Leganés: 5 Iulie – Praznic creștinesc
Parohia Ortodoxă Română din Leganés îşi sărbătoreşte în ziua de 5 Iulie ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul. Cu ocazia acestei sărbători, Parohia Leganés îi invită pe toţi iubitorii de praznic creştinesc la o suită de slujbe care vor avea loc la Biserica parohială, situată în Calle de San Valeriano nr 5, Leganés, după următorul program:
Joi, cu începere de la orele 19:00 – Priveghere (slujba Sfântului Atanasie Atonitul); va sluji un sobor de preoţi, în frunte cu pr. Dorin Sas de la Parohia Valdemoro, Consilier Eparhial pe problema pastorale și liturgice al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.
Vineri, cu începere de la orele 10:00 – Sfânta Liturghie; rugăciunile vor fi rostite în limbile română şi spaniolă de către un sobor de preoţi în frunte cu pr. Marius Picu, protoiereu al Protopopiatului Madrid. La această slujbă am invitat şi câţiva preoţi catolici, care vor asista alături de toţi acei credincioşi catolici spanioli doritori să cunoască din comorile Ortodoxiei româneşti.
Duminică, cu începere de la orele 10:00 – Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. După slujbă, ne vom delecta cu un moment artistic oferit de cei mai tineri fii ai Parohiei, care s-au străduit să înveţe câteva poezii. La final, masa frăţească, agapa, va fi din nou momentul apropierii dintre credincioşi şi Părintele Episcop Timotei.
Preot Alin Lucian Apahidean – Biserica Ortodoxă Leganés