Vavila Popovici: Cugetări
Miracolul se ivește când gândim adânc și obsesiv
și ne lăsăm ademeniți de brațele visului.
***
După zborul de o zi,
Orice albină
Își caută stupul.
***
Păstrând în căușul său puțina lumină,
pământul ajută gândului,
străluciri năucitoare a înălța!
***
În fata frumuseții naturii sau a unei opere de artă sau a rândurilor scrise cele mai înalte simțiri se traduc prin tăceri.
Începi să vorbești după ce simțirile s-au revărsat în mintea ta.
Dar, fiecare simte altfel, gândește altfel.
Impresia finală este suma împărțită la doi.
***
Sănătatea și buna dispoziție face pe om puternic.
Boala și indispoziția îi distrug energia.
***
Cititorii sunt prietenii scriitorului, nu criticii, aspri judecători.
***
Scrie ceea ce simți, ceea ce vezi. Poate cuvintele tale se vor înscrie pe aceeași lungime de undă a unor cititori. Atunci vei știi că ai scris nu numai pentru tine.
***
Trupul ne merge, sufletul ne zboară.
***
Este adevărat că nu suntem atât de curați ca să judecam pe alții, dar nici nu-i putem lăsa să meargă pe un drum prost ales. Din altruism, le putem deschide ochii spre a vedea calea cea adevărată. Dar înainte de a-i judeca, să supunem judecății mintea noastră.
***
Omul a cucerit multe războaie, doar în războiul cu moartea, se lasă învins.
***
În apropierea morții omul își suprimă dorința de a mai dori ceva, dar nu și speranța întru ceva.
***
Orice înfrângere trebuie utilizată ca o verificare a propriei tale puteri.
***
Omul este ca o floare: dintr-o sămânță răsare,
un strop de parfum lumii dăruiește,
și-apoi, asemenea florii, se veștejește.
***
Mi-ai arătat potecile pe care trebuiau străbătute;
pe ultima potecă m-ai lăsat singură, ca drumul vieții să-l duc până la capăt.
***
Cărțile m-au smuls din brațele morții.
***
Gândul hoinărește liber, naște cuvinte; în limba pe care ai vorbit-o toată viața gându-ți gândește.
***
Unii spun că adevărat este ceea ce simți, alții ceea ce îți imaginezi și alții ceea ce iubești.
***
Orice creație pornește dintr-un foc al inimii și arzând naște scântei ale minții.
***
Ceru-i veșnicie, pământul – trudnică vremelnicie.
***
Pământ fiind sferic, unde-și poate avea porțile?
***
Timpul, acest prinț al cosmosului,
iluzionându-se cu tinerețe veșnică
și viață fără de sfârșit!
***
Cerbii mugind,
piatra spărgându-se-n bucăți,
lacrimile sufletele deschizând,
iubirea – fiară devorând
iluziile surpate.
***
De fiecare dată mă străduiesc
întregul vis să nu moară.
O parte din el, inima să-l păstreze.
***
Ce tinerețea ne-aduce în dar,
poate nu știm, la timpul cuvenit,
în de ajuns să prețuim.
***
Numai iubirea ne poate reda energia, optimismul,
încrederea, pofta de viață!
Cerului, prin rugăciuni sa cerem!
***
Dă drumul gândurilor,
concretizează-ți visurile,
așterne-le pe hârtie cu sinceritate,
târziu nu va fi niciodată!
***
Nu contează câte ierni lași în urma ta,
ci cât de intens le-ai simțit puritatea.
***
Grijile zilnic în față venind,
clipele trăite-n spate fugind.
***
Mă sperie uneori glasul meu prevestitor,
deși recunosc – îmi poate fi folositor.
***
Amăgirea idee salvatoare a ființei fiind,
legată de lanțul de aur al speranței,
schimbarea clipelor viitorului dorind,
putere de a merge mai departe dând.
***
Timpul prea bine ne cunoaște,
el – lăsându-se prea puțin cunoscut…
***
Recunoaștem greșelile după ce le-am făcut.
Important este să închidem ușile sufletului
pentru alte greșeli.
***
Căci omul are-totdeauna de ales
între a fi un leu
sau un iepure fricos.
***
Omul este ca o floare: dintr-o sămânță răsare,
un strop de parfum lumii dăruiește,
și-apoi,
asemenea florii, se veștejește.
Vavila Popovici – Carolina de Nord/USA