Stagiu de practică în cadrul Ambasadei României la Madrid

287

Studenţii, masteranzii, doctoranzii și absolvenţii aflaţi la început de carieră, cetăţeni români, pot efectua stagii de practică de până la 3 luni în cadrul Secţiei Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei, timp în care pot dobândi experienţă în lucrul cu publicul şi servicii consulare. De asemenea, în funcţie de necesităţi, stagiarii vor fi implicaţi în alte activităţi ale Ambasadei, precum organizarea de evenimente, muncă de documentare etc.

Stagiul se desfăşoară strict pe bază de voluntariat, nefiind remunerat. Stagiarii trebuie să îşi asigure singuri cheltuielile de întreţinere, cazare şi transport pe toată perioada stagiului la Madrid. Durata stagiului poate fi de minimum 1 lună şi de maximum 3 luni, fiind preferate stagii pe o durată mai mare în intervalul menţionat. Programul zilnic de derulare a stagiului coincide cu programul de lucru al misiunii diplomatice. Ca urmare a cerinţelor speciale ale activităţii într-o ambasadă, stagiatura are loc în afara sistemului universitar de practică din Spania.

Trimite dosarul tău la adresa madrid.comunitate@mae.ro, cu subiectul “Stagiu”, în care vei include următoarele documente:

➡️ Curriculum Vitae în limba română;

➡️ scrisoare de motivație, în care să fie prezentat succint scopul şi obiectivele principale pentru care se solicită stagiul de pregătire (copie scanată), în limba română;

➡️ scrisoare de recomandare din partea unui profesor/angajator (copie scanată) în limba română sau în limba spaniolă;

➡️ carte de identitate/paşaport (copie scanată).

Cunoaşterea foarte bună a limbilor română şi spaniolă este obligatorie (scris şi vorbit). În cazul selecției dosarului, candidatul va fi invitat la sediul Ambasadei pentru un scurt interviu.