Minutul de Hollywood – Dublă pentru Alexandra Sasha Bălan, de Tudor Petruț

212

MINUTUL DE HOLLYWOOD cu Tudor Petruț 

Dublă pentru Alexandra Sasha Bălan

Ne-am obișnuit cu faptul că nu prea interesează pe nimeni ce fac, dacă fac, conaționalii noștri suficient de nebuni ca să-și încerce norocul în cetatea filmului. Pentru că, paradoxal, există și români în Hollywood (@RoHoClub #RomaniansInHollywood), artiști care rezistă și izbândesc în Tinseltown. Ne miră însă că nici succese remarcabile ale artiștilor de origine română nu ajung în atenția publică românească. În schimb, aventurile unor ”vedete” care au trecut prin Los Angeles și au bătut pe la câteva uși numai ca să fie trimise pachet acasă, basmele lor despre cum au dat lovituri captează naivii prin titluri cu litere de-o șchioapă.

Am aflat întâmplător, pentru că până la urmă ”Hollywood-ul românesc” e o lume extrem de mică, despre Alexandra Sasha Bălan, grafician englez de origine română. Ploieșteanca a plecat la studii după terminarea liceului, a studiat design grafic la Universitatea din Coventry și apoi a absolvit programul de masterat în animație de la Central Saint Martins al Universității de Artă din Londra. După ce a lucrat la câteva filme de animație a fost invitată să facă parte din echipa creativă a unui scurt metraj animat. Și a acceptat.

Totul a început cu succesul extraordinar al cărții pentru copii ”The Boy, the Mole, the Fox and the Horse”, scrisă și ilustrată de Charlie Mackesy. După a lungă perioadă de producție, cartea a devenit un film animat de scurt metraj care a avut premiera anul trecut. Sasha a făcut parte din echipa creativă, fiind un clean-up animation artist, cei care schițează prima fază a desenelor (cel mai lung și migălos proces în animație). Ca fapt divers, vocile din film aparțin unor vedete cunoscute, Tom Hollander, Idris Elba și Gabriel Byrne.

Scurt metrajul a rulat în seara de Crăciun pe canalul BBC. A fost apoi nominalizat la premiile britanice BAFTA unde a câștigat premiul Best British Short Animation. Nu a fost nici o surpriză că animația a fost nominalizată la Oscar și că a câștigat premiul pentru cel mai bun film de animație de scurt metraj.

Alexandra Sasha Bălan a intrat într-o categorie istorică de artiști de origine română care au făcut parte din echipa creativă a unor filme care au câștigat cel mai celebru premiu din lume: actorul John Houseman (rol secundar), scenaristul Robert Towne (a cărui tată era evreu român), producătorul cu mamă româncă Andre Guttfreund (pentru film de scurt metraj) și bineînțeles marea doamnă Lauren Bacall, care a primit premiul onorific după o prodigioasă carieră.

Din păcate, după o mențiune în presa prahoveană, dubla simpaticei Sasha, o carte de vizită deja impresionantă la 32 de ani, a trecut de altfel neobservată în țara ei de baștină. Din Hollywood, noi aplaudăm și BRAVO Alexandra!

Autor: Tudor Petruț (California-USA)
Nota redacției:

Tudor Petruț, actor și scenarist de film, regizor de teatru, autorul editorialelor Minutul De Hollywood care apar în presa de limba română din diaspora și pe paginile Romanians In Hollywood, scrie la Occidentul Românesc din anul 2011. Tudor Petruț este nepotul marelui actor Emanoil Petruț. A învățat la liceul de matematică-fizică Mihai Viteazul din București și a absolvit în 1990 Facultatea de Regie la Universitatea de Teatru și Film I. L. Caragiale din București. A regizat spectacole de teatru în capitală, la Constanța, Arad și Ploiești. A jucat în filme românești precum Misterul lui Herodot (1976), Femeia din Ursa Mare (1982), Secretul lui Nemesis (1985), Zâmbet de soare (1987), Păstreză-mă doar pentru tine (1987), Liceenii (1987), Extemporal la dirigenție (1987), precum și în serialul Tv Călătorie de neuitat (1994). A emigrat în Statele Unite în anii ’90. Tudor Petruț este cetățean american și are cu prima soție doi băieți, Alexandru și Ștefan. A divorțat și s-a recăsătorit cu Dana, americană cu origine română. Locuiește în Orange County, California, unde și-a luat o licență pedagogică și predă matematica la un liceu din Santa Ana. În America a scris scenarii de film de lung metraj, încercând să negocieze pentru producerea lor cu diverse case de producție americane. A regizat spectacolele de teatru Confesiunile unui copil catolic de E.B. Appell la Long Beach Playhouse și Doi domni din Verona la Magnolia Playhouse din Hollywood. A fost consultant la Columbia Pictures pentru realizarea filmului Bram Stoker’s Dracula. Ca actor, Tudor a fost protagonistul unei campanii publicitare pentru Discover Card, a apărut în căteva seriale de televiziune și filme, și este membru al breslei actorilor SAG-AFTRA și al Academiei de televiziune ATAS.