Pușa Roth: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie – Carte de învățătură pentru politicienii României de astăzi

pusa-roth

,,Omul ieste o nimica, numai ce este slăbiciune și urgie și neputință”- Neagoe Basarab

Este tulburător pentru veacul acesta zbuciumat în care trăim, că privind înapoi peste veacuri și oprindu-ne la cel de-al XVI-lea, să remarcăm că domnul Tării Românești, Neagoe Basarab, cel care a cârmuit țara timp de nouă ani, între 1512  1521, și-a făcut timp, în acele vremuri deloc limpezi, să scrie una dintre capodoperele literaturii române, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, lucrare scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română (există o copie atestată în limba română din 1654).

În perioada în care într-o Italie fărâmițată, Niccolo Machiavelli scria Principele, în Țara Românească un voievod se străduia să lase fiului său învățături și îndemnuri privitoare la cum să slujească drept în calitate de domnitor. Deși ambele lucrări sunt dedicate artei guvernării, ele sunt diametral opuse prin modul de abordare al acestui delicat subiect. Neagoe Basarab, în „învățăturile” sale către fiul său Teodosie, a așternut pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci și principii de guvernare a sufletului, care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele spirituale.

Învăţăturile conţin numeroase sfaturi despre relaţiile domnului cu boierii, despre numirea dregătorilor, administrarea justiţiei, primirea solilor străini, purtarea războiului etc., toate aceste sfaturi alcătuind un adevărat manual de guvernare a statului, care cred că ar putea fi carte de învățătură și astăzi pentru politicienii acestei țări. Cunoscător al textelor şi problemelor religioase, el a căutat să facă din Biserică un puternic sprijin al domniei, politică asemănătoare cu cea dusă de Ştefan cel Mare cu puţin timp înainte.

Ştiind cât de mare influenţă exercita religia în acea vreme, el a îmbrăcat sfaturile către fiul său într-o haină religioasă. Astfel, sfătuindu-şi urmaşul să fie cumpătat la băutură, îi oferă pilde din Vechiul Testament, cu privire la relele pricinuite de vin ( Noe, Lot, Samson). Apoi se arată relele ce pot surveni din prietenia cu cei desfrânaţi şi se compară răscoala contra domnului ţării cu răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, arătându-se pe larg cum i-a aprins diavolul pe Saul contra lui David şi pe Abesalom împotriva tatălui său David. Dar nu numai fiului său îi oferă exemple din textele religioase, ci domnul însuşi s-a străduit să urmeze unele exemple ilustre, îndeosebi pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Una dintre ideile de bază ale autorului Învăţăturilor este aceea a monarhiei de drept divin. ,,Domnul este drept și dreptatea a iubit și dreptatea văzu fața Lui.” Această idee poate fi identificată şi într-o scrisoare a lui Neagoe Basarab adresată în 1520, locuitorilor Braşovului. Într-un alt document din 1512, domnitorul declară că trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că „a binevoit să ne aşeze pe tronul străbunilor prin milostivirea şi puterea Sa divină”. Sfaturile privind politica externă sunt legate şi precedate de acelea referitoare la întreţinerea relaţiilor diplomatice, adică la primirea şi trimiterea solilor, domeniu în care domnul lasă urmaşului său poveţe foarte instructive, considerate pe bună dreptate ca fiind prima lecţie de diplomaţie medievală românească. Aceste sfaturi îşi găsesc confirmarea în intensa activitate diplomatică desfăşurată de Neagoe Basarab, cu scopul de a asigura liniştea şi libertatea Ţării Româneşti, de a împiedica aservirea ei de către Imperiul Otoman şi de a face din ţara pe care o conducea un important factor în sud-estul Europei.

Toate elementele de diplomaţie, sfaturi subtile de domnie, detalii specifice ale vieţii de curte ne furnizează o imagine globală a domniei lui Neagoe, transmisă cu evlavie şi spirit creştin ca un tezaur de înţelepciune fiului său şi întregii politici româneşti. Aceste gândiri filosofice şi învăţături înţelepte, care exprimă tulburătoare reflecţii politice şi morale şi autoritatea permanentei verificări, au făcut pe Haşdeu să-l numească pe Neagoe Basarab „Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, principe, artist şi filosof. Foarte înţelepte sunt sfaturile privind relaţiile cu Imperiul Otoman, faţă de care domnul cere urmaşului său la tron multă prudenţă: „Chiar dacă vei vedea pe aceştia făgăduindu-ţi frăţie şi prietenie, să nu le acorzi nicio încredere, ci mai mult să te ascunzi de dânşii”. Întrucât „înţelepciunea lor este mâna întinsă pentru dări şi daruri”, este bine ca domnul să le satisfacă cererile pentru a-şi asigura astfel pacea.

Domnul îşi povăţuieşte urmaşii: „Să nu iubiţi vremile de răzmeriţă şi să săriţi la fapte de trufie”, adică să păstreze pacea cu popoarele din jur. Această dorinţă de pace se reflectă în întreaga politică a domnului Ţării Româneşti, în timpul domniei căruia ţara a avut pace. În volumul „Monumenta Romaniae Vaticana” apărut în 1996, prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov a prezentat dovezile referitoare la faptul că „învățăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document să constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralități a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaștere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului. În procesul de plagiere, Teodor Mamalachos a uitat să șteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Neagoe Basarab), precum și numele fetelor voivodului: Stana, Roxana și Anghelina.

Documentul fals păstrează până şi capitolul final al originalului, cu rugăciunile lui Neagoe Basarab pe patul de moarte, în timp ce Ivan cel Groaznic a mai trăit încă 27 de ani după acest eveniment. Documentul semnat de Teodor Mamalachos a fost descoperit în anul 1988 de către cercetătorul italian Santo Luca, fără însă ca acesta să cunoască importanța acestei descoperiri. Studiul atent al plagiatului a fost făcut însă de prof. dr. Ion Dumitriu- Snagov. După unele surse, Neagoe Basarab ( aprox 1459 – 1521) era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga, după alții, al lui Basarab al IV-lea cel Tânăr. A crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile latină, greacă și slavonă.

Viitorul domn a călătorit prin câteva țări din Europa centrală și prin Imperiul Otoman. La încheierea acestor călătorii, preia diverse funcții în structurile statale ale Țării Românești. Este numit succesiv în dregătoriile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). După ce a urcat pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuă viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare și încearcă să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești.

În anul 1519 Neagoe Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia ,,Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la ,,sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Țara rămâne pe perioada domniei lui, vasală Imperiului Otoman.

Neagoe Basarab este ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș (1517). Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeș care era căzută în ruină ,,ca să nu fie spre batjocură limbilor străine”. În acea vreme, cultura avea un pronunţat caracter religios, a fi cult însemnând în primul rând a cunoaşte cărţile fundamentale ale Bisericii, ca şi unele lucrări aprocrife sau scrieri populare. O asemenea cultură posedă şi autorul Învăţăturilor, care foloseşte în opera sa literatura patristică, lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Efrem Sirul, scrierile Patriarhului Eftimie al Târnovei, ca şi unele cărţi populare de mare circulaţie ca Alexandria şi Varlaam şi Ioasaf. Acestea au circulat în manuscris şi erau cunoscute de oamenii de cultură ai secolului al XVI-lea.

Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie reprezintă un adevărat manual de guvernare a statului şi considerate prima lecţie de diplomaţie medievală românească.

Autor: Pușa Roth – Jurnalist, scriitor, membru USR, SENIOR EDITOR / OR

Material publicat în ediția tipărită OR / noiembrie 2016.

 

Citește și