Scriitorul român Eugen Chirovici devine milionar în Marea Britanie, cu romanul Cartea Oglinzilor (The Book of Mirrors)

206

Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor) a românului Eugen Chirovici (stabilit în Marea Britanie), va fi publicat simultan în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, în ianuarie 2017, iar într-un interval de aproximativ şase luni după această dată şi în celelalte ţări care au cumpărat drepturile de publicare (Germania, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Brazilia, Israel, Rusia, Japonia, China, Ungaria, Cehia, Polonia, Grecia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia şi Indonezia), potrivit informaţiilor publicate de autor pe pagina sa personală de Facebook. Cartea va fi publicată în România de editura Rao în februarie 2017, după cum arată şi informaţiile de pe pagina editurii.

Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor), îl vor transforma pe scriitorul român Eugen Chirovici în milionar, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

Chirovici are 52 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” – este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.

”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.

”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (…). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.

Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor ’80. Romanul începe cu primriea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului – student la Princeton la momentul crimei – oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”

Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.