Vavila Popovici: Cugetări

tumblr

Miracolul se ivește când gândim adânc și obsesiv

și ne lăsăm ademeniți de brațele visului.

***

După zborul de o zi,

Orice albină

Își caută stupul.

***

Păstrând în căușul său puțina lumină,

pământul ajută gândului,

străluciri năucitoare a înălța!

***

În fata frumuseții naturii sau a unei opere de artă sau a rândurilor scrise cele mai înalte simțiri se traduc prin tăceri.

Începi să vorbești după ce simțirile s-au revărsat în mintea ta.

Dar, fiecare simte altfel, gândește altfel.

Impresia finală este suma împărțită la doi.

***

Sănătatea și buna dispoziție face pe om puternic.

Boala și indispoziția îi distrug energia.

***

Cititorii sunt prietenii scriitorului, nu criticii, aspri judecători.

***

Scrie ceea ce simți, ceea ce vezi. Poate cuvintele tale se vor înscrie pe aceeași lungime de undă a unor cititori. Atunci vei știi că ai scris nu numai pentru tine.

***

Trupul ne merge, sufletul ne zboară.

***

Este adevărat că nu suntem atât de curați ca să judecam pe alții, dar nici nu-i putem lăsa să meargă pe un drum prost ales. Din altruism, le putem deschide ochii spre a vedea calea cea adevărată. Dar înainte de a-i judeca, să supunem judecății mintea noastră.

***

Omul a cucerit multe războaie, doar în războiul cu moartea, se lasă învins.

***

În apropierea morții omul își suprimă dorința de a mai dori ceva, dar nu și speranța întru ceva.

***

Orice înfrângere trebuie utilizată ca o verificare a propriei tale puteri.

***

Omul este ca o floare: dintr-o sămânță răsare,

un strop de parfum lumii dăruiește,

și-apoi, asemenea florii, se veștejește.

***

Mi-ai arătat potecile pe care trebuiau străbătute;

pe ultima potecă m-ai lăsat singură, ca drumul vieții să-l duc până la capăt.

***

Cărțile m-au smuls din brațele morții.

***

Gândul hoinărește liber, naște cuvinte; în limba pe care ai vorbit-o toată viața gându-ți gândește.

***

Unii spun că adevărat este ceea ce simți, alții ceea ce îți imaginezi și alții ceea ce iubești.

***

Orice creație pornește dintr-un foc al inimii și arzând naște scântei ale minții.

***

Ceru-i veșnicie, pământul – trudnică vremelnicie.

***

Pământ fiind sferic, unde-și poate avea porțile?

***

Timpul, acest prinț al cosmosului,

iluzionându-se cu tinerețe veșnică

și viață fără de sfârșit!

***

Cerbii mugind,

piatra spărgându-se-n bucăți,

lacrimile sufletele deschizând,

iubirea – fiară devorând

iluziile surpate.

***

De fiecare dată mă străduiesc

întregul vis să nu moară.

O parte din el, inima să-l păstreze.

***

Ce tinerețea ne-aduce în dar,

poate nu știm, la timpul cuvenit,

în de ajuns să prețuim.

***

Numai iubirea ne poate reda energia, optimismul,

încrederea, pofta de viață!

Cerului, prin rugăciuni sa cerem!

***

Dă drumul gândurilor,

concretizează-ți visurile,

așterne-le pe hârtie cu sinceritate,

târziu nu va fi niciodată!

***

Nu contează câte ierni lași în urma ta,

ci cât de intens le-ai simțit puritatea.

***  

Grijile zilnic în față venind,

clipele trăite-n spate fugind.

***

Mă sperie uneori glasul meu prevestitor,

deși recunosc – îmi poate fi folositor.

***

Amăgirea idee salvatoare a ființei fiind,

legată de lanțul de aur al speranței,

schimbarea clipelor viitorului dorind,

putere de a merge mai departe dând.

***

Timpul prea bine ne cunoaște,

el – lăsându-se prea puțin cunoscut…

***

Recunoaștem greșelile după ce le-am făcut.

Important este să închidem ușile sufletului

pentru alte greșeli.

***

Căci omul are-totdeauna de ales

între a fi un leu

sau un iepure fricos.

***

Omul este ca o floare: dintr-o sămânță răsare,

un strop de parfum lumii dăruiește,

și-apoi,

asemenea florii, se veștejește.

Vavila Popovici – Carolina de Nord/USA

Citește și