Acest text face parte din seria „Psihologia de buzunar (cu dinți)”, rubrică de analiză critică, ironie lucidă și observație civică necosmetizată semnată de jurnalistul Ciprian Pădure stabilit în Marea Britanie.
Într-o lume în care birocrația mimează reforma, iar consultarea publică devine o piesă de teatru jucată cu decoruri de PDF și adrese generice, episodul de față mușcă elegant din cortina poleită a democrației de fațadă.
Satira este usturătoare dar necesară. Mai ales când aplauzele sunt cerute în absența spectacolului real.
Românii din diaspora tocmai au fost invitați, cu solemnitatea unei decorații inutile, să participe la consultarea publică privind reorganizarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Aplauze. Avem, iată, democrație participativă. De vitrină.
Proiectul de Ordonanță de Urgență e pe site, PDF-urile sunt îngrijite, limbajul este tehnocrat, iar temeiul legal e întins pe coloane ca o față de masă la recepție. Se vorbește despre fuziuni, despre reducerea posturilor cu 28%, despre eficientizare și digitalizare, toate în numele unui ideal bugetar superior: să facem economie, dar să păstrăm controlul.
Numai că între realitate și poveste e o prăpastie pe care nicio consultare publică cu termen de 10 zile și adresă de e-mail generică n-o mai poate acoperi.
Cine sunt „consultanții” din diaspora?
Cine trimite propuneri?
Cine chiar crede că vor fi luate în seamă?
Realitatea e simplă: DRP face ce vrea. Cum vrea. Când vrea.
Restul e decor. Diacritice răsturnate în documente oficiale și praful fin al participării formale.
Fuziunea cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova? Un paravan birocratic, nu o reformă. Posturi desființate pe hârtie, salarii „armonizate” la maxim, personal preluat „pe bază de protocoale”, autoturisme în minus și digitalizare în plus. Dar esența rămâne: aceiași oameni, aceeași schemă, același dispreț pentru opinia publică autentică.
Impactul social, cultural, economic, ecologic sau asupra drepturilor omului? „Actul normativ nu se referă la acest subiect.” (Se referă doar la bugete, posturi și „încredințări de responsabilitate.”)
În fond, e doar o operațiune de igienizare a aparențelor. DRP nu devine mai transparent, ci mai compact. Mai puțin vizibil în haosul administrativ, dar la fel de eficient în a aloca bani discreționar și în a ignora publicațiile independente, comunitățile incomode, vocile care nu se încolonează.
Consultarea e doar un colț de hârtie albă atașat unei hârtii galbene: „Dacă doriți să sugerați ceva, aveți voie. Dar nu vă așteptați să conteze.”
Diaspora nu mai e demult un partener. E un fundal util în campanii, o linie de buget pentru tabere de vară și reviste cu copertă lucioasă, o masă de manevră electorală cu duhul blând și buzunarul gol.
Suntem consultați? Poate.
Suntem ascultați? Niciodată.
Satira este usturătoare, dar necesară. Mai ales când aplauzele sunt cerute în absența spectacolului real.
Autor: Ciprian Pădure (Anglia), redactor la Occidentul Românesc, rubrica „Psihologia de buzunar (cu dinți)”
Nota Redacției: Textul de mai sus este un pamflet. O formă literară ascuțită, dar legitimă, care îmbracă ironia în haine de gală și adresează întrebări incomode cu zâmbetul pe buze. Nu este o anchetă, nici o biografie, ci o reacție culturală și civică la un fenomen recurent. Orice asemănare cu realitatea este intenționată, dar tratată în registru satiric. Pamfletul se încadrează în sfera opiniei protejate de libertatea de exprimare.