Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Dan Cioloș, fost comisar european pentru Agricultură

dacian_ciolos_73b2096228

Presa internaţională relatează despre decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-l desemna pe Dacian Cioloş în funcţia de prim-ministru, notând că fostul comisar european este un tehnocrat, în prezent consilier al şefului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Fostul comisar european Dacian Cioloş, desemnat prim-ministru în România”, titrează ziarul francez Le Monde.

„Preşedintele român Klaus Iohannis l-a desemnat marţi premier pe fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloş, după demisia lui Victor Ponta în urma incendiului produs la un club din Bucureşti”, comentează Le Monde, notând că Cioloş, în vârstă de 46 de ani, este consilier pentru Securitatea Alimentară al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Informaţia despre desemnarea lui Dacian Cioloş în funcţia de prim-ministru a fost preluată şi de Agenţia France-Presse, precum şi de cotidianul francez Le Figaro.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe fostul comisar european Dacian Cioloş, un tehnocrat, în fruntea unui guvern cu o largă susţinere, în locul celui condus de Victor Ponta, care a demisionat săptămâna trecută pe fondul furiei publice generate de incendiul produs într-un club de noapte”, relatează agenţia britanică Reuters.

„Un fost comisar european, desemnat prim-ministru al României”, titrează agenţia de ştiri Bloomberg. „Cioloş, în vârstă de 46 de ani, fost comisar UE pentru Agricultură, este în prezent consilier al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker”, aminteşte Bloomberg.

Preşedintele României l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru pe fostul comisar european Dacian Cioloş”, titrează agenţia americană Associated Press.

Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloş a fost desemnat, marţi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier al României, Iohannis precizând că soluţia agreată cu partidele politice, cu foarte mici excepţii, este cea a unui guvern de tehnocraţi.

Citește și