AGERPRES prezintă în China documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani”, și expoziția de fotografie „România: Evoluție”

200

AGERPRES a lansat la sediul Institutului Cultural Român din Beijing, China, expoziția de fotografie „România: Evoluție”, și filmul documentar „Marea Unire – România, la 100 de ani”. Peste 70 de cetățeni chinezi au vizionat materialele AGERPRES special dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în cadrul acestui eveniment, dar și în cadrul celui similar, organizat la Tianjin.

La cele două evenimente au luat parte și Zhang Wenxiang, caligraf și pictor chinez, Florin Chen, om de afaceri, prof. Dong Yuan, romanolog, autorul ultimei ediții a dicționarului chinez-român. Aceștia au apreciat expoziția și documentarul AGERPRES și s-au arătat interesați pentru a le promova și în alte orașe din China.

Marilena Stănescu, realizatoare a filmului, a declarat publicului chinez că materialul nu este doar un documentar. „Este o colecție de imagini, fotografii și documente unice. Valoarea acestui material este redată de întâlnirea cu oamenii, de poveștile lor, dar mai ales de puterea lor de a se deschide în fața noastră. Am devenit, așadar, un fel de misionari, care poartă mai departe, în lumea întreagă, mesajul acestor oameni: viața bate filmul, iar indiferent ce îți oferă ea, cu bune cu rele, cea mai importantă rămâne capacitatea de a rămâne om, care nu uită adevarul, iubirea și onoarea”, a concluzionat aceasta.

Expoziția va putea fi admirată la ICR Beijing până la data de 14 august, dar și în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2018.

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” prezintă mărturii ale urmaşilor celor care au luptat în primul Război Mondial dar şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar descendenții celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie. Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alexandru Vintilescu.

Expoziția de fotografie România: Evoluție cuprinde imagini din arhiva istorică a agenției AGERPRES, cele mai bune imagini care ilustrează evoluția României, realizate în ultimii ani de către fotoreporterii Agenției Naționale de Presă, dar și imagini din arhiva agenției de presă Associated Press, care înfățișează personalități precum Regele Ferdinand I și Regina Maria, Regele Mihai I, Eugen Ionesco, Nadia Comăneci. Fotografiile din arhiva AGERPRES reflectă viața cultural-artistică, politică și sportivă a țării, înfățișând personalități precum Maria Tănase și George Enescu. Totodată, AGERPRES a realizat și un album cu același nume, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.

Sursa: AGERPRES