Prietenia între lumină și umbră

„Cei ce se prefac prieteni sunt mai periculoși decât dușmanii declarați.” – Marcus Tullius Cicero

Prietenia – acest dar discret și de neprețuit al vieții – nu se impune, nu strigă, nu cere. Ea se așază lin între oameni, precum o punte nevăzută din suflet în suflet. Este, poate, singura formă de iubire care nu cere nimic în schimb, dar oferă totul: timp, sprijin, ascultare, prezență. Într-o lume definită de grabă și relații efemere, prietenia sinceră rămâne o raritate prețioasă, un semn al rafinamentului și al virtuții.

Dar ce se întâmplă atunci când loialitatea devine doar un cuvânt frumos într-un dicționar al intențiilor neîmplinite? Când zâmbetele ascund interese, iar îmbrățișările sunt preludii ale unei trădări atent calculate?

Trădarea într-o prietenie nu este doar o greșeală; ea este o fractură în osatura încrederii, o rană ce sângerează nu la suprafață, ci în adâncul conștiinței. Mai dureroasă decât o despărțire romantică, trădarea unui prieten lasă în urmă nu doar absența cuiva drag, ci și golul întrebărilor: „Cum de nu am văzut?”, „De ce?”, „Ce a avut de câștigat?”. Pentru că, în prietenie, ne deschidem cu o sinceritate rară. Ne arătăm rănile, slăbiciunile și speranțele fragile.

Paradoxal, trădarea devine, în cele din urmă, un profesor tăcut. Ne învață discernământul. Ne învață că nu toți cei care se apropie o fac din dragoste, și că nu toți cei care rămân sunt prieteni. Uneori, oamenii se apropie nu din prețuire, ci din nevoie – pentru un sprijin temporar, o rampă sau o oglindă în care să-și admire propriul ego.

A fi un prieten adevărat înseamnă mai mult decât a oferi ajutor la nevoie. Înseamnă să rămâi loial chiar și atunci când celălalt nu mai are nimic de oferit. Să taci când durerea celuilalt cere liniște. Să fii prezent nu doar la reușite, ci și la căderi. Prietenia adevărată nu se negociază, nu cere aplauze, nu vânează poziții sau avantaje. Se clădește cu răbdare, cu generozitate și cu acel curaj rar care spune: „Sunt aici pentru tine, oricum ar fi.”

Pe de altă parte, există și acele prezențe alunecoase care pozează în prieteni, dar nu cunosc profunzimea sufletească. Sunt „prieteni de vreme bună”, spectatori ai succeselor altora, dar actori principali în scenariile trădării. Pentru ei, relațiile sunt valute de schimb – investesc doar acolo unde pot câștiga. Iar când nu mai ai nimic de oferit, dispar sau, mai grav, îți zdruncină prezentul scotocind prin trecut.

Și totuși, nu trebuie să ne temem de trădare. Ea face parte din viață, iar viața nu este o piesă de teatru cu roluri perfect repartizate. Este o scenă reală, populată de oameni imperfecți, lecții dificile și adevăruri care dor. Prin aceste confruntări, învățăm să distingem prietenia autentică de imitațiile ei ieftine.

În cele din urmă, prietenia rămâne un act de curaj. A fi prieten înseamnă să lași sufletul vulnerabil, știind că unii îl pot răni. Dar înseamnă și să te bucuri de legături rare, ce nu se rup la prima încercare, și de oamenii care rămân, chiar dacă nu sunt perfecți. Ei sunt farurile ce luminează întunericul – dovada că adevărata prietenie există și merită căutată, prețuită și protejată. Pentru că, în ciuda tuturor trădărilor, prietenia rămâne una dintre cele mai rafinate forme de iubire umană.
— Editorialul ediției Occidentul Românesc cu numărul 167, Anul XV, pagina 03 — 

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean

Nota Redacției:

Kasandra a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92 (Millennium), mulți ani editor la prestigiosul ziar Gândacul de Colorado (Denver, Colorado) și redactor-șef la Radio Diaspora Online (Chicago). Licențiată în Informatică de gestiune (Felix C-256) și Științele Comunicării (Investigații), Kasandra înființează în anul 2010 ziarul Occidentul Românesc dedicat românilor din Peninsula Iberică, în special, și celor din lumea occidentală, în general, publicație de limba română, care apare lună de lună, fără întrerupere, în format print și online de peste 15 ani. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România, iar în Spania a fost redactor-șef la primul ziar în limba română din Peninsula Iberică, Român în Lume. A colaborat cu revista Origini și ziarul Noi în Spania din Madrid.