Tradiţii de Sfintele Sărbători de Paşte

Sărbătorirea Învierii Domnului, a Sfintelor Paști, este pentru întreaga creștinătate prilej de bucurie și praznic împărătesc pentru că prin Învierea Domnului se mântuiește tot păcătosul primind iertare de greșelile spovedite și hrănindu-se trupește și sufletește cu Sfintele Paști. Postul Sfintelor Paști, cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată și cu chibzuială.
Masa tradițională pentru Sfintele Paști este alcătuită la creștinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel. Ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi și pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă roșii. Tradiția populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coș cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceștia au refuzat darul, batjocorindu-L și mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coșul la picioarele Răstignitului. Sângele, șiroind din trup, a împestrițat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a șoptit că din acea zi toți creștinii vor vopsi ouă roșii. În felul acesta, ouăle roșii au devenit un simbol al Învierii Mântuitorului.
Pe lângă tradiţionalele ouă roşii, cozonac, miel şi pască, obiceiurile pascale româneşti sunt îmbogăţite de tradiţiile regionale.

În Bucovina, în noaptea de Paşte, există obiceiul aprinderii „focurilor de veghe”. Pe dealuri şi coline sunt aprinse focuri puternice care ard toată noaptea. În jurul lor, se adună sătenii care povestesc întâmplări din viaţă lui Iisus, iar băieţii sar pe deasupra focului, pentru a îndepărta duhurile rele. Tot în Bucovina, se obişnuieşte ca, în noaptea de Înviere, fetele să meargă în clopotniţa bisericii din sat şi să spele limba clopotului cu apa neîncepută. Apa neîncepută presupune că persoana care a scos-o din fântână să nu vorbească până când apa va fi folosită la spălatul clopotului. Apoi, în zorii zilei de Paşte, fetele se spală cu această apă ca să fie frumoase şi atrăgătoare tot anul.
Tot aici, obiceiul străvechi românesc al încondeierii ouălor este ridicat la rang de artă. Motivele folclorice folosite sunt cele tradiţionale (spicul, soarele, frunza şi crucea), dar măiestria cu care sunt pictate aici nu se regăseşte în nicio altă regiune a ţării.

În Transilvania, a două zi de Paşte, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, oferă băieţilor de băut şi câteva mici
daruri. Se spune că acele fete vor avea noroc tot anul, iar bărbaţii care uită de acest obicei, vor fi urmăriţi de ghinion. Mai demult, obiceiul era ca fetele să fie stropite cu apă de fântână.
În ţara Moţilor, în noaptea de Paşte, toaca de la biserică este dusă în cimitir, unde trebuie să fie păzită de către feciorii din sat. Dacă nu reuşesc să o păstreze în siguranţă şi este furată, paznicii care au dat greş vor oferi, a două zi, o masă bogată. Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reuşit, ei vor fi gazdele ospăţului.
În Banat, în dimineaţă zilei de Paşte, copiii se spală pe faţă cu apă proaspătă de la fântână în care s-au pus un ou roşu şi fire de iarbă verde. Masa tradiţională se serveşte doar după ce bucatele au fost tămâiate şi include ciolan de porc fiert, ouă roşii şi friptură de miel.
Tot în Banat, dar şi în Muntenia, există obiceiul că tinerele fete să păstreze în casă lumânarea aprinsă în noaptea de Înviere. Lumânarea respectivă este apoi aprinsă pentru câteva momente, atunci când are loc un eveniment fericit. Cine urmează datina, se spune că are noroc în viaţa personală şi este bine văzut de cei din jur.

În regiunea Sibiului, există obiceiul ca de Paşte să fie împodobit un pom de dimensiuni reduse, un arbust, asemănător cu cel de Crăciun. Doar că, de data această, în locul globurilor
se agăţă ouă vopsite, golite de conţinut. Pomul poate fi aşezat într-o vază şi păstrat ca şi podoabă a casei.
În Maramureş, tradiţia spune că în prima zi de Paşte, e bine ca prima persoană care îţi intră în casă să fie un bărbat. Altfel, va fi discordie în casă în acel an. Dimineaţa devreme, copiii merg la prieteni şi la vecini să anunţe Învierea Domnului, iar gazda îi întâmpină cu ouă încondeiate.
În nordul Sucevei se pregătesc diferite dulciuri speciale cum ar fi „Babele” simbolul
vieţii cumpătate. Prăjitura este făcută din nucă, rahat şi stafide, asemenea cozonacului, doar că această compoziţie se toarnă în forme speciale. „Babele” sunt duse la slujba de Înviere, alături de bucăţele tradiţionale din coşul pascal.

Povestea Iepuraşului de Paşte
Deşi nu e autohton, iepuraşul de Paşte a fost primit cu braţele deschise de toţi copiii, pentru că e
la fel de generos ca Moş Crăciun. În tradiţia noastră populară ouăle vopsite au puteri miraculoase: te apăra de rele, vindecă bolile şi protejează gospodăria.
Se pare că iepuraşul de Paşte îşi are originea în credinţele precreştine ale fertilităţii, când era văzut ca un simbol al renaşterii întregii naturi în perioadă primăverii. Iepurele este un mesager sacru al divinităţii în multe culturi, dar prezenţa lui în tradiţia pascală a fost atestată pentru prima oară în Germania, în anul 1500. Germanii sunt şi cei care au inventat dulciurile în formă de iepuraşi, din aluat şi zahăr, în anul 1800. În aceeaşi perioadă, în Franţa, au apărut primele ouă din ciocolată. În Statele Unite ale Americii, tradiţia iepuraşului de Paşte care aduce cadouri copiilor cuminţi a fost adusă de emigranţii germani. Acum, alături de moş Crăciun, iepuraşul de Paşte cel darnic este prezent în toate ţările creştine.
Consemnat de, Timeea Opreanu – Redactor – Occidentul  Românesc