IEH a lansat “Ghidul Mediului Asociativ Românesc din afara graniţelor ţării”

9

FullSizeRender

În toate ţările în care locuiesc români există biserici româneşti, organizaţii non-guvernamentale, instituţii culturale, asociaţii studenţeşti, publicaţii în limba română prin care românii încearcă să-şi păstreze limba naţională, tradiţiile şi obiceiurile româneşti, dar şi o cât mai bună legătură cu patria mamă.

Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni a clasificat pentru fiecare ţară toate datele referitoare la aceste entităţi din diverse surse la care a avut acces: Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale. Toate informaţiile primite au fost trecute într-un ghid informativ al mediului asociativ românesc din afara graniţelor ţării.

Doamna Zvetlana Preoteasa, director general al IEH consideră că , în zilele noastre, diaspora a ajuns să reprezinte problema întregii ţări, nu doar a unei instituţii din statul român, de aceea consideră că o bună comunicare între toate instituţiile statului, societatea civilă, mass-media pe de-o parte şi diaspora românească, fie că este vorba de cea istorică sau cea economică, pe de altă parte, este absolut necesară .

Este foarte posibil ca unele asociaţii, biserici, fundaţii, şcoli, etc., să nu fie regăsite în acest ghid, deşi ele fiinţează, poate unele dintre ele chiar de mult timp. Acest lucru este doar din cauza unei destul de restrânse baze de date pusă la dispoziţie specialiştilor IEH. Acesta este motivul pentru care colectarea de date este continuă , iar următorul ghid va fi mai cuprinzator.

   Directorul General al IEH, Zvetlana Preoteasadoreşte ca în următoarele luni, acest ghid informativ să poată ficonsultat şi în format online.

   Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni, este organizat şi funcționează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie , în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni.

   Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români în cadrul comunităţilor istorice româneşti din afara teritoriului României şi nu numai.

Pentru informaţii suplimentare, va rugăm contactați departamentul de Comunicare al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni pe adresele de mail office@ieh.ro şi ramona.mezei@ieh.ro sau la numărul de telefon 0743078396. Persoana de contact: Ramona Mezei, responsabil Departament Comunicare IEH