Când risipa e mai importantă decât respectul, cultura sau decența

„A fi sărac şi a nu dispera e greu. A fi bogat şi a nu deveni arogant este şi mai greu.” (Confucius).

Dintre toate bolile şi suferințele acestei alcătuiri mult încercate pe care o numim societatea noastră românească, batjocorirea şi izgonirea noțiunii de respect mi se pare cea mai dătătoare de seamă pentru viața pe care o ducem, de la firul ierbii, până în vârful piramidei puterii, avuției şi prestigiului. Să nu creadă cineva şi să nu-şi facă iluzii: istoria acestei grave suferințe nu începe ieri şi nici alaltăieri, ci cu mult înainte de a se fi născut generațiile de astăzi. Din păcate, este o „boală” transmisibilă. Ce spune? La ce ne trimite noțiunea de respect? De ce-ar fi ea acum, ori ar fi fost vreodată, importantă?

Dacă lăsăm dicționarele la o parte, atunci „respectul” şi „a respecta” ni se înfățișează ca forme ale unui contract social. Un contract care atestă o alianță, o legătură puternică, una care începe cu recunoașterea reciprocă, continuă cu asumarea obligației de apărare comună şi se finalizează cu asumarea unei căi stabile şi consonante de conduită. Cine sunt părţile la contract? Una este persoana, omul în deplinătatea dimensiunilor sale individual-psihologice şi sociale, iar cealaltă este o subtilă şi imponderabilă alcătuire, aproape o plăsmuire: „valoarea”. O entitate fără de care societatea arată ca o corabie fără cârmă, hârți de navigație și busolă. Să zicem, spre exemplu, că valoarea a luat forma de „onoare”.

A exersa respect faţă de onoare înseamnă a face un legământ de recunoaștere reciprocă. Respectul este forma cea mai sigură de a lega valorile de viața şi activitatea umană concretă. Este, poate, cea mai importantă modalitate de a transforma valorile din simple „obiecte” ținute în vitrină pentru a fi admirate sau venerate, în unelte vii, folositoare, ale vieții de zi cu zi. Modernitatea este, prin definiţie, promotoare a contractualităţii. Nu este deloc întâmplător, deci, că performanța socială este puternic legată de măsura în care acest tip de relaţie contractuală este utilizată de cei mai mulţi dintre cetăţeni, este considerată de ei utilă, sigură şi folositoare. Simetric, sfârșitul modernității şi intrarea ei într-o perioadă de aglomerare, adâncire şi suprapunere a crizelor, pe care rău o numim post-modernitate, este marcată mai mult decât de orice, de deteriorarea „respectului” ca tip de contract social între „om” şi „valorile” lumii sale. Totul a început iniţial, ca un joc. Unul reluat şi amplificat cu fiecare generaţie. Un joc cu valorile, al cărui scop este scoaterea din vitrină a celor considerate inutile sau desuete şi promovarea altora, specifice „noilor vremi”.

În strategia de „devalorizare”, exersarea sistematică şi în forme extreme a lipsei de respect s-a dovedit una dintre „soluţiile” cele mai performante. A devenit repede, un joc foarte popular! Ca şi video-jocurile şi jocurile pe computer! Restul îl cunoaștem cu toţii! Ceea ce este cu totul remarcabil şi aproape imposibil de înţeles, este de ce nu îl recunoaştem cu aceeaşi uşurinţă. Pentru că, dacă am recunoaşte urmările lipsei de respect într-o societate, atunci am reacţiona la costurile uriaşe pe care le plătim pentru această atitudine şi soluţie de convieţuire. Priviţi o clipă în jur! De la mizeria fizică a străzilor pe care ne purtăm paşii, la cea morală, care ţine de indiferenţă, bădărănie, grosolănie, zgomot, violenţă şi droguri, totul povesteşte despre un singur lucru – lipsa generalizată de respect pentru spaţiul public.

Priviţi viaţa politică – de la minciuna şi înşelătoria instituţionalizate, la grotescul măştilor sub care impostura abia mai încearcă să se ascundă. Totul vorbeşte despre lipsa de respect a celor care exercită mandatul puterii şi al guvernării, faţă de cei de la care îl primesc. Priviţi o clipă cu ochii deschişi şi mintea în stare de trezie către aşa-zisa industrie de distracţii şi amuzament pe care o cultivă mass-media din România şi veţi fi îngroziţi de enormitatea grobianismului şi a obscenităţii deversate fără urmă de respect pentru valori ca: artă, frumos, eleganță, sensibilitate, decență etc.

Lipsa reciprocă de respect a devenit condiţia instituţională a relaţiilor dintre elevi, studenţi şi profesori, dintre categorii şi clase sociale, dintre oameni aparținând aceleiași profesii sau ocupaţii, ori aparținând aceluiaşi club, spaţiu de locuire, ori familie. Lipsa de respect pentru lucrul bine făcut, mai general, pentru lucruri şi funcţionalitatea sau valoarea lor estetică, pentru timp, al tău şi al altora, pentru viaţă, fie ea a plantelor, a animalelor ori a oamenilor, este moneda curentă a relaţiilor noastre sociale. Lipsa de respect pentru lege, pentru normă şi mai ales pentru valoare, orice formă ar lua ea, a devenit marca „normalităţii” noastre, atât de anomice.

Cineva ar putea fi tentat să spună că toate aceste valori şi relaţia oamenilor cu ele, prin intermediul respectului, nu au dispărut, ci au fost înlocuite de bani şi respectul pentru ei. Nimic mai fals! Nu există ofensă mai dizolvantă, ori dispreţ mai acid pentru bani, decât risipa. Puţine societăţi s-ar putea întrece cu cea românească în această materie! Performanţa noastră socială, la risipă vreau să zic, mai ales cea din ultimele două decenii, este greu de egalat! Nu sunt multe comunităţi umane care se pot lăuda că au aruncat şi continuă să arunce pe apa Sâmbetei, chiar sub ameninţarea celei mai grozave crize, atâtea valori şi bunuri, a căror expresie în bani, nu se obosește nimeni să o mai consemneze, cel puţin! Ei, dar ce contează toate acestea, faţă cu politica şi cu mizele ei?!

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean (Director Editorial al „Occidentului Românesc”, jurnalist de investigații, scriitor, membru CCNMA).

Editorial publicat în ediția tipărită „Occidentul Românesc” a lunii iulie 2019.