„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”

„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește. Educația creează încredere. Încrederea creează speranță. Speranța generează pacea.” (Confucius)

Uneori facem lucruri pe care nu le cunoaștem și nu le simțim din dorința de a schimba ceva, iar cel mai ușor este să schimbi un bine în rău. A face rău celuilalt din pură plăcere sau din necesitate a fost dintotdeauna o atitudine în care s-a excelat la noi, românii, pentru că răutatea este apogeul bârfei şi al invidiei. Observăm lângă noi pe invidiosul de zi cu zi pe care îl roade de ograda celuilalt și care nu-și vede gunoiul din cea proprie, fiind pus tot timpul pe o competiție bolnăvicioasă alimentată de cei câțiva neuroni adăpostiți în cutia craniană.

Faptul că multora dintre noi ne place mai degrabă să stăm la taclale decât să ne vedem de treabă este arhicunoscut. Şi nu ar fi chiar aşa de rău dacă avem în vedere componenta socială pe care această acțiune o implică. Mai aflăm părerea unuia, a altuia, ne mai interesăm, sau mai exact ne facem că ne „interesăm” de unul sau de altul, în fine, într-un cuvânt – la modă astăzi -, socializăm.

Problema neplăcută este că discuţia ia la cel de-al treilea schimb de replici, caracterul unei bârfe. Ea nu poate fi păstrată pe o linie neutră în care neimplicarea emoţională a participanţilor să primeze. Nu! Anume personaje nu sunt sănătoase până nu se apucă să bârfească şi o fac cu o teribilă nonşalanţă, deoarece pentru ei nu contează prea mult persoana luată la bani mărunţi. Important este să fie una. Astfel, dacă analizăm cu atenţie situaţiile, constatăm că de la cei mai buni prieteni la cei mai aprigi duşmani, toţi sunt luaţi la fel în colimator.

A-l vorbi pe altul „prin spate”, a aduce veşti negative despre cineva sau a le inventa, este cu mult mai interesant decât persoana despre care se vorbeşte. Pentru cei care au devenit maeştri cunoscuți în bârfe, pentru cei care s-au ridicat prin şi datorită ei, doar persoanele care aduc cele mai calde şi bizare ştiri mai au o însemnătate. Dacă îi vezi cumva bântuind palizi pe întunecate coridoare, sau stingheri pe la diverse evenimente, atunci ştii că sunt în căutare de subiecte, ştii că îi roade ceva, că trec prin chinuri creatoare.

O altă trăsătură fundamentală a noastră, adiacentă bârfei, este invidia. Oricine este invidiat pentru orice. Invidia este o stare înnăscută care se hrăneşte din bârfă. Sigur, ca şi pentru bârfă, şi în cazul invidiei este nevoie de timp. Trebuie să ştii exact ce este cu cutare sau cu cutare, trebuie să ai nişte informaţii care nu îţi vin în niciun caz dacă stai liniştit la locul tău şi îţi vezi de treabă.

Specialiștii spun că invidia este de mai multe tipuri. În primul rând avem de-a face cu una bolnăvicioasă, o stare cu adevărat şi fără dubii înnăscută, care poate duce la grave boli psihice ulterioare. Totuşi, nu trebuie uitat că în acest caz se produce cel mai mare rău. Se acţionează fără niciun fel de motivaţie, persoanele invidiate nu sunt alese pe anumite criterii, ci aleatoriu, astfel că toţi cei care se înscriu în anumite tipare au şansa de a deveni pe parcursul timpului, ţinte posibile. Există asemănări comportamentale cu cele ale unui criminal în serie. Ca să te poţi feri de el, trebuie să înţelegi atât motivul declanşării invidiei, cât şi să analizezi ce au în comun persoanele osândite.

Un alt tip de invidie este cel conjunctural. Sunt oameni care în general se ţin departe de bârfe şi de tot ceea ce implică ele. Nu îi interesează prea mult, îşi văd de treaba lor, merg la serviciu, apoi acasă, totul se produce într-un chip deja erodat de rutină. Şi în acest caz, tocmai din prea multă rutină a indiferenţei, poate deveni subit, fără ca altcineva să înţeleagă, adevăratul motiv al unei invidii.

