FEDROM: Biblioteca Lucian Blaga din Madrid – Oază de linişte şi de lectură
Încă din vara anului 2012, a luat ființă o bibliotecă mult dorită şi aşteptată de comunitatea românească din Madrid/Spania. O bibliotecă cu cărţi, în majoritatea lor în limba română, despre Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade şi mulţi alţii, cărți care stau la loc de cinste pe rafturile bibliotecii noastre. Biblioteca poartă numele poetului român Lucian Blaga (1895-1962), cel care în 1956 a fost propus pentru decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, alături de poetul spaniol Juan Ramón Jiménez, acesta din urmă fiind laureat. Biblioteca porneşte de la aproximativ 1.500 volume, număr constituit în urma donaţiilor oferite de Bibliotecile Judeţene Alba, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa şi de către Institutul Cultural Român. Pe lângă aceste cărţi, care sunt un balsam pentru sufletul românilor din Spania, – care aşteptau săptămâni sau chiar luni de zile ca să primească o carte din România-, au loc şi multe activităţi şi evenimente culturale.
Biblioteca beneficiază anul acesta de un proiect cultural, cu un nume semnificativ: BIBLIOTECA LUCIAN BLAGA MADRID – RECEPTACUL DE SINERGII CREATOARE ŞI CULTURALE ROMÂNEŞTI PE TERITORIUL SPANIOL, proiect finanţat de DPRRP, organism de stat al Ministerului Afacerilor Externe din România. Proiectul cuprinde în afară de specificul unei biblioteci, şi multe activităţi culturale, printre care amintim:
– ateliere de poezie
– primul concurs de creativitate literară pe teritoriul spaniol
– prezentări de carte
– conferinţe pe teme istorice
– evenimente culturale în care sunt invitaţi tineri scriitori români, care au publicaţii atât în România cât şi în Spania
– ateliere pentru copii în care se prezintă poveşti româneşti
– conferinţe în care se prezintă reflectarea folclorului în literatura românească
– dezvelirea bustului lui Lucian Blaga şi multe altele.
Acest proiect îşi propune să faciliteze integrarea culturală românească în Spania, prin intermediul promovării mărcilor identitare de referinţă, pornind de la creaţiile în limba română şi totodată promovând multilingvismul, cu convingerea că schimbul cultural între cele două ţări este indispensabil pentru stabilirea unui dialog relevant, constant şi benefic între cei doi parteneri. Rolul Bibliotecii Lucian Blaga din Madrid este de a vizualiza complexele faţete ale culturii şi civilizaţiei româneşti, de a interacţiona în cadrul societăţii spaniole, oferind informaţii asupra diferitelor realităţi ce o configurează, în scopul aprofundării cunoaşterii reciproce şi mai presus de toate, pentru a nu se pierde matricea identitară de origine, cu toate valorile culturale care o însoţesc. Toate aceste evenimente sunt posible doar prin contribuţia lui Gelu Vlaşin-poet, Nina Vasile-poetă, Iulia Giurumescu, Cecilia Limona-traducător, Cristina Vlaşin, Miguel Fonda Ştefănescu şi mulţi alţii.
În cadrul şi spaţiul bibliotecii se desfăşoară şi un alt proiect finanţat de DPRRP “Folclor, tradiţii şi obiceiuri româneşti – Casă ta este şi aici”, proiect coordonat de Ica Tomi, iar un altul finanţat de Ministerul de Educaţie Cultură şi Sport spaniol “Caleidoscopio” care reflectă similitudinile între cele două culturi română şi spaniolă.
Biblioteca a realizat o serie de convenii de colaborare în ultima perioadă, cu numeroase biblioteci din România şi alte instituţii printre care amintim: Asociaţia Bibliotecarilor din România, Biblioteca Judeţeană “Panait Cernea” din Tulcea, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa.
Toţi cei care doresc să viziteze, să beneficieze de cărţile din bibliotecă şi să participe la evenimentele culturale desfăşurate aici, sunt aşteptaţi în sediul FEDROM, evenimentele culturale fiind postate pe pagina de Facebook: Biblioteca Lucian Blaga – Madrid. O figură marcantă în desfăşurarea activităţilor este Cristina Vlaşin care mereu vă aşteaptă cu zâmbetul pe buze fie ca să împrumutaţi cărţi fie ca să vă vorbească despre ele. Coordonatorul proiectelor legate de bibliotecă este Miguel Fonda Ştefănescu, neobosit în promovarea şi păstrarea culturii româneşti în diaspora.