Echipa României, 6 medalii și locul I pe echipe la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori 2022

182

Lotul olimpic de matematică al României a obținut 6 medalii (două medalii de aur, trei medalii de argint și o medalie de bronz) și locul I pe echipe la cea de-a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică (BMO) pentru seniori (4 – 9 mai, Agros, Cipru), se precizează într-un comunicat al ME.

Medaliații cu aur sunt Andrei Moldovan (clasa a XI-a) și David-Andrei Anghel (clasa a X-a), elevi la Liceul Internațional de Informatică din București.

Medaliile de argint au fost adjudecate de Diana Țolu (clasa a XII-a) și Robert Dragomirescu (clasa a XI-a), elevi la Liceul Internațional de Informatică din București, respectiv Andrei-Giovani Chiriță (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București).

Radu-Andrei Lecoiu, elev în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București, a obținut medalia de bronz.

În clasamentul țărilor participante, performanțele individuale cumulate au plasat România pe locul I (cu un total de 168 de puncte din 240 posibile).

Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (lider de echipă) și lect. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara (lider adjunct).

La ediţia din acest an a Olimpiadei Balcanice pentru seniori (competiţie de nivel regional), prima în format fizic după anul 2019, au participat echipe din 15 state: Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România şi Serbia (state membre cu statut permanent) şi Arabia Saudită, Azerbaidjan, Italia, Kazahstan şi Marea Britanie (invitate).