Baletul umbrelor grele: PSD și arta guvernării fără responsabilitate

1.159

Trăim vremuri în care observăm de la distanță cum PSD flutură cu o grație aproape artistică batista șantajului politic și oftează, dinspre Palatul Victoria, precum o domniță rănită în orgoliu. De la distanță, din diaspora, spectacolul pare greu de urmărit fără o cheie de lectură stilistică. Nu de alta, dar e dificil să ții pasul jurnalistic și logic cu un partid care reușește performanța unică de a fi simultan și la guvernare, și în opoziție, și victimă, și călău, și reformator, și gropar.

Când Sorin Grindeanu, omul care a reușit să facă autostrăzile să dispară înainte de a fi construite, cere solemn „respect”, absurdul însuși pare că ridică mâinile și pleacă acasă.

Rândurile de față sunt un exercițiu de igienă civică, jurnalistică și ironie cu bisturiul fin. Nu se recomandă citirea pe stomacul gol, dar, garantat, merg bine cu o cafea amară și o ultimă doză de luciditate.

PSD, acest partid al sensibilităților naționale, cu lacrimi discret prelinse din colțul ochiului stâng (cel orientat către buget) avertizează: Dacă nu ne respectați, plecăm de la guvernare! În traducere liberă, „respectul” înseamnă să nu le spui hoți, ci „binefăcători cu experiență”. Sau, în cazuri mai grave, „gestionari cu ghinion”.

PSD se visează protagonistul unui balet politic rafinat: un pas în opoziție pentru poza cu poporul, trei pași înapoi în guvernare pentru accesul la fonduri. Pentru că, într-adevăr, dacă nu ei, atunci cine să mai hrănească marea clientelă de partid? Cine să mai „întâmpine din greșeală” fondurile europene ori finanțările de la DRP?

În această tragicomedie cu decoruri subvenționate intră, cu pas resemnat, Sorin Grindeanu, fosta umbră a lui Ciolacu, care fusese umbra lui Dragnea, care la rândul lui fusese doar o umbră a trecutului. Grindeanu deplânge acum lipsa de influență a PSD în guvern. Iar când a avut influență? A cerut, printre altele, golirea Fondului de rezervă și credite externe „avantajoase” pe vreo 300 de ani.

Ca ministru al Transporturilor, domnul Grindeanu a confundat infrastructura cu „infractoratura”. Sub mandatul său, licitațiile pentru autostrăzile Moldovei au fost trucate. Așa a ajuns A7 să existe doar pe Google Maps, iar A8, autostrada Unirii, să se unească doar cu uitarea.

Peste 6 miliarde de euro s-au evaporat discret, ca promisiuni electorale. Iar actualul ministru al Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru a numit explicit cauza: una dintre cele mai elegante broderii ale eșecului poartă inițialele S.G. (Sorin Grindeanu).

Comisia Europeană a avut și ea o revelație: la Metrorex, CFR, CNAIR și CNIR, funcțiile de conducere nu se obțineau prin concursuri, ci prin metode mai… tradiționale: pile & protocol. Nu competență, ci complicitate. Și în timp ce țara se sufocă între datorii, drumuri neterminate și proiecte eșuate, Grindeanu cere… respect. Cu glas tremurat și bugetul în buzunar. Iar amenințarea supremă? PSD ar putea pleca de la guvernare. Ar fi bine să le spună cineva, calm și ferm, că românii nu sunt ostaticii lor.

Sigur, nici PNL-ul nu e străin de prăpădul general. Doar că ei tac. Poate rușinați. Poate liniștiți că lumea uită. Însă PSD? PSD vrea aplauze. Cu lacrimi, fanfară și, desigur, un selfie cu deficitul.

Poate că, la alegerile din 2028, mai mulți români vor închide, odată pentru totdeauna, bucla toxică a acestui dans al imposturii. Pentru că devine epuizant să te prefaci că nu vezi cum, la fiecare guvernare, aceiași oameni îți scot portofelul din buzunar cu zâmbetul pe buze, și apoi cer și mulțumiri. PSD, acest partid atât de atașat de România, încât nu o lasă să respire fără să-i taxeze și oxigenul.

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean

Acest articol reflectă, fără ocolișuri, opinia personală a autoarei asupra realităților politice și sociale care marchează România și diaspora. Textele publicate sub semnătura Kasandra Kalmann Năsăudean urmăresc o linie editorială fundamentată pe onestitate intelectuală, rigoare analitică, responsabilitate, investigație, și se bazează pe fapte concrete, bun-simț și exigență civică. Orice preluare integrală sau parțială este permisă doar cu acordul scris al autoarei și cu menționarea sursei.