Dan Caragea: Mic îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație – Despărțirea cuvintelor în silabe (I)

caragea 2016 [640x480]

Voi încheia grupajul de texte dedicat ortografiei cu un articol care se adresează îndeosebi profesorilor de limba și literatura română, elevilor (mai ales celor din gimnaziu), profesioniștilor din industria cărții și a altor publicații care, în munca lor, respectă normele ortografice și tipografice în vigoare.

În învățarea școlară, cunoașterea structurii fonologice a cuvintelor este necesară în deprinderea scris-cititului, în ortoepie și ortografie, precum și în versificație.

Principiile de ordin general pe care ne bazăm țin fie de silabația fonologică, care ține seama de structura fonologică a cuvântului (vocale, diftongi, triftongi, vocale în hiat și grupuri consonantice), fie de silabația morfologică (lexicală), care ține cont de formarea cuvintelor (compunere și derivare).

Despărțirea în silabe este tratată în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, într-un capitol aparte. Pentru consultarea online a regulilor Academiei, aș recomanda acest site dedicat și care ne oferă și un silabisitor: http://ilr.ro/silabisitor/reguli.php

*

  1. Prima situație are în vedere o consoană între două vocale în cuvinte polisilabice. Consoana face silabă cu vocala care îi urmează: o/ră, ca/na/va, i/ra/ki/an, le/gi/fe/ra/re.

REGULĂ. Dacă o consoană apare în poziție intervocalică, consoana trece, împreună cu vocala care îi urmează, la silaba următoare (-V/CV-).

NOTA 1. În unele împrumuturi neadaptate, vocalele pot fi reprezentate prin două litere vocale: bleu/ma/rin (pron.: blömarin), cou/lomb (pron.: culomb), lied (pron.: lid), ma/seur (pron.: masör), spleen (pron.: splin), su/fleor (pron.: suflör).

NOTĂ 2. Consoanele /k’/ și /g’/, reprezentate prin ch și gh urmate de e sau i, se separă după aceeași regulă: a/chit, A/ghi/u/ță, ve/chi/tu/ră.

NOTA 3. În unele cuvinte străine, o consonă poate fi reprezentată prin două sau chiar trei litere consoane. Aceste cazuri se supun silabisirii fonologice: ha/cker (pron.: hecăr), ro/cker (pron.: rocăr), A/bi/djan (pron.: abigean), Sa/li/gny (pron.: salini), jiu-/ji/tsu (pron.: jiujițu), her/tzi/an (pron.: herțian), ke/tchup (pron.: chečap).

NOTA 4. Numele orașului Medgidia (a cărui denumire care provine de la sultanul Abdul Medjid) se va despărți Me/dgi/di/a (pron.: megidia). În unele scrieri mai vechi, se ortografia Megidie (cf. Șăineanu, 1929).

NOTA 5. Dacă consoana este urmată de un i final „șoptit” (asilabic), întrucât nu poate forma cu acest „i” silabă, nu poate fi despărțită: flori, pomi, lincși.

*

  1. A doua situație are în vedere vocalele în hiat, adică vocale care se pronunță în silabe diferite. Vocalele în hiat pot fi identice sau diferite. De asemenea, putem avea grupuri de trei sau chiar de patru vocale în hiat.
  2. Vocalele identice în hiat (a/a, e/e, i/i, o/o, u/u): i/de/e, fi/in/ță, co/o/pe/ra/ti/vă, con/ti/nu/u.
  3. Vocale diferite în hiat (a/e, a/i, a/o, a/u; ă/i, ă/u; â(î)/i, â(î)/u; e/a, e/â(î), e/i, e/o, e/u; i/a, i/e, i/o, i/u; o/a, o/e, o/i, o/u; u/a, u/i, u/o): a/er (la fel în cuvinte formate cu aero-: a/e/ro/port), ca/i/să, a/o/rist, a/ur; fă/i/nă; hă/ul; bâj/bâ/i, râ/ul; cre/a/re, cre/ând, se/i/furi, ge/o/log, ne/u/tru; a/vi/a/ți/e, te/ni/e, bi/o/log, chi/u/i; co/a/gu/la, po/e/zi/e, do/i/me, sti/lo/ul; ac/tu/al; gu/i/ța, res/pec/tu/o
  4. Hiaturi succesive (i/a/e, i/e/u, o/a/u, o/e/u, e/o/a/u, e/o/e/u): an/ti/a/e/ro/bic/, ar/hi/e/u/fo/ric, co/a/u/tor, in/do/e/u/ro/pean, ne/o/a/u/to/crat, ne/o/e/u/ge/ni/e. (Aceste exemplele au fost preluate după Toma Ion, Limba română, Editura Niculescu, Bucureşti, 1994.)

REGULĂ. Vocale în hiat se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-V/V-).

*

III. A treia situație are în vedere diftongii și triftongii, care sunt unități indivizibile. Astfel, cuvintele polisilabice care conțin diftongi sau triftongi se vor despărți fără a afecta aceste unități. Diftongii sau triftongii pot fi acompaniați în silabă de una, două sau chiar trei litere consoane.

Vom cerceta mai întâi diftongii în cuvinte mono și polisilabice (pentru diftongii âi, ea, ia, ie, io, eo, oa, ua și uă, majoritatea exemplelor a fost preluată din Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, ediția a V-a, Univers Enciclopedic, București, 1995):

  1. ai: ai, ais/berg, Za/vai/doc, gâ/di/lai.
  2. au: dau, Ausch/witz (pron.: aușviț), dez/mier/dau.
  3. ăi: răi, păs/tăi, vâ/nă/tăi.
  4. ău: du/lău, po/pân/dău.
  5. âi: câi/ne, mâi/ne, pâi/ne.
  6. âu: râu, brâu.
  7. ea: cea; chea/mă, ve/ghea/ză; în/tâl/neas/că, a/gre/ea/ză; gre/șea/lă, o/ră/șean, ro/șea/ță; ma/re/ea, mu/chea, ne/nea; lu/nea, vi/ne/rea; al tre/i/lea, al pa/tru/lea; a/ce/lea; a/ces/tea; a/vea; pu/nea, să/rea; a/se/me/nea; sea/ră, țea/vă; mea.
  8. ei: trei, spray (pron.: sprei), muj/dei, A/tlan/ti/dei.
  9. eo: vreo, pleosc, leor/pă/i.
  10. eu: leu, me/reu, ju/bi/leu.
  11. ia: ia; bia/tă, ia/pă, a/mia/ză, pia/ță, via/ță; chiar, ghia/ur; jo/ia; gră/ia, tre/bu/ia; tă/ia, bă/iat; cro/ias/că, în/te/me/ia/ză; chel/tu/ia/lă, în/do/ia/lă, va/slu/ian; a/ce/ia, a/tâ/ția.
  12. ie: ied, ie/pe, ca/ie/te, ploa/ie; miel, mier/curi, pier/de.
  13. io: chioșc, cior/chi/ne, ghio
  14. Iu: fiu, iu/bit, li/li/a/chiu.
  15. oa: boa/lă, coa/să, scoa/lă.
  16. oi: noi, a/mân/doi.
  17. ou: ou, ghe/tou.
  18. ua: ro/ua, stea/ua, a do/ua.
  19. : zi/, vo/, plo/.
  20. ui: pui, pe/tre/cui.

Acum vom observa și triftongii în cuvinte mono sau polisilabice.

  1. eai: vor/beai, îm/po/do/beai.
  2. eau: șleau, a/par/ți/neau.
  3. eoa: leoar/că, pleoa/pă.
  4. iai: su/iai, pe/ce/tlu/iai.
  5. iau: su/iau, chi/nu/iau.
  6. iei: miei, piei.
  7. ieu: ba/ieu, ca/ma/
  8. ioa: a/ri/pioa/ră, cre/ioa/ne.
  9. iou: ma/iou.
  10. oai: le/oai/că, lu/poai/că.
  11. uau: wow (pron.: uau), luau

REGULĂ 1. Dacă un diftong sau triftong este urmat de o consoană și de o vocală, consoana trece, împreună cu vocala care îi urmează, la silaba următoare (-D(T)/CV-). (Extensie la regula prezentată la punctul I.) Exemple: cai/mac, pleoa/.

REGULA 2. Dacă o vocală este urmată de o consoană și de un diftong sau triftong, consoana trece, împreună cu diftongul sau triftongul care îi urmează, la silaba următoare (-V/CD(T)-). (Extensie la regula prezentată la punctul I.). Exemple: co/toi, ce/reau.

REGULA 3. Dacă o vocală este urmată de un diftong sau de triftong, aceștia se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-V/D(T)-). (Extensie la regula prezentată la punctul II.) Exemple: plo/, ma/iou.

REGULA 4. Doi diftongi succesivi se despart, trecând fiecare la silabe diferite(-D/D-). (Extensie la regula prezentată la punctul II.) Exemple: ploa/ie, stea/ua.

*

A patra situație se referă la două consoane succesive. Acestea pot fi identice sau diferite.

REGULA 1. Consoanele identice care notează un singur sunet nu se despart. Exemple: bu/si/ness/man (pron.: biznismen), ca/u/di/llo (pron.: caudilio), watt/or/me/tru.

REGULA 2. Consoanele identice care notează două sunete (consoane geminate) se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-C/C-). Exemple: kib/butz (pron.: chibúț), ac/cent, ac/cep/ta, best/sel/ler (pron.: bestselăr), în/ne/gri (tot aici intră: înnădi, înnămoli, înnăscut, înnebuni, înnegura, înnobila, înnoda, înnoi, înnopta, înnora, înnoroi), in/ter/regn, trans/si/be/ri/an.

REGULA 3. Secvența qu (pron.: cv), în împrumuturi neadaptate, formează silabă cu vocala care îi urmează. Exemple: se/quo/ia (pron.: secvoia), qui-/pro-/quo (pron.: cviprocvo). Se aud însă și pronunțiile: secoia, chiproco, poate și prin influență străină.

REGULA 4. Grupurile de consoane pl, cl, bl, gl, tl, pr, tr, cr, br, dr, gr (muta cum liquida) sunt nedisociabile. Exemple: a/ple/ca, ra/clă, ca/blu, a/glo/me/ra, a/pla/ti/za, co/tlet, ca/pră, ca/tran, sa/cru, a/bra/ziv, a/dre/să, ne/gru.

REGULA 5. Grupurile de consoane fl, vl, sl, zl, șl, hl, fr, vr, hr (fricativa cum liquida) sunt nedisociabile. Exemple: su/fla, pa/vlo/vi/an, tu/sla/ma, ha/zliu, i/șlic, Ba/hlui, a/fri/can, a/vra/mă, a/hri/man.

REGULA 6. Două consoane diferite se despart, trecând fiecare la silabe diferite, dacă acestea nu formează grupuri nedisociabile (-C/C-). Exemple: poc/ni/toa/re, tic/sit, ac/tor, sec/ven/ță, paf/ta, vaj/nic, cal/cu/la, mul/ge, mul/te, mul/ți/me, toam/nă, în/ger, lun/git, mun/te, rap/sod, șoap/tă, ur/dă, mer/ge, cer/ne, os/ci/la, as/pru, pas/tă, muş/ca/tă, muș/tar, ex/cur/sie, i/mix/ti/u/ne.

NOTĂ: Regula este valabilă şi când înaintea primei consoane se află un diftong (piar/dă) sau când, după a doua consoană urmează, de asemenea, un diftong: por/nea. (continuarea în numărul viitor)

Autor: Dan Caragea – Critic literar / Portugalia, SENIOR EDITOR / OR

Material publicat în ediția tipărită OR / Noiembrie 2016.

 

Citește și