Există cărți care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți în care literatura devine formă de rezistență, de mărturie și de reconstituire morală. Printre acestea se înscrie cu forță și autenticitate volumul „Sub semnul lupului alb” de Smaranda Kafka, lansat recent la București, în prezența autoarei, stabilită de peste trei decenii în Australia. Un eveniment editorial care, dincolo de reverența firească față de o operă bine scrisă, recuperează fragmente dintr-o memorie comună și le resemnifică în cheia lucidității și a reflecției profunde.
Romanul nu este doar o cronică amară a epocii ceaușiste, așa cum inspirat remarca jurnalista Luminița Voinea în articolul său, ci și un manifest literar despre puterea de a nu uita. În lumea în care tentația relativizării trecutului crește alarmant, Smaranda Kafka scrie cu rigoarea unui istoric și nervul unui romancier autentic despre o generație forțată să se adapteze absurdului, să supraviețuiască fără a-și trăda complet conștiința.
Personajul principal, Silvana, este o tânără absolventă a unei facultăți de prestigiu, ale cărei aspirații sunt înăbușite nu de lipsa de pregătire sau de valoare, ci de absurdul unui sistem care excludea pe criterii de domiciliu. Într-un București interzis celor fără buletin „de capitală”, în plin delir birocratic și ideologic, tânăra este silită să accepte exilul în provincie, o condamnare simbolică ce devine, în fond, o formă de inițiere brutală în lumea adultă.
Smaranda Kafka redă cu măiestrie România anilor ’80, o țară a frigului, a întunericului, a foamei și a fricii, dar și a rezistențelor mici, a solidarităților discrete, a gesturilor care păstrează o umanitate fragilă. Galeria de personaje nu este o defilare de tipologii ideologice, ci o demonstrație de rafinament psihologic: fiecare trăiește într-un registru al griului moral, fiecare încearcă să-și salveze demnitatea într-un sistem care o calcă în picioare zilnic.
„Sub semnul lupului alb” se înscrie astfel în linia marilor romane de memorie post-totalitară. Dar, spre deosebire de alte scrieri care aleg tonul patetic sau revizionist, Kafka propune o voce echilibrată, confesivă, cu o asumare completă a vulnerabilității și a curajului de a privi în urmă fără ură, dar și fără indulgență.
Nu este deloc întâmplător că autoarea a fost distinsă, în anul 2022, cu Trofeul Excelenței Românești acordat de publicația Occidentul Românesc, în semn de recunoaștere a valorii și coerenței unei opere literare scrise departe de țară, dar întotdeauna cu țara în inimă. Căci Smaranda Kafka, în pofida geografiei exilului, nu a părăsit niciodată România profundă, aceea a limbii materne, a memoriei colective și a conștiinței morale.
Scriitoarea, originară din Șofronea, județul Arad, cu o carieră academică solidă și o biografie intelectuală demnă de admirație, reușește să fie, prin fiecare volum publicat, o voce a lucidității și a eleganței, un model al scriitorului care nu se lasă corupt de mode sau resentimente, ci își scrie adevărul cu rigoare, emoție și o subtilitate care merită citită, comentată și transmisă.
Astăzi, mai mult ca oricând, când memoria pare o povară, iar trecutul un subiect evitat sau instrumentalizat, cărțile Smarandei Kafka ne aduc aminte că literatura poate fi și trebuie să rămână un act de igienă morală. Iar Sub semnul lupului alb nu este doar o carte despre trecut, este o oglindă pentru prezent și o lecție pentru viitor.
A consemnat: Occidentul Românesc
Sursă informații și foto: Radio România Actualități