Radu Popa: Urmările uraganului Brexit

Cea mai importantă știre internațională a lunii este, fără îndoială, confirmarea Brexit-ului. Dar care este adevăratul scop al procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană? Se știe că englezii sunt un popor conservator. Nu mai vor legi impuse din exterior și țin foarte mult să îşi protejeze identitatea, cultura şi libertatea natională, aşa cum cred ei de cuviință. Sau, dacă ar fi să o spunem într-o limbă mai neaoșă, englezii își doresc să spună stop ”ţiganizării” țării lor, adică să oprească afluxul de rebuturi culturale din alte ţări.

În balanţa deciziei au fost libertatea de auto-determinare versus nevoia de integrare economică în ceva mai mare. Libertatea a învins. Englezii vor să continue să conducă pe stânga, să îşi păstreze moneda naţională, să îşi bea în tihnă berea caldă în serile ceţoase, să facă comerţ liber cu fostul lor imperiu şi să participe la ce alianțe şi acţiuni militare vor. Fără însă a mai cere voie de la Bruxelles.

Opiniile pro-Brexit şi anti-Brexit au fost împărţite prin vot pe muchie de cutit. Poate că electoratul a fost un pic manipulat de către conservatori. Dar cărţile sunt acum jucate. Adevăratul conducator al Angliei nu este nici parlamentul, nici regina, nici guvernul, nici alegătorii, nici bancherii – ci o fiinţă vie numită “Cultura naţională britanică”.

“Vom părăsi UE pe 31 Octombrie” a anunţat pompos ca un păun premierul de mucava Boris Johnson. “Semnarea acestui document înseamna că vom recăpata controlul asupra legilor noastre in ziua Brexit”. Dar, în perspectiva istoriei, premierii englezi nu sunt autocrați sau vizionari cu puteri nelimintate care taie şi spânzură ca Stalin, Alexandru cel Mare sau Napoleon. Premierii britanici sunt doar instrumente ale istoriei, reprezentări ale stării şi voinţei naţiunii (mai bine zis ai “Culturii naționale britanice”). Premierul Boris Johnson nu este un vizionar curajos, ci un biet pix cu care s-a semnat Brexit-ul. Tot aşa, Theresa May a fost încarnarea dilemei şi confuziei naţionale după vot. Margaret Thatcher un vârf de lance. Neville Chamberlain, expresia împăciuitorismului după pierderile înfricosătoare din Razboiul 1, iar Winston Churchill biciul imperiului trezit la realitate.

Adevaratul scop al Brexit-ului este independenţa!

Imperiul britanic a fost suficient de mare şi înainte de UE, iar Anglia este suficient de diferită de UE ca să își imagineze că nu au de ce să fie forţaţi să înghită ordine de la Bruxelles. Să nu ne îngrijorăm însă. Anglia nu pleacă nicăieri. Tot parte din familia Europeană va rămâne (la fel ca Elveţia, Norvegia sau, de ce nu, Serbia). De două ori în trecut Anglia a intervenit militar ca să salveze Europa de la dezastru. Şi o va mai face şi în viitor dacă este nevoie. Dar o va face ca o locomotivă independentă, nu ca un vagon oarecare.

Divorţul Brexit nu e fără costuri. Se estimează pierderi de peste 100 miliarde de dolari. Asta este însă puțin, comparat cu economia Angliei de 3 trilioane pe an. Adevăratul risc va fi însă posibila scindare de teritorii; Scoţia şi Irlanda de Nord s-ar putea separa ca sa rămână cu EU, sau poate că nu. Poate că vor găsi o formulă de compromis. Colaborarea economică a Angliei cu SUA, Canada, Rusia, Japonia şi India va creşte.

Privit din perspectivă mai largă, Brexit-ul s-ar putea să favorizeze noul macro-colos industrial (USA/Marea Britanie/EU/India/Rusia) în defavoarea Chinei. Bruxelles-ul va deveni şi el mai grijuliu cu politica pumnului în gât. EU nu işi va permite prea multe Exit-uri şi va deveni mai tolerant faţă de libertatea socio-economică şi culturală a statelor membre. Dusă e vremea când un cancelar străin dădea cu pumnul în masă, iar țările membre se supuneau înfricoşate ca să nu își piardă finanţarea.

Autor: Radu Popa

Editorial integral pe Știrile Transilvaniei

Citește și