Publicația Gândacul de Colorado și jurnalistul Lucian Oprea din Denver – USA
„Gândacul de Colorado” este un ziar al românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, Statele Unite și care ne ține la curent cu activitatea românilor din oricare parte a lumii. Ziarul s-a născut din dorința unui tânăr ziarist „rătăcit” – cum frumos afirma cineva-, prin Statele Unite ale Americii, ca această publicație să fie o punte între românii de pretutindeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2001 a apărut ziarul „Gândacul de Colorado”, ajuns în prezent la numărul 132, cu un tiraj de 5000 de exemplare tipărite și distribuite în 49 de state nord-americane și nouă țări de pe patru continente. Numărul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000. Primul număr a apărut pe o foaie ministerială față-verso, scoasă la o imprimantă achiziționată împreună cu un calculator, cu fondurile strânse într-un an și jumătate pe „pământul făgăduinței”. La început, ziarul a apărut doar pentru cele câteva sute de familii de români din statul Colorado, dorind să fie o mică publicație de informare și divertisment. Ziaristul – fondatorul acestui ziar -, este Lucian Oprea, născut pe 5 august 1975, în orașul Câmpia Turzii, într-o familie de intelectuali. Licențiat în jurnalism și cu un masterat în studii americane la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea a luat în 2000 drumul spre Statele Unite. Ajuns aici, românul a petrecut două zile la New York, după care s-a îndreptat spre Colorado, primind o ofertă de muncă în acest stat. În toamna aceluiași an, s-a stabilit în Estes Park, un orășel frumos, unde locuiește, de altfel, și în prezent. Lucian Oprea este căsătorit cu Codruța Mihaela și au un băiat, cu numele de Alexander Darius, născut la 23 mai 2011. În statul Colorado, s-a împlinit visul său din anii studenției, acela de a avea un ziar propriu. Cu cele două pagini la început, imprimate pe coală ministerială, curând ajunge la patru, apoi la opt, iar în vara anului 2004, sunt scoase 16 pagini de ziar. Costurile de toner pentru imprimantă și timpul alocat acestui lucru, l-au determinat să se îndrepte spre o tipografie adevărată, iar în luna decembrie a anului 2005, apare prima ediție tipărită a „Gândacului de Colorado”, în format tabloid, cu opt pagini.
A conduce un ziar românesc în Statele Unite, cu o echipă de ziariști împrăștiați prin toate colțurile lumii, nu este un lucru ușor. Dar, cu profesionalismul și pasiunea jurnalistului Lucian Oprea, precum și a colaboratorilor săi, s-a finalizat cu bine fiecare număr de ziar. Alegerea denumirii ziarului a fost inspirată, Gândacul de Colorado fiind singura terminologie românească aflată în Dicționarul Explicativ al Limbii Române care are ceva în comun cu America, cu statul în care s-a stabilie jurnalistul Lucian Oprea. Ziarul are știri diverse, este o publicație independentă, neavând nici o apartenență politică sau religioasă. Apare o dată pe lună, de obicei, la începutul lunii. „Gândacul de Colorado” poate fi citit și online. Adresa de web a ziarului este: www.gandaculdecolorado.com „Gândacul de Colorado” are un număr de aproximativ zece colaboratori permanenți și încă șapte care scriu în paginile ziarului în mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat și colaborează cu Lucian Oprea îi amintim pe Vasile Măgrădean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-șef adjunct la revista „Capital”, Marian Petruța din Chicago, actorul Tudor Petruț, filozoful și omul de cultură Mihai Bote, Vavila Popovici din capitala statului Carolina de Nord, laureată a unui important premiu al Uniunii Scriitorilor Români, Octavian Curpaș din Arizona și alții. Ziaristul Lucian Oprea nu are o părere prea bună despre presa americană, acest lucru datorându-se lipsei de obiectivitate în elaborarea știrilor. Unul dintre aceste motive fiind faptul că, pe plan politic, în America există doar două partide politice puternice, acestea fiind și cele care de obicei, dictează „mersul lucrurilor”, iar în România s-a observat tendința într-o direcționare – în stil american, ceea ce nu este un exemplu bun, nu corespunde jurnalismului învățat de generația lui, la școală. Pe de altă parte, se observă apariția multor publicații de scandal, sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denotă că românul se abrutizează pe zi ce trece, trecând de la cultura eminesciană la un amatorism – caracter manelist al inculturii. Ziarele locale încearcă să se mențină pe linia de plutire în ultimul timp, prin a tăia multe din costurile redacționale și a se axa mai mult pe apariția prin Internet. Fiecare publicație va depinde de felul în care va fi structurată, de politica abordată la nivelul managerial și de apariția acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp, sunt factorii care se vor impune, alături de ceilalți de ordin economic. Lucian Oprea este de părere că jurnalismul din Statele Unite se află într-un punct critic în acest moment. Ziariști ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc în fiecare zi… Presa americană scrisă, dar mai ales televiziunile se axează în ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism și pe relatarea știrilor din punctul de vedere al concernului de presă pentru care lucrează reporterii. Presa online însă, a prins mult avânt în ultimii ani și a început să aibă un contur bine definit, în multe situații surclasând celelalte tipuri de presă. Lumea însă, este de părere jurnalistul, va cumpăra întotdeauna presa scrisă, fie că se va afla într-un aeroport, într-o sală de așteptare sau, pur și simplu, plăcerea de a citi ceva tipărit nu poate dispărea… „Este absurd să spui că într-o bună zi nu vor mai fi publicate cărți, din cauza faptului că lumea le poate citi pe ipad-ul personal sau descărca pe Kindle.” Consideră că evoluția ziarului „Gândacul de Colorado” în următorii ani va depinde de mai mulți factori: evoluția presei scrise în lume, posibilitățile financiare și nu în ultimul rând, interesul românilor de a citi un ziar făcut pentru ei.
Deși ediția de luna aceasta (ianuarie, 2013) a fost ultima în care ziarul a apărut în forma tipărită, Lucian speră ca acest ziar să ajungă la un punct în care problema autofinanțării nu se va mai pune, iar în acel moment, publicația se va putea extinde cantitativ și calitativ. Pentru tinerii care doresc să facă jurnalism, îi sfătuiește să încerce să iubească neprevăzutul, să fie obiectivi în tot ceea ce relatează și să fie curajoși în a spune lucrurilor pe nume. Despre comunitatea română din Colorado, jurnalistul explică cum aceasta este afiliată diferitelor biserici și organizații non-profit, dar este destul de unită, lucru care se poate observa în cadrul festivalurilor românești organizate în acest stat. Întrebat într-un interviu cât de des merge în Romania, a declarat că încearcă să plece în fiecare an, dar nu întotdeauna reușește. De fiecare dată însă, când ajunge în România, îl copleșesc amintirile și se gândește cu nostalgie la vremurile de mult apuse… Printre hobby-urile sale se număra filmele, sportul, filatelia, numismatica și nu în ultimul rând, arta. Cea mai mare parte a timpului liber, curajosul, devotatul jurnalist Lucian Oprea și-l petrece alături de soția sa Codruța Mihaela – redactorul revistei sale și de adoratul lor fiu – Alexander Darius.
Octavian D. Curpaș – Surprise, Arizona/USA