Întâlnire emoționantă a ambasadorului George Bologan cu comunitatea românească din Mejorada del Campo (Madrid)

278

Duminică, 22 mai a.c., la invitația parohului Sergiu Covaci din Mejorada del Campo (Madrid), ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan a participat la o întâlnire emoționantă cu comunitatea românească din localitate, care a prilejuit un nou episod al cunoașterii realității conaționalilor noștri din Spania, se precizează într-un comunicat.

Biserica, indiferent de confesiune (ortodoxă, romano-catolică sau greco-catolică, neoprotestantă etc.) reprezintă un spațiu de întâlnire, altruism, solidaritate și păstrare a identității lingvistice și spirituale a românilor, indiferent unde aceștia au ales să trăiască.

În cuvântul său, demnitarul român a făcut trimitere la un citat al lui Hesiod din opera „Munci și zile” în care poetul grec descrie semnele decăderii unei societăți: „discernământul (ca percepție între bine și rău) se va șubrezi, instituția respectului va intra în derivă (vor fi respectați preponderent cei nedemni). Vor câștiga teren nerușinarea, călcarea cuvântului dat, invidia. Între părinți și copii vor apărea obstacole greu de trecut, forța va prevala asupra dreptății, vulgaritatea va împânzi totul”, continuând prin îndemnul „de a înlocui nemulțumirile cu încrederea, că împlinirea binelui este în puterea fiecăruia, de a evita intrigile, bârfa, pentru că toate acestea ucid sufletele, urâțesc caracterul și ne fac mai săraci și mai singuri”. 

În cadrul întâlnirii, ambasadorul George Bologan a luat cunoștință despre povestea tânărului Cătălin Iatan, victima unui tragic accident de muncă, românul de a cărui dramă ne aducem mereu aminte atunci când ne gândim la sutele de conaționali care lucrează în cele mai grele domenii de activitate și de multe ori în condiții dificile de muncă.

În acest context, șeful misiunii diplomatice de la Madrid a transmis un gând de speranță și solidaritate familiei și de apreciere pentru comunitatea care a sprijinit în mod exemplar cazul lui Cătălin. 

Un mesaj de apreciere a fost transmis preotului Sergiu Covaci și soției sale, pentru implicarea în organizarea orelor de limba română și engleză pentru copiii din Mejorada del Campo.

Prezența în Mejorada del Campo a prilejuit și vizita la o societate comercială deținută de o familie de români de succes, apreciind astfel osteneala și curajul celor care au reușit să se facă respectați în comunitățile unde au decis să trăiască.

Comunicat și foto: Ambasada României în Regatul Spaniei