Exodul medicilor români în Europa
În Franţa şi Germania, românii sunt cei mai numeroşi din totalul medicilor străini, iar în Ungaria ponderea medicilor români este de 70% din totalul specialiştilor străini.
Cei mai mulţi medici străini din Franţa şi Germania provin din România, peste 8.700 de specialişti români fiind înregistraţi în cele două ţări, arată datele OECD, o organizaţie internaţională.
Din România merg medici pentru a-şi termina studiile şi în ţări precum Belgia, Ungaria sau Marea Britanie, acestea fiind printre cele mai frecvente ţinte pentru specialiştii români.
Franţa este cea mai frecventă alegere a medicilor români, peste 4.700 de specialişti lucrând în această ţară, din datele OECD.
Datele OECD se referă la numărul de doctori care au obţinut prima calificare medicală în altă ţară şi au dreptul să practice medicina acolo. Numărul îi implică şi pe cei care au obţinut orice alt tip de certificate să practice profesia în ţara „de primire“, dar şi pe medicii rezidenţi. Sunt excluşi însă medicii care au acreditare în ţara respectivă, dar practică medicina în altă ţară, scrie ZF.