Mărțișorul, de la talisman la industrie
Debutul calendaristic al primăverii româneşti este marcat de mărţişor, o tradiţie cu origini străvechi, ce a devenit, în timpurile moderne, o adevărată industrie sezonieră. An de an, timp de aproape două săptămâni, tarabele stradale şi magazinele sunt invadate de diverse obiecte legate cu şnur alb-roşu ce aşteaptă să fie dăruite doamnelor şi domnişoarelor.
Despre sărbătoarea mărțișorului se crede că ar avea origini în vremea Imperiului Roman, când sosirea anului nou era celebrată în prima zi de primăvară din luna lui Martie. Numeroase legende şi superstiţii însoţesc naşterea acestui obicei, care se întâlneşte în toată România, în Republica Moldova, dar şi în teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni (obiceiuri similare mai sunt în Bulgaria, Albania şi Macedonia). Astfel, o legendă susţine că însăşi Baba Dochia, umblând cu oile prin pădure şi torcând lâna din furcă, a găsit un bănuţ pe care l-a legat cu un fir şi acesta ar fi fost primul mărţişor (fiindcă întâmplarea s-a petrecut în data de 1 Martie).
În vremurile de demult, mărţişorul era un talisman: mamele legau, la gâtul sau la mâna copiilor, un şnur (din două fire răsucite, alb şi negru sau alb şi roşu) de care prindeau o monedă (de obicei, de argint), cu scopul de a le purta noroc pe toată durata anului, dar şi pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul. Copiii purtau talismanul timp de 12 zile, apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă pomului îi mergea bine în anul respectiv, însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. Combinaţia celor două culori în şnurul mărţişorului semnifica biruinţa vieţii asupra morţii, a sănătăţii asupra bolii, dar şi unitatea contrariilor: vară – iarnă, căldură – frig, fertilitate – sterilitate, lumină – întuneric.
Alte tradiții ale zilei de 1 Martie, documentate de-a lungul timpului, sunt: ca fetele tinere să se spele pe faţă cu apă din neaua zilei, ca să fie tot anul frumoase; ca fiecărui pom roditor să îi fie legat un fir de aţă roşie, ca să facă multe fructe; ca bănuţul purtat la gât să fie scos numai când e lună plină, iar cu el să se cumpere caş dulce şi vin roşu, pentru ca fetele să aibă pielea albă precum caşul şi să fie rumene ca vinul. Una dintre superstiţiile zilei de 1 Martie este că, dacă vremea e frumoasă, va fi o primăvară luminoasă şi caldă. O alta este că, dacă cineva îşi pune o dorinţă când leagă mărţişorul (purtat la gât) de un pom fructifer, această dorinţă sigur se va îndeplini. În unele zone din Transilvania, mărţişoarele se atârnau şi de uşi, ferestre sau chiar de coarnele animalelor din bătătură, deoarece se considera că vor speria duhurile rele.
În vremurile vechi, mărțișorul se dăruia deopotrivă copiilor şi tinerilor, fete şi băieţi. În timp, a devenit preponderent un cadou dăruit femeilor de către bărbaţi, dar şi de către copii mamelor ori rudelor apropiate de sex feminin (există şi excepţii, în unele zone geografice, unde şi fetele dau mărţişoare băieţilor). Dacă, demult, el se purta cel puţin 12 zile (sau până când se vedeau semnele clare de biruinţă ale primăverii – cântatul cucului, sosirea berzelor sau a rândunelelor), acum se poartă cel mult pe durata „Babelor” (adică din 1 până în 9 martie). De la simplul şnur alb – negru sau alb – roşu şi de la bănuţul de argint am ajuns să avem mărţişoare de orice fel: figurine, coşari, balerine, buburuze, fluturi, flori, broşe, animale, potcoave, trifoi cu patru foi şi multe, multe altele. Totul poate deveni mărţişor, cu condiţia să poarte şnurul alb – roşu. Industria mărţişoarelor, deşi sezonieră, a explodat în ultimii 20 de ani, mai cu seamă, iar produsele ieftine au invadat tarabele comercianţilor. Kitsch-ul a ajuns să domine oferta de mărţişoare şi căutarea unui mărţişor frumos, elegant, simplu (ori deosebit) a devenit o adevărată aventură.
Există și mărțișoare create de artişti plastici sau de artişti populari, care sunt, de regulă, unicat sau produse în serie limitată şi care au costuri pe măsură – dar reprezintă un cadou inedit. În ultimii ani, în România au început să prindă curaj micii producători de mărţişoare lucrate de mână, astfel că târgurile de profil (dedicate artizanatului) aduc în faţa publicului o ofertă colorată de mărţişoare cusute de mână, pictate de mână, tricotate, croşetate, desenate, modelate din lut, mărţişoare cu mesaj civic sau cu mesaje umoristice şi, mai nou, mărţişoare din hârtie, care se pot planta: practic, fiecare „mărţişor” conţine o sămânţă care, plantată şi îngrijită, va da naştere unei plante sau chiar unui copac.
Însă, dacă purtarea mărțișorului avea o anumită simbolistică, în vremurile de demult, industrializarea modernă a obiceiului a golit sărbătoarea de sens (cu precădere în mediul urban, dar nici mediul rural nu a scăpat neatins), astfel că în prezent prea puţină lume mai ştie ce reprezentă mărțișorul și de ce îl purtăm. Acum, dorinţa de a epata prin purtarea unui obiect luxos (şi, de regulă, lucios), scump, a înlocuit simplitatea bănuţului de argint; în cel mai fericit caz, mărţişoarele sunt păstrate în vreo cutie de bijuterii după ce le trece vremea şi tot mai rar vedem şnururi alb – roşii pe ramurile pomilor fructiferi. O mare parte dintre aceste obiecte ajunge la gunoi. Cu toate acestea, primăvară de primăvară, goana după mărţişoare este un mecanism social inevitabil. Noi vă invităm să faceţi o incursiune în lumea amintirilor, printre mărţişoare vechi de 20 – 30 de ani, cu ajutorul fotografiilor de mai jos!
Autor text și foto: Camelia Jula – Occidentul Românesc