În fine, mai există şi invidia jucată sau falsa invidie. Există persoane care nu au nici în clin nici în mânecă cu alţii, pe care nu le interesează absolut deloc alte persoane, dar care se află la un anumit moment într-un cerc în care trebuie să joace un rol, adică să îndeplinească anumite aşteptări. Atunci aruncă cu nonşalanţă câteva cuvinte în rândurile ascultătorilor, care odată convinşi de buna credinţă a tuturor celor prezenţi, încep să ţină diverse expozeuri pline de invidie şi asezonate cu bârfe.

Deşi această categorie pare să fie cea mai inocentă, în fapt, ea este cea mai periculoasă, pentru că nişte indivizi fără niciun fel de convingere ajung la anumite informaţii pe care le vor reda mai departe fără niciun fel de jenă. Lor nu le va păsa cui vor reproduce cele auzite, cu sau fără propria sare şi propriul piper, pentru că sunt într-atât de detaşaţi de problemă, încât nu doar că nu au de ce să se ascundă, ci privesc totul dintr-o perspectivă plină de umor. O situație comică, care pentru alţii se poate transforma într-o adevărată tragedie.

Oricum ar fi, aidoma bârfei, invidia poate că este la urma urmei un act social. Şi o altă tristă paralelă arată că amândouă, îl pot pune pe cel care se foloseşte sau este cuprins de ele, depinde de la caz la caz, într-o lumină favorabilă în ochii celorlalţi. Desigur, invidia produce mult mai mult rău, atât persoanei care este cuprinsă de ea, cât şi celor care sunt invidiaţi.

Ograda vecinului a fost de când lumea mai interesantă pentru român decât propria ogradă și tot ceea ce se află acolo este un motiv de ranchiună. A observa ce are altul este activitatea de bază, a dori fără muncă ce are celălalt este primul pas spre invidie. Cu toţii ştiu mai bine ce posedă sau ce au făcut persoanele din anturajul lor, astfel încât, încep să facă anchete peste anchete, asupra diverselor ogrăzi.

În orice caz, nu este deloc de mirare cum de turnătorii au fost, sunt şi vor fi în nația noastră, la atât de mare căutare. Pe nimeni nu trebuie să mire că va fi învinuit într-un anumit moment al vieţii pe drept sau pe nedrept, de diverse lucruri. Sunt oameni care vor să toarne şi oameni care vor să audă, asta e tot. Ba nu: amândouă categoriile vor să facă rău!

Deseori mă întreb cu ce se „hrănesc” aceste sentimente. Locul sentimentului de bun concetățean, amic sau prieten este luat de pornirea de a face rău altuia, de dușmănie și invidie. Respectul a fost detronat de către obrăznicie, iar ordinea de către confuzie. Uităm că aceste „calități” ne dezbină iar dezbinați devenim vulnerabili. Fiind vulnerabili, cineva va profita din plin. Apoi ne vor lăsa cu degetul în gură întrebându-ne copilărește unii pe alții: de ce? Vrem identitate la nivel național, dar uităm de identitatea individuală. O identitate implică valori, iar noi nu putem pretinde ceea ce nu suntem.

„Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat.”  (Immanuel Kant)

Autor editorial: Kasandra Kalmann Năsăudean (Regatul Spaniei)
Foto: chegg.com/
Nota Redacției:

Kasandra Kalmann Năsăudean, jurnalist de investigații, membru CCNMA, a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92-FM (Millennium) Santa Susana (CA), editor la prestigiosul ziar Gândacul de Colorado (Denver) și redactor-șef la Radio Diaspora Online – Chicago, Statele Unite ale Americii. Licențiată în Informatică de gestiune (Felix C-256) și Științele Comunicării (Investigații), înființează în anul 2010 ziarul Occidentul Românesc dedicat tuturor românilor din Peninsula Iberică și de pretutindeni, publicație de limbă română, care apare lună de lună, fără întrerupere de peste 12 ani. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România, iar în Spania a fost redactor-șef la primul ziar în limba română din Peninsula Iberică, Român în Lume, a colaborat cu revista Origini și ziarul Noi în Spania din Madrid. Este autor a volumului bilingv Destine distruse de comuniști (Coautori: Michael Harrison Cronkite și Cristian Ioanovics Guitars), coautor la volumul The Mists of Time (Din negura vremii) publicat în 2011 (LA, Pars Books & Publishing) și în alte cinci documentare dramatice aflate în investigație jurnalistică, alături de Michael Harrison Cronkite, șef de lucrări.