de discuție pe agenda întâlnirii de lucru a fost nivelul de integrare al comunității românești din provincia Castellón, cea mai mare comunitate de străini din zonă. La finalul întâlnirii, demnitarul român i-a mulțumit doamnei primar pentru sprijinul acordat comunității românești și pentru colaborarea pe care o are cu autoritățile române din regiune.

În continuarea vizitei de lucru în Comunitatea Valenciană, ministrul Natalia-Elena Intotero, împreună cu Alina Hagima, secretar general al Ministerului Românilor de Pretutindeni, s-a întâlnit și cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din provinciile Castellón, Valencia şi Alicante. În cadrul reuniunii, care s-a desfășurat la sediul Consulatului României la Castellón de la Plana, în prezența șefului misiunii consulare, Dragoș Viorel Țigău și a altor invitați, ministrul român a subliniat în mod deosebit, demersurile de sprijinire a comunității românești și oportunitățile puse la dispoziție de către minister prin finanțări nerambursabile pentru proiecte dedicate păstrării și promovării identității românești.

Printre cele mai importante subiecte care s-au dezbătut în cadrul reuniunii, de interes comun au fost: nivelul de integrare a cetățenilor români în comunitate și viitorul celei de-a doua generații de români din regiune; campania de informare privind drepturile și obligațiile cetățenilor români; riscurile de exploatare în muncă în domeniile în care românii sunt angajați (construcții, agricultură, servicii domestice etc.) și programele de încurajare a întoarcerii în țara de origine pe care le au în vedere autoritățile române.

La finalul reuniunii, ministrul Natalia-Elena Intotero a mulțumit celor prezenți pentru participare la dezbateri, și i-a asigurat de demersurile de sprijinire a comunității românești. „Munca dumneavoastră este foarte importantă și faceți lucruri frumoase cu multă dragoste pentru România. Sunteți ambasadori ai țării noastre și vă asigur de tot sprijinul nostru”, a menționat demnitarul român în discursul său.

A consemnat: Occidentul Românesc

Citește și