Nemulțumiri la PNL Diaspora pe tema votului prin corespondență
Foto: (de la stânga la dreapta) Robert Araveicei la una din întâlnirile organizației în Italia, alături de Victor Ionescu, copreședinte PNL Diaspora, deputatul PNL Florin Alexandru Alexa și Vicențiu Vlad, vicepreședinte PNL Italia
Liderul liberalilor români din Italia Robert Araveicei, atrage atenția conducerii partidului că organizația condusă de el – și mulți români din diaspora -, nu doresc votul prin corespondență, considerându-l o băşcălie complicată şi de o complexitate birocratică de care numai cei de la Bucureşti puteau să se „păteze”. Surse din cadrul organizației PNL Diaspora ne-au declarat că și alți lideri liberali de la organizații din alte țări îl susțin pe Robert.
Prin declarația sa, Robert Araveicei îl contrazice și pe purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, deputatul Ovidiu Raețchi, care cu doar o zi în urmă declarase că proiectul de lege pentru votul prin corespondență propus de PNL ar fi rezultatul a ”două luni de discuţii cu Diaspora în care am învăţat exact cum trebuie să arate votul la distanţă”.
”Cine v-a spus vouă că cei din diapora doresc votul prin corespondenţă!? Pe cine aţi întrebat voi? Asociaţiile „abonate”!? Keep calm! În diaspora, marea majoritate vrem votul digital, adică modern şi fără prea multă birocraţie” i-a transmis Araveicei deputatului Raețchi.
Tot surprinzător, liderul liberal din Italia reproșează conducerii centrale jocuri murdare și indiferență față de problemele românilor din Italia. ”Degeaba strigaţi în toate văzduhurile că vă interesează diaspora! Fapte, nu bla bla! După ce aţi făcut trocul între voi, guvernarea şi opoziţia şi nu aţi aprobat mărirea numărului de parlamentari pe diaspora, nu vă mai cred nici găinile de la ţară!” a scris Araveicei.
În finalul postării Araveicei a mai adăugat un comentariu la fel de neașteptat: ”Deja primesc mesaje în privat să şterg postarea! Glumiţi!? Înseamnă că nu mă cunoaşteţi chiar deloc! Deci oricum voi obscura postarea, dar nu fiindcă mi se „recomandă”, fiindcă mizeriile despre care gândesc le ţin câteva ore, maxim 1-2 zile, să nu-mi murdăresc prea tare profilul şi deci incompatibile cu chestiile mele personale!”
Contactat telefonic, Robert Araveicei ne-a declarat că nu are nimic altceva de declarat iar reproșurile aduse nu ar trebui să-i mire pe liderii de la București. ”Tot ceea ce am scris în postare a fost adus la cunoștința conducerii PNL Diaspora și altor lideri de la București la diferite întâlniri sau ședințe… din păcate fără niciun rezultat.”
Iată postarea completă:
„Alo Bucureştiul, se aude?! Pe cei mai mulţi din diaspora nu-i interesează hârțogăraia şi deci nici votul prin corespondenţă! Se aude? Cine v-a spus vouă că cei din diapora doresc votul prin corespondenţă!? Pe cine aţi întrebat voi? Asociaţiile „abonate”!? Keep calm!
În diaspora, marea majoritate vrem votul digital, adică modern şi fără prea multă birocraţie! E datoria voastră să vă mişcaţi… creierele, ca să găsiţi soluţia legală şi eficace pentru simplificarea votului şi nu pentru complicarea acestuia! Votul prin corespondenţă este o băşcălie complicată şi de o complexitate birocratică de care numai cei de la Bucureşti puteau să se „păteze”!
Degeaba strigaţi în toate văzduhurile că vă interesează diaspora! Fapte, nu bla bla! După ce aţi făcut trocul între voi, guvernarea şi opoziţia şi nu aţi aprobat mărirea numărului de parlamentari pe diaspora, nu vă mai cred nici găinile de la ţară!
Degeaba sunteţi vocali şi vreţi să vă faceţi imagine pe spatele nostru… it’s to late! Vă garantez că votul prin corespondeță va fi un fiasco total! Punem pariu? Să vă fie niscai jenă… că ruşine e cam complicated!…
Deja primesc mesaje în privat să şterg postarea! Glumiţi!? Înseamnă că nu mă cunoaşteţi chiar deloc! Deci oricum voi obscura postarea, dar nu fiindcă mi se „recomandă”, fiindcă mizeriile despre care gândesc le ţin câteva ore maximum 1-2 zile să nu-mi murdăresc prea tare profilul şi deci incompatibile cu chestiile mele personale! PS2: încă mai sunt preşedintele PNL Italia! Ora 21.00… „
Andi Rădiu – Redactor / Gazeta Românească – Italia