Partea plină a unui pahar golit de conținut

„- Încearcă să priveşti partea plină a paharului, îmi spuse Ştefan, un prieten de care mă legau multe amintiri şi experienţe din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Totul nu este decât un joc al percepţiei, adăugă după câteva momente de tăcere, un joc al modului în care priveşti lucrurile, aceeaşi realitate putând să îţi apară preponderent cu posibilităţile pe care ţi le oferă sau dimpotrivă, cu ameninţările şi restricţiile ei. Am rămas tăcut pentru mai multe clipe reflectând asupra ideilor pe care mi le împărtăşise în cele câteva cuvinte, însă după aceea l-am întrebat într-o manieră directă:

– Dar dacă paharul este gol? Dacă nu mai există nici un fel de conţinut în el? Dacă partea plină pur şi simplu nu mai există?

De data aceasta, surprins de această nouă abordare, care trecea dincolo de limitele cugetării privind „partea plină a paharului”, mi-a răspuns la fel de concis:

– Dacă paharul este gol, atunci înseamnă că în privinţa acelui lucru fie trebuie să găseşti o soluţie să îl umpli, fie nu mai este nimic de făcut! De fapt, această învăţătură, ca orice alt gen de cugetare, are limitele ei, iar când acestea sunt depăşite, atunci trebuie să inventezi ceva care să o extindă sau dacă acest lucru nu este posibil, să o înlocuieşti pur şi simplu.”

Cam aşa stau lucrurile cu orice fel de enunţ pe care îl poţi face cu privire la realitatea din jurul tău, fiindcă indiferent de forma sub care te exprimi, ideile nu pot cuprinde nenumăratele relaţii ce există cumva între toate lucrurile. Iar cazul particular poate fi mai general decât îţi poţi da imediat seama, generând confuzii dintre cele mai bizare şi greu de desluşit. Teoria „părţii pline a paharului” pe care o auzi deseori citată pe parcursul vieţii funcţionează numai dacă paharul nu a fost golit de conţinut. De fapt, când treci printr-o situaţie dificilă, încercarea de a vedea „binele ascuns în spatele răului” s-ar putea să nu fie încununată de succes, ci dimpotrivă să te năucească prin semnale dintre cele mai contradictorii. Uneori ai de-a face cu realităţi amestecate, dar alteori ele pot fi mult mai „pure” decât îţi dai seama, iar răul să fie pur şi simplu rău şi nimic mai mult. Îmi aduc aminte de evenimente triste din perioada adolescenţei, când mă străduiam să observ partea plină a unui pahar care se golea văzând cu ochii cu referire directă la relaţia pe care o aveam cu sistemul militar începând cu vârsta de 14 ani. Chiar şi când acest pahar s-a golit, am tot căutat să mai discern o urmă de conţinut pentru a putea merge mai departe. Din fericire, evenimentele din decembrie 1989 mi-au oferit ocazia de a arunca la coş acest „pahar”, părăsind un sistem care nu avea altceva să îmi mai ofere decât depresie şi suferinţă. La fel se poate întâmpla şi într-o relaţie de căsătorie, când treptat paharul relaţiei se goleşte, fără a se mai adăuga nimic în el care să îl umple în sensul pozitiv al cuvântului, iar în cele din urmă, în conformitate cu legile fizicii, se ajunge la epuizarea deplină a conţinutului. În zadar se încearcă refacerea prin jocul perspectivei „părţii pline”, fiindcă aceasta a dispărut demult, iar contemplarea golului nu poate aduce decât o neputinţă generatoare de suferinţă. Şi viaţa ta este un pahar care se tot goleşte, iar când vidul a luat locul deplin al conţinutului, sfârşitul este imediat. Fie că este vorba de sentimente, gândire sau acţiune, trebuie să ai grijă să umpli paharul ori de câte ori ai ocazia, fiindcă altfel finalul stă la uşă, iar deznodământul devine repede un fapt împlinit. Şi aşa înţelegi mai bine de ce trebuie să veghezi mereu să realimentezi diferitele pahare pe care le ţii în mână pe drumul vieţii, să dai atenţie realităţilor cu care ai de-a face şi să întreţii „focul” cât timp tăciunii mai sunt încă „aprinşi”.

„- Eşti un pesimist notoriu, îmi spuse Ştefan într-o altă ocazie. Ori de câte ori îţi ofer un model de gândire, tu imediat îi testezi limitele şi cauţi să îmi dovedeşti că răspunde doar parţial scopului pentru care a fost enunţat. Chiar aşa de mult îţi plac detaliile ce răstoarnă logica şi aspectele ce inversează răspunsul unei cugetări?

Am reflectat la aceste cuvinte, iar răspunsul meu nu a întârziat prea mult:

– Nu este vorba de pesimism, ci de înţelegerea faptului că modele noastre de gândire au nevoie de o perfecţionare continuă, iar schimbarea perpetuă a lumii necesită o revizuire periodică a „zicalelor” după care ne croim drumul prin viaţă. Cred că în momentul de faţă suntem confruntaţi cu o realitate mult mai complexă decât învăţăturile ce au fost tezaurizate de-a lungul secolelor.

– Vrei să spui că nu există cugetări universal valabile? Sau cumva realitatea s-a schimbat atât de dramatic încât putem arunca la coş multe dintre învăţămintele trecutului? continuă nedumerit prietenul meu.

– De fapt, nu există la modul practic enunţuri general valabile, iar orice lucru exprimat este limitat de context. Înţelepciunea antică a avut un anumit cadru de dezvoltare, cea medievală, alt cadru şi aşa mai departe. De asemenea, există diferenţe între diferitele culturi ale lumii, şi de aceea, trebuie să analizezi contextul pentru a înţelege pe deplin o învăţătură. În momentul de faţă avem specialişti în toate domeniile, dar din nefericire, nu avem „înţelepţi” pe măsură, care să integreze diferitele fragmente de cunoaştere care vin în valuri asupra noastră. Nevoia unor astfel de „gânditori” este stringentă, dar apariţia lor întârzie nepermis de mult.”

Criza de identitate a umanităţii din perioada pe care o traversăm nu va putea fi rezolvată până când nu vom avea oameni care să ofere o adaptare creativă a tezaurului de învăţătură al umanităţii la realităţile prezente. Dacă acest lucru a fost valabil în toate veacurile, în clipa de faţă suntem sortiţi eşecului ca umanitate dacă nu vom şti să ne desprindem de şabloanele de gândire ale trecutului şi să descoperim învăţături valabile pentru realităţi prezente. Numai aşa vom putea umple paharul pentru a putea aplica îndemnul de a privi la partea sa plină. Altfel, vom privi zadarnic spre un gol ce ne va adânci şi mai mult în contemplarea neantului ce trebuie evitat cu orice preţ, dacă dorim să continuăm să mai existăm ca umanitate pe pământ.

Octavian Lupu/Bucureşti

20.07.2012