SCRISOARE DESCHISĂ adresată Departamentului pentru Românii de Pretutindeni în legătură cu proiectul de Ordonanță de Urgență privind reorganizarea instituției

2.951

Asociația El Occidente Rumano, editor al publicației independente Occidentul Românesc face publică poziția transmisă în cadrul consultării publice lansate de DRP în 21 august 2025, privind proiectul de Ordonanță de Urgență pentru reorganizarea instituției.

În calitate de entitate editorială activă de peste 15 ani în sprijinul comunităților românești din diaspora, ne exprimăm îngrijorarea profundă față de modul în care această consultare a fost organizată: fără dezbatere reală, fără transparență procedurală și fără o evaluare a impactului asupra celor vizați, românii de pretutindeni.

În data de 26 august 2025, Occidentul Românesc a transmis către DRP un document oficial în care:

  • am semnalat absența unui proces real de dialog;

  • am atras atenția asupra caracterului pur birocratic al reorganizării;

  • am formulat solicitări concrete privind transparența, pluralismul și accesul echitabil la fonduri.

Publicația Occidentul Românesc a fost, în perioada 2022 – 2025, exclusă sistematic din finanțările DRP, deși:

  • am depus proiecte conforme cu ghidurile;

  • am oferit dovezi clare ale impactului nostru în diaspora;

  • am fost ignorați complet în favoarea unor entități obscure sau aliniate politic.

Acest tratament este parte a unui model instituțional netransparent, pe care avem datoria să-l expunem public.

Ce solicităm:
  1. Includerea punctului nostru de vedere în raportul oficial al consultării.

  2. Un răspuns motivat la cererea prealabilă transmisă DRP.

  3. Asigurarea unor proceduri corecte, echitabile și nediscriminatorii în raport cu toți actorii din diaspora.

  4. O reală reformă a DRP, nu doar o fuziune birocratică.

Poziția transmisă poate fi consultată integral aici: Propuneri_OUG_DRP_26.08.2025_El Occidente Rumano

Pentru orice răspuns oficial, DRP poate contacta redacția noastră la: redactia@occidentul-romanesc.com

Redacția Occidentul Românesc
Publicația românilor din Occident, cu prioritate în Peninsula Iberică
Independentă, demnă, neînregimentată
Din 2010, cu voce proprie și răspundere editorială.

Asociația El Occidente Rumano, Regatul Spaniei
CIF G-86629631