Târgul de fete de pe Muntele Găina

În fiecare an, pe Muntele Găina se organizează în duminica cea mai apropiată de 20 iulie, sărbătoarea tradițională românească în aer liber, „Târgul de fete“. Sărbătoarea reunește formații artistice din județele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad și din alte județe ale țării, realizând un adevărat festival al cântecului și jocului, al tradițiilor și datinilor strămoșești. Originea acestei sărbători se pierde în negura vremii. Târgul de fete este menționat prima dată în anul 1816, când la târg veneau locuitori ai Apusenilor de pe Crișul Alb, Bihor sau Arieș și schimbau între ei produsele lor tradiționale dar și voia bună și cântecul străbun. Deschiderea tradiționalei sărbători o fac de mulți ani tulnicăresele din Avram Iancu. Pe vremuri, ritualul începea sâmbăta seara, când se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cântau și beau țuică. În zori, apăreau fetele și nevestele, și toată petrecerea se muta pe creasta Găina. Tot atunci, se înfiripa și negoțul: după locul de obârșie, negustorii vindeau fie cireșe și miere, fie rachiu, ciubere sau oale smălțuite. Momentul cel mai important îl reprezenta „târguirea” fetelor. Părinții puneau pe masă plăcintă, găini fripte, palincă, iar tatăl băiatului se înfățișa și începeau „negocierile”. Nu se vând fete pe Muntele Găina. Poate nici nu s-au vândut vreodată. De fapt este vorba de altceva: o sărbătoare a tuturor moților, în care tineri, fete și băieți, joacă, petrec, cântă, fac cunoștință feciorii cu fetele din locuri depărtate, pentru ca apoi, mulți dintre ei să se căsătorească. Lucrul este explicabil și prin aceea că în munții Apuseni, populația este foarte risipită, casele fiind situate unele de altele, la zeci de kilometri. Cu toate că munții, îi țin adunați pe oameni, totuși îi împiedică să treacă ușor și în orice anotimp unii la alții și astfel, din timpuri care au premers istoriei, ei și-au fixat un astfel de loc care le dă tuturor posibilitatea să se adune o dată pe an, să se cunoască, rude, prieteni, și să strângă legăturile între ei. Desigur că, Târgul de pe Muntele Găina, prin tradițiile lui, prin pitorescul lui, prin costumele naționale și varietatea de figuri omenești, constituie o mare atracție. Turistul obișnuit va căuta să ajungă la Muntele Găina pe drumul cel mai scurt și cel mai ușor. Este foarte simplu să realizezi aceasta cu un automobil, până la poalele muntelui, la Vidra. De acolo se urcă destul de ușor. Alții, însă, vor alege cărările de pe creste sau de pe văi, beneficiind de frumoase peisaje cu ținuturi întregi deschise privirii, un neobișnuit amestec de contemporan cu istoric. În Muntii Apuseni, fiecare localitate spune ceva, din timpurile romane pâna în prezent. De la Câmpeni, care este aproape de Muntele Găina, se poate porni de asemenea către Abrud și apoi mai departe spre Roșia Montană, intrându-se astfel în cetatea metalică a Munțiilor Apuseni, în Țara aurului.

Legenda Muntelui Găina

Cândva, demult, oameni și zei își împărțeau deopotrivă cerul și pământul, lumina și întunericul, bucuriile și tristețile. Așa se face că sus, la poalele norilor, sub lăcrimarea sfântă a razelor soarelui, rostogolite ca un pocal de nestemate peste chipul Muntelui Găina ce străjuiește și azi un mănunchi de case din piatră, lemn și cărămidă, locuiau moții. Și tot acolo, își avea culcușul și-o găinușă ce făcea ouă de aur. Se spune că, moții au început s-o ocrotească, să-i închine gânduri, fapte și cântece. Pentru găina lor cu ouă de aur erau în stare să facă moarte de om, astfel că ea se afla în siguranță dintr-un anotimp în altul. O singură dată moții îi vedeau fața, chipul enigmatic și singuratic, cu aripile deschise peste imensitate. Era ziua de Sfântului Ilie, zi în care moții se adunau ca pâraiele în aceeași matcă, să-și spună păsurile, visele, să dea prilej tinerilor să se întâlnească, să se îndrăgească și să se unească pe viață, prin căsătorie. De acești tineri se apropia găina, ce cobora din cuibul ei nevăzut, chiar pe vârful Muntelui Găina, unde astăzi sălășluiește întru eternitate Crucea Iancului. Bătea o dată din aripi și se transforma într-o zână fermecătoare, ce se apropia de tinerii căsătoriți ținând un ou de aur în palme și oferindu-l acestora pentru fericire și viață lungă. Oamenii aplaudau, se rugau, mulțumeau. În aplauzele lor, zâna ridica mâinile spre cer și devenea Găina.

Așa i-au prins anotimpurile pe moți, într-un obicei nestrămutat al iubirii și încrederii, de aceea muntele semeț de aproape de 1500 m înălțime s-a numit și se va numi cât veacurile: Muntele Găina. Dar se spune că, niște oameni nesăbuiți au furat ouăle de aur în timp de zâna era pe un alt munte. Întoarsă acasă și descoperind furtul, zâna s-a suparat atât de rău încât a hotărât să părăsească acel loc pentru totdeauna. A ridicat mâinile la cer, a devenit Găina și-a zburat nevăzută în alt munte. Oamenii s-au supărat, au jelit-o, au implorat-o să se întoarcă, dar minunea nu s-a mai întâmplat. A rămas Muntele Găina, cu vârful acela pleșuv, bântuit de ploi și crivăț, de lacrimi și legendă. Oamenii se întâlnesc mereu cu el, să-l îmblânzească, să-și astâmpere așteptarea, răbdarea, armonia. Se spune ca hoțul ce furase ouăle a căzut într-o prăpastie și ouale s-au pierdut în adânc devenind izvoare. Și de atunci, Apusenii suferă în tăcere.

A consemnat, Timeea Opreanu – Cluj Napoca

Foto: Dan Timoc