Autoritățile din Oradea au cumpărat echipamente medicale fără intermerdiari
Cei care conduc la nivel local Municipiul Oradea n-au mai întins mâna spre Guvern și au cumpărat 70 de tone de echipamente sanitare, fără intermediari, scrie actualdecluj.ro.
Conform sursei citate, primul avion a sosit, încă unul aterizează la noapte, iar al treilea zilele următoare. S-a anunțat public și nota de plată. E vorba de 3,2 milioane de dolari pentru măști de protecție, ochelari, viziere, combinezoane, botoșei, mănuși. Echipamentele vor fi suficiente pentru a acoperi necesarul din spitalele din tot județul Bihor pentru următoarele două luni și jumătate. Un domn s-a ocupat de contactul direct cu furnizorul, altul de zboruri, iar medicii au făcut lista cu necesarul pentru fiecare spital.
Sigur că există și PR aici, dar dincolo de asta, Oradea pare dintr-un alt film. Nu de acum, ci de mai mulți ani încoace. Iar felul în care gestionează epidemia e fără cusur. Deși e punct de frontieră, a știut să își protejeze medicii pentru ca ei să-și poată trata pacienții. Nici un doctor nu s-a infectat cu Covid19. Spitalul Gavril Curteanu, care primește exclusiv pacienți cu Covid19, e dat ca exemplu de bune practici. Acolo, autoritățile locale au făcut ceva ce nu s-a mai făcut nicăieri. Au oferit transparență, anunțând public secțiile organizate, conducerea fiecăreia, etapele prin care se trece un pacient odată ajuns infectat acolo și nu în ultimul rând numele medicilor care tratează pacienții, precizează actualdecluj.ro.
Făcând asta, Oradea a oferit transparență și siguranță în locul panicii generate de lipsa de comunicare din alte părți. La Oradea rulează un alt film. Unul european.
Primarul Ilie Bolojan a ținut să evidențieze efortul a două persoane care ar fi avut o contribuție majoră la acest import: Gheorghe Carp – directorul Spitalului Județean și Mihai Jurcă – directorul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR).
Cei doi au fost prezenți la aterizarea primului avion. Atât Gheorghe Carp, cât și Mihai Jurcă, au precizat că achiziția „s-a facut de către municipiul Oradea în competiție cu alte state” și că „Oradea a reușit să le cumpere fără intermediari la prețuri mai mici decât au făcut-o reprezentanții unor state”, ba chiar la jumătate din prețurile pieței europene, potrivit publicației Bihoreanul.