Alina Manuela Sasu: Divorțul în Spania

Creșterea mobilității cetățenilor pe teritoriul Uniunii Europene a dus la un număr în continuă creștere a relațiilor internaționale, astfel încât întâlnim tot mai frecvent căsătorii între cetățeni de naționalitate diferită. Parte dintre aceștia locuiesc în state membre diferite sau în state membre a cărei naționalitate o are doar unul dintre ei sau niciunul, care s-au căsătorit în România sau în Spania, cu naționalitate română sau unul de naționalitate română și celălalt de naționalitate spaniolă, sau unul dintre soți locuiește în România și celălalt în Spania.

Precizez faptul că locul căsătoriei nu prezintă nici un impediment în ceea ce privește legea aplicabilă divorțului, deci, chiar dacă soții s-au căsătorit în România, în Spania sau în altă țară de pe teritoriul Uniunii Europene, la divorț se va ține cont de elemente precum cetățenia soților ori domiciliul reclamantului, pârâtului sau de ultimul domiciliu comun al soților cu respectarea unor condiții.

Decizia de a divorța este o decizie foarte importantă. Nu luați această decizie într-un moment de tensiune! Dacă ați ajuns în mod ferm la concluzia că nu mai puteți continua această căsătorie, trebuie să discutați cu partenerul despre decizia luată. Încercați să obțineți acordul pentru a divorța pe cale amiabilă. Dacă la mijloc sunt copii, încercați să ajungeți la un acord privind încredințarea lor, stabilirea programului de vizitare, vacanțe și sărbători, pensia alimentară. Dar și de schimbare a numelui în cazul în care ați schimbat numele după căsătorie.

Părinții trebuie să contribuie deopotrivă la cheltuielile privind creșterea, educarea, protejarea și siguranța copiilor lor. În lipsa unui acord privind cheltuielile de creștere și educare, instanța va stabili pensia alimentară sub forma unei cote procentuale din retribuția debitorului.

Copiii trebuie protejați de emoțiile distructive, mesajul pe care trebuie să-l primească este acela că părinții divorțează între ei, nu de copii. Înainte de a vorbi cu copiii, trebuie să discutați între dumneavoastră, să puneți la punct o strategie înainte de a anunța că divorțați. Fiți sinceri cu copii în privința divorțului! Explicați-le într-un limbaj pe care să-l înțeleagă ce înseamnă divorțul și că un este vina lor.

În cazul în care copiii încep să țipe, nu răspundeți la fel, lăsați-i să se liniștească și explicați-le că dragostea față de ei rămâne neschimbată și pentru totdeauna. Adesea copiii pot prezenta semne de dezechilibru emoțional sau de regres școlar, situație în care se recomandă ajutorul unui specialist.

Desfacerea căsătoriei in Spania în cazul în care există bunuri comune atât în această țară cât și în România, implică aplicarea legii spaniole pentru partajul bunurilor aflate în Spania și cea română pentru cele din România. Când ambele părți au naționalitate română, iar căsătoria a avut loc în România, pentru a putea cere divorțul în Spania trebuie ca acesta să îmbrace forma divorțului de comun acord, ori în caz contrar ambele părți să aibă rezidență în Spania.

Aceste premise sunt obligatorii pentru ca instanța spaniolă să admită cererea de divorț. Pentru procedura de divorț, actele emise de instituțiile din România vor trebui traduse de traducători autorizați în limba spaniolă. În cazul în care soții sunt de acord cu procedura de divorț, aceștia pot lua o hotărâre de comun acord care să desemneze:

  • legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința la data încheierii acordului;
  • legea statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședință, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă la data încheierii acordului;
  • legea statului de cetățenie a unuia dintre soți la data încheierii acordului;
  • legea instanței în fața căreia a fost introdusă acțiunea.

Separarea. Diferența între separare și divorț este aceea prin care cei doi soți locuiesc și trăiesc separat, dar legal, rămân căsătoriți. O sentință de separare suspendă viața în comun a celor doi soți. Separarea poate fi „de fapt” sau „de drept”. Este „de drept”, atunci când se solicită în instanță și „de fapt” când cei doi soți decid de comun acord, sau în mod unilateral, părăsirea căminului conjugal.

Nulitatea spre deosebire de divorț, declară inexistența căsătoriei, astfel, în cazul când o căsătorie s-a încheiat existând anumite impedimente de la care nu se poate obține dispensa, căsătoria respectivă este declarată nulă, adică inexistentă sau neîncheiată, chiar dacă s-au făcut formele de încheiere, căci formele respective sunt socotite fiind fără de obiect. În acest caz, nu avem de-a face propriu-zis cu încetarea căsătoriei, ci cu nulitatea căsătoriei, care se declară din motive determinate.

Dacă soții se înțeleg asupra tuturor aspectelor, divorțul fără partaj durează între 1-2 luni. În caz contrar, 2-6 luni de la data depunerii cererii de divorț. Divorțul cu partaj are o durată mai largă, între 1-8 luni de la data depunerii cererii.

Șansele de a trece cât mai ușor printr-o astfel de perioadă sunt mai mari atunci când discutăm deschis despre divorț cu partenerul nostru. Divorțul nu trebuie să distrugă legătura de respect reciproc și protecție între parteneri, dimpotrivă, trebuie să rămână la baza unui divorț amiabil și al unei activități parentale în comun.

Un material realizat de: Alina Manuela Sasu – Avocat

Zaragoza, Provincia Aragon
Telefon: 0034/606 012 096
E-mail: alinasasu@icam.es
www.infoextranjeriazaragoza.es

Citește și